Se asfaltează strada Stadionului, după un an de la închidere (FOTO)
Foto: Foto: Anca Melinte

Se asfaltează strada Stadionului, după un an de la închidere (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Închisă circulaţiei rutiere acum mai bine de un an, pe 17 iulie 2014, strada Stadionului se întoarce în lumea civilizată. Ieri, mai multe utilaje şi o echipă de muncitori ai SC Servland SRL asfaltau carosabilul şi refăceau trotuarele afectate de accidentul de teren şi de lucrările de remediere a lui.

Din surse neoficiale, am aflat că lucrările trebuie să fie gata până la finele lunii august, dar e posibil ca ele să se finalizeze mai devreme, iar strada să fie redeschisă traficului.

Reamintim că, pentru a descoperi motivul pentru care strada se scufundă, Primăria a plătit 56.500 de lei pentru un studiu geo şi două expertize: una de teren şi alta la reţelele subterane. Şi a aflat astfel că strada Stadionului este afectată de infiltraţiile şi scurgerile necontrolate de apă din subsol, dar şi de faptul că există un colector dezafectat al Electrocentrale, care nu a fost conservat corespunzător, lucru care contribuie la tasarea terenului.

Apoi, municipalitatea a plătit 257.191 de lei firmei Terasament Concept SRL, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de constructori în perioada noiembrie 2014 - februarie 2015. După aceea, Primăria a atribuit direct aceleiaşi firme contractul pentru „Reabilitare conductă distribuţie apă potabilă DN 400 mm pozată în canal de protecţie necirculabil, strada Stadionului şi strada Săvineşti, Micro 21, Bd. Dunărea Micro 20, etapa I - Stabilizarea terenului”, cu preţul de 76.691 de lei fără TVA.

Lucrările din această etapă sunt realizate de Servland SRL şi costă la 503.431 lei.

Citit 4441 ori Ultima modificare Luni, 17 August 2015 13:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.