PAMFLET/ Corupţii noştri sunt mai buni decât ai lor

PAMFLET/ Corupţii noştri sunt mai buni decât ai lor
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Chiar dacă Brăila ne-a luat faţa la corupţi, Galaţiul vine tare din urmă * Bacalbaşa ar putea fi anchetat de Agenţia Naţională pentru Incompetenţă * După condamnarea lui Voiculescu, Durbacă a rămas cel mai corupt conservator


Bacalbaşa nu are nicio grijă: “Pentru incompetenţă nu te saltă DNA-ul”

Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa nu are nicio emoţie cu privire la cruciada împotriva preşedinţilor de Consilii Judeţene. El a declarat unor apropiaţi că ceea ce i s-a întâmplat lui Bunea Stancu, de la Brăila, nu are cum să i se întâmple şi lui. „Nu am emoţii. Să fim cinstiţi, pentru incompetenţă nu te saltă DNA-ul. Trebuie să fii corupt pentru asta. Ca să fii arestat preventiv şi apoi judecat pentru corupţie nu e suficient să faci praf instituţia Consiliului Judeţului. Sigur, dacă ar exista un organism care să judece incompetenţa, altfel ar sta lucrurile. Aş sta cu frica în sân în fiecare zi”, s-a confesat Bacalbaşa unor apropiaţi. Pe de altă parte, potrivit unor surse guvernamentale, se pare că Executivul intenţionează să creeze o nouă structură de control, sub denumirea Agenţia Naţională pentru Incompetenţă, care va avea drept scop analiza cazurilor de incompatibilitate cu anumite funcţii publice. „Agenţia va analiza prestaţia şefilor de instituţii publice şi va da verdicte în ce priveşte competenţa sau incompetenţa acestora. Avem mai multe personaje care ar putea fi declarate incompetente. Deocamdată nu rostesc niciun nume, vom vedea la momentul potrivit”, a declarat un consilier de la Guvern.

Efectul Voiculescu: Partidul Conservator se mută pe strada Traian, la nr. 10

Primele efecte ale condamnării omului de afaceri şi, în acelaşi timp, politicianului-mogul Dan Voiculescu se văd deja la Galaţi. Sediul de pe strada Brăilei al Partidului Conservator, acolo unde preşedintele Eugen Durbacă ţinea şedinţe cu sute de membri spre deliciul călătorilor care aşteptau autobuzul la Agenţie, va fi mutat. Deloc întâmplător, noul sediu va fi pe strada Traian, nr. 10, la doar câteva clădiri distanţă de Penitenciarul Galaţi. „E o chestiune de curtoazie faţă de artizanul condamnărilor din ultima vreme, domnul Traian. Şi nu mă refer doar la condamnarea domnului Felix, ci la toţi ceilalţi care înfundă acum puşcăria la sugestia domnului Traian”, a declarat Eugen Durbacă. De altfel, acesta sugerează tuturor celorlalte partide şi instituţii care au oameni condamnaţi, să facă acelaşi gest şi să îşi mute sediile pe strada Traian, la diverse numere: 2, 3, 5, 8 şi aşa mai departe, în funcţie de numărul de ani de pârnaie pe care trebuie să îi facă respectiva persoană. „Eu, de exemplu, gândesc în perspectivă. Mi-am şi cumpărat deja o casă la numărul 20”, a mai completat Eugen Durbacă.

Eugen Durbacă jubilează: Am rămas cel mai corupt din partid

Preşedintele Partidului Conservator Galaţi, Eugen Durbacă, este în culmea fericirii de când şeful său, Dan Voiculescu, a ajuns la pârnaie. „Ce să zic, în toţi aceşti ani am cam fost undeva în umbră, nu am putut să mă desfăşor aşa cum aş fi vrut. Mereu am fost considerat al doilea mare corupt din partid. Am suferit eu cât am suferit, dar uită că, până la urmă mi-a venit şi mie apa la moară. Nu puteam să fiu pe locul al doilea toată viaţa. Acum am devenit oficial cel mai corupt din partid. Sunt, în sfârşit, fericit”, s-a confesat Durbacă unor apropiaţi. Potrivit unor surse din interiorul Partidului Conservator, de când cu condamnarea definitivă a lui Voiculescu, statutul lui Durbacă a ajuns la limitele cele mai de sus. „Toată lumea îl priveşte cu respect. E un demn urmaş al domnului Voiculescu. Sigur, tunurile pe care le-a dat la Galaţi nu seunt comparabile cu ce a făcut Voiculescu la nivel naţional. Dar acum e clar: a rămas cel mai respectat om din partid. Ideal pentru el ar fi să mai dea repede un tun, două, trei măcar la nivelul Aviasanului ca să nu mai aibă griji şi să devină adevăratul lider al varanilor-conservatori”, a declarat o sursă din partid.

Durbacă nu e o miză pentru DNA: „Ce să facem cu sediul VOX TV?”

În ciuda diverselor momente de hârjoană cu DNA, Eugen Durbacă doarme totuşi destul de liniştit. Potrivit unor surse judiciare, în acest moment, liderul conservatorilor gălăţeni nu reprezintă o miză pentru procurori. „Nu prea ne interesează Durbacă, pentru că nu avem ce face cu o televiziune precum VOX TV. Da, am lua-o, dar e subţire tare. Până la urmă ce poţi face cu un sediu pe Coşbuc şi cu cei trei telespectatori? Cel mult poţi să te distrezi cu ea, atât”, a comentat un procuror sub protecţia anonimatului. De altfel, şi apropiaţii lui Durbacă spun că acesta are un somn destul de liniştit. „Doarme bine. În parlament se zguduie candelabrele din tavan de la sforăitul lui. În plus, doarme şi câte 14 ore pe zi. Unii zic că ar fi de la vârsta lui înaintată, alţii spun că e bine acoperit din toate punctele de vedere”, a declarat un amic al senatorului. Acesta mai susţine că tot vârsta înaintată l-ar ajuta mult şi în cazul unor anchete ale DNA. „Are început de Alzheimer şi puir şi simplu nu îşi aminteşte nimic. Dacă îl întreabă cineva zice că nu mai ţine minte. Mulţi au crezut că e strategie. Da' de unde... Pur şi simplu e atât de bătrân, că nu mai ţine minte nimic”, a mai completat conservatorul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Corupţi în Fund

 

Pamflet 48 Pamflet în versuri:

Jos Democraţia! (Tora! Tora! Tora!) de Submarin Cosorescu

Asta-i un monstru cât se-ntinde ţara...

nimic mai prost n-am să găsesc vreodată,

şi crud, şi hâd, slăvit de pocitanii

experte-n stat cu nasu-n marmeladă

 

şi-n fuste şi-n rachiu şi-n şanţ şi-n zoaie,

specialiste-n trânji şi-n tocăniţă...

când el, cumplit, se scarpină la tâmple

şi-l doare-n cot şi-n cur(suri) şi-n peniţă!

 

Jos monstrul ăsta...jos...cât se mai poate

salva măcar ce ne-au rugat părinţii:

mormintele...!...Hai, Tora, Tora, Tora!...

ne-au strepezit nădejdile şi dinţii

 

de când ne dăm cu fruntea de neantul

plin ochi cu-acreala cestor scârbe veşnic...

Jos monstruoasa care dă în viaţă,

scuipă-n scripturi şi suflă nasu-n sfeşnic!

                                                       Ion Zimbru

Citit 11246 ori Ultima modificare Joi, 14 August 2014 23:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.