MODERNIZAREA reţelelor de pe strada Traian VA FI GATA până la finele anului

MODERNIZAREA reţelelor de pe strada Traian VA FI GATA până la finele anului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Obiectivele de investiţii care nu vor mai fi finanţate din creditul BERD vor fi realizate cu bani de la bugetul local


Aleşii locali se vor întruni marţi, în şedinţă de îndată, pentru a hotărî lista investiţiilor finanţate din creditul de o sută de milioane de lei pe care Primăria îl va contracta de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Reamintim că experţii BERD au cerut majorarea valorii investiţiilor, considerând că sumele propuse sunt prea mici. După cum v-am informat, de pe lista iniţială de investiţii, aprobată în luna februarie, au dispărut două proiecte, banii alocaţi iniţial acestora fiind împărţiţi investiţiilor rămase. Potrivit documentelor ajunse pe masa aleşilor, pe lista către BERD nu mai figurează modernizarea străzii Traian - tronsonul IV, între strada Tecuci şi strada Brăilei, şi modernizarea a 35 de străzi din Valea Oraşului.

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, ne-a asigurat, însă, că nu va renunţa la aceste investiţii. „Faptul că ele nu mai apar pe lista către BERD nu înseamnă că le-am eliminat. Ele se vor realiza cu bani de la bugetul local. La modernizarea reţelelor de pe strada Traian se lucrează deja. Până la finele anului, lucrările la reţele vor fi gata până la Piaţă. La anul vom bugeta restul lucrărilor de pe Traian, inclusiv lărgirea arterei, pentru care am trimis deja notificări gălăţenilor ce vor fi expropriaţi. Oricum, sumele alocate acestor investiţii erau mici, de aceea ne permitem să le scoatem din lista proiectelor finanţate din creditul BERD, pentru a împărţi banii celorlalte proiecte”, ne-a declarat Marius Stan.

Citeşte şi: BERD refuză să finanţeze "chinezării" la Galaţi/ Mai multe străzi rămân nemodernizate

Citit 2019 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Septembrie 2014 08:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.