ABSURD DE GALAŢI/ Hăţişul sesizărilor în administraţie

ABSURD DE GALAŢI/ Hăţişul sesizărilor în administraţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Prima regulă de care trebuie să ţină seama un cetăţean care se adresează administraţiei locale este că trebuie să aibă foarte, dar foarte multă răbdare.

Şi ca să nu vorbim la modul general, dăm ca exemplu solicitarea adresată Primăriei, pe 19 decembrie 2014, de preşedintele Asociaţiei de Proprietari 257 din Galaţi, de a se remedia iluminatul public defect la trei scări de bloc. Răspunsul la o chestiune atât de simplă a durat 45 de zile!

Răspunsul, nu rezolvarea! Mai exact pe 3 februarie 2015, administratorului i s-a adus la cunoştinţă că defecţiunea a fost transmisă operatorului Luxten. Pentru că n-a mai avut răbdare alte 45 de zile, administratorul ni s-a plâns nouă, care ne-am adresat Primăriei, aceasta, la rândul ei, notificând din nou Luxten să rezolve problema. Şi... minune! Pe 10 februarie, Luxten a comunicat Primăriei că a remediat defecţiunea.

Fireşte, mai rămâne ca Primăria să şi verifice dacă e chiar aşa. Nu de alta, dar există deja un precedent serios: primarului Marius Stan îi comunicaseră firmele de deszăpezire că au strâns nămeţii de pe străzi, dar noi înotam prin omăt. Deci dacă edilul şef al unei urbe poate fi tras în piept, un simplu preşedinte de asociaţie ce pretenţii să mai ridice de la circuitul sesizărilor în administraţie? Absurd, dar adevărat!


CITEŞTE ŞI: ABSURD DE GALAŢI/ Alba-neagra cu funcţii publice

Citit 988 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Februarie 2015 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.