Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
5 comentarii

Primarul Marius Stan nu a renunţat la declararea situaţiei de urgenţă privind termoficarea, şi a cerut părerea juriştilor. „În urma consultărilor, a fost identificat cadrul legal pentru instituirea situaţiei de urgenţă. Acesta este precizat de OUG 21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, care stabileşte, la capitolul «tipuri de risc», şi «eşecul serviciilor de utilităţi publice». Având în vedere că societatea locală de termoficare Apaterm Galaţi a intrat în faliment, iar producătorul de agent termic Electrocentrale este în insolvenţă, falimentul fiind iminent şi în acest caz, juriştii au ajuns la concluzia că sunt întrunite condiţiile descrise de lege pentru instituirea situaţiei de urgenţă în problema termoficării. Această situaţie va fi declarată oficial după parcurgerea tuturor procedurilor legale", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Galaţi.

Primarul Marius Stan va avea mâine o nouă rundă de discuții la Ministerul Energiei şi la Guvern pentru preluarea Electrocentrale Galaţi de către municipalitate, cu ştergerea tuturor datoriilor către Romgaz, lucru posibil prin adoptarea unei hotărâri de guvern. Mai mult, în situaţia Galaţiului, în ceea ce priveşte termoficarea, se află şi Bucureștiul (pe relaţia RADET-ELCEN), se precizează în comunicat.

În opinia edilului, preluarea Electrocentrale este o condiţie importantă pentru redresarea sistemului centralizat de termoficare, municipalitatea urmând să deţină controlul absolut asupra reţelei primare şi a producţiei de agent termic. Odată îndeplinită această condiţie, municipalitatea devine proprietar pe un sistem integrat de termoficare, care va cuprinde producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea agentului termic către populaţie. "În aceste condiţii, managementul noului serviciu public de termoficare poate fi privatizat la toate nivelurile, potenţialul investitor urmând să preia managementul la toate nivelurile: producţie, transport, distribuţie, facturare şi încasare, relaţii contractuale cu clienţii, resurse umane, mentenanţă etc”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei.

Citeşte şi:
NU se întrunesc condiţiile pentru declararea SITUAŢIEI DE URGENŢĂ! Şedinţă extraordinară inutilă...

Citit 2325 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2015 15:54

5 comentarii

  • postat de un votant Joi, 02 Aprilie 2015 09:56 86.34.180.*** Link la comentariu
    3
    15

    toata lumea stie sa arunce cu acuze la persoana lui Stan. dar de ce oare lumea asta care stie sa judece si sa tot barfeasca atata, nu aduce in discutie numele parlamentarilor galateni? aici oare nu e vorba de locuitorii orasului Galati? se vede ce popor "mancator de c...t" suntem. de ce nu faceti cu totii front comun si sa vada acesti parlamentari galateni ca indiferent de culoarea politica, sa arate ca se gandesc si la binele "prostilor" care i au votat? dar tot Stan e de vina....fratilor, e o absurditate sa tot judecam doar o singura persoana, in loc sa vedem de unde a plecat adevarata problema...cand preiei ceva ce in timp deduci ca nu s-a facut in urma cu mult timp si in prezent esti in imposibilitatea de a mai rezolva mare lucru.
    cati parlamentari au facut lobby pt.tunelul de la Galati? nimeni....de ce? toti au interese si odata ajunsi in parlament uita subit de votantii lor.....doar stim sa judecam pe altii.....rusine....asa e si in institutiile publice....5 freaca menta, iar 1-2 muncesc si pt.lenesi...si tot lenesii aia de functionari stiu sa se planga si sa si lucreze colegii. hai sa facem front comun indiferent de culoarea politica si sa vada parlamentarii galateni ca si au uitat promisiunile mult promise si sa ajutam sa intinerim acest oras...chiar daca e Stan (bun, rau, ca i merge mintea sau nu)....hai sa facem ceva pt.acest oras. altii deja fac "propaganda" pe facebook gandindu se la "viitorul" lor politic, dar fara sa intinda o mana de ajutor autoritatilor locale. Rusine, rusine, rusine!!!

    Raportează
  • postat de Alexia Joi, 02 Aprilie 2015 01:48 5.13.214.*** Link la comentariu
    15
    8

    Da, așa este.. avem o clasă politică de rahat!
    Eu nu înțeleg totuși, cum dl. primar Marius Stan nu apelează la specialiști, la opinia publică, la DEZBATERI PUBLICE și să poată observa că soluția actuală de termoficare a orașului nu mai este nici eficientă și nici măcar funcțională! Sunt atâtea alte variante posibile, economice și fezabile ce se pot adopta.
    Preluarea societății falimentare Electrocentrale de către Primărie nu face altceva decât să falimenteze și Primăria!!!!
    Doamne ferește! Ăsta e omul în care am avut noi încredere atâția ani? De asta a falimentat și clubul Oțelul?
    Electrocentrale (CET-ul) poate eventual să mai producă energie electrică, dacă cei de la Electrica o pot resuscita, dar ca să mai producă abur și acesta să parcurgă kilometri întregi până la PT-uri și apoi alte distanțe mari, prin conducte ruginite și sparte, ca să ajungă la apartamentele noastre la niște parametrii de rahat, NU VA FI NIMENI DE ACORD!

    Raportează
  • postat de Robert Popescu Miercuri, 01 Aprilie 2015 16:35 5.13.152.*** Link la comentariu
    8
    29

    Avem o armata de parlamentari. Pe unul nu l-am vazut sa iasa public si sa spuna: ma alatur domne lui Stan si merg cu el la Guvern sa obtinem CET-ul sau ce trebuie ca sa facem sa iesim din situatia actuala.
    Stau toti ascunsi ca serpii in pamant si nu scot o silaba pe gura.

    Pesedeii ca sunt vinovati ca ei au falimentat apatermul, iar ceilalti, niste oameni patetici si lipsiti de coloana vertebrala care ies in lume doar cand e interesul lor.
    Interesul cetatenilor? Nu-i intereseaza de nicio culoare.

    Braila, Tecuciul, sunt ramase fara caldura si apa calda de ani de zile. Nu vreau sa spun nimic cu asta, e doar o constatare.


    Stan, cum o fi el, cap de minge cum ii spun unii, nu stiu cum il mai fac altii, e singurul care a iesit si a discutat cu cetatenii, e singurul care vrea naibii sa faca ceva. Bun, rau, cum o fi, e singurul pe care-l vad ca exista in toata treaba asta.
    Nu e nicio lauda cu asta, e tot asa, o constatare, ca toti ceilalti stau ascunsi, iar el e singurul care vrea sa faca ceva, se agita, face sedinte extraordinare, cauta solutii. Uitati-va cu ochii vostri si nu mai luati tot ce va servesc pesedeii si pedeleii pe tava.

    Huoooo intregii clase politice galatene, Huooooo!!!!

    Raportează
  • postat de Oana Miercuri, 01 Aprilie 2015 16:20 79.116.97.*** Link la comentariu
    1
    27

    Galaţiului şi Bucureștiul sa fie orasele pe primele locuri din tara in care oamenii nu isi achita datoriile?

    L.O.L.

    1. Galati
    2. Bucuresti
    ?
    Lumea s-a invatat sa primeasca totul gratis.

    O solutie trebuie gasita si nu luptandu-ne unii cu altii, ca certurile nu duc la nimic bun. O solutie trebuie sa existe. Daca precedentii edili au fost ingusti la minte, sau au pasat pisica in curtea urmatorului edil, tactica aceasta nu mai trebuie prelungita.

    Raportează
  • postat de bajetii peseday, iarna nu-i vara Miercuri, 01 Aprilie 2015 16:19 195.242.158.*** Link la comentariu
    23
    18

    "Bajetii" care au votat pe mici,bere,galeti,pixuri,faina si ulei,ia ziceti bah hahalerelor va tin de cald parangheliile bufonului asta, pe care l-ati votat ? ? ?
    Votati pesedeiii in frunte cu bacalbula si cap de minge, inca vreo 2-3 mandate, ca sa duca astia noul galati la fier vechi.Bah bajeti, iarna nu-i ca vara, bah :))))))))))))))

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.