Cine ILUMINEAZĂ GALAŢIUL în locul firmei Luxten. CE VALOARE are contractul şi pe CÂT TIMP a fost încheiat

Cine ILUMINEAZĂ GALAŢIUL în locul firmei Luxten. CE VALOARE are contractul şi pe CÂT TIMP a fost încheiat
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

„Supremaţia” Luxten la Galaţi s-a terminat, cel puţin pentru următorii doi ani. Potrivit informaţiilor publicate de Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, SC Total Strada SRL din Bucureşti a câştigat licitaţia organizată de Primăria municipiului Galaţi pentru concesionarea serviciului de iluminat public din oraş.

Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Contractul, în valoare de 5,4 milioane de lei, este valabil pentru următorii doi ani şi nu va putea fi subcontractat. SC Total Strada SRL va exploata şi întreţine, va face revizia şi reparaţia iluminatului public existent şi modernizat, va întreţine şi menţine în stare de funcţionare iluminatul ornamental, festiv şi arhitectural, va realiza şi lucrări de instalaţii electrice. De asemenea, va trebui să înfiinţeze un dispecerat pentru preluarea sesizărilor privind defecţiunile apărute în sistemul de iluminat public, astfel încât cetăţenii să nu mai aştepte săptămâni pentru ca o defecţiune sesizată să fie remediată.

Reamintim că aleşii locali au fost cei care au stabilit că soluţia optimă pentru întreţinerea sistemului de iluminat public este concesionarea lui prin gestiune delegată. Pentru că riscau ca până la desemnarea unui concesionar sistemul de iluminat public să rămână de izbelişte, autorităţile, prin votul aleşilor locali, au prelungit contractul de delegare cu firma care, din 2003 încoace, se ocupă de întreţinerea lui - Luxten Lighting Co SA.

Citit 5174 ori Ultima modificare Vineri, 18 Septembrie 2015 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.