O nouă etapă în procedura EXPROPRIERII/ Lărgirea STRĂZII TRAIAN, în faza de proiectare

O nouă etapă în procedura EXPROPRIERII/ Lărgirea STRĂZII TRAIAN, în faza de proiectare
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Potrivit Primăriei Galaţi, până vineri, 18 septembrie 2015, gălăţenii care au proprietăţi în zona expusă exproprierilor pentru lărgirea la patru benzi a străzii Traian sunt aşteptaţi să-şi depună documentele prevăzute de lege pentru a primi despăgubiri. Până miercuri, din cei 21 de titulari ai drepturilor de proprietate şi drepturilor reale din zona respectivă, 16 depuseseră deja documentaţia solicitată.

Între timp, Primăria municipiului Galaţi a finalizat procedurile legale de atribuire a lucrărilor de proiectare pentru obiectivul de investiţii ce vizează lărgirea străzii Traian, pe tronsonul delimitat de străzile Tecuci şi Brăilei. În urma licitaţiei, proiectarea va fi executată de SC Sirius Proiectare şi Studii SRL Bucureşti, la preţul de 65.680 de lei, în condiţiile în care valoarea estimată a contractului fusese de 164.631 de lei. Termenul de execuţie este de 60 de zile.

Potrivit caietului de sarcini, prin proiectare se urmăreşte extinderea străzii la patru benzi de circulaţie prin lucrări de demolare a unor imobile, lucrări de modernizare a străzii, inclusiv reabilitarea reţelelor edilitare şi crearea de spaţii de parcare.

Extinderea străzii se va face de la 11 la 18,50 metri (14 metri carosabil plus 4,50 de metri trotuare) iar sistemul rutier va fi unul corespunzător unui trafic greu pentru o stradă de categoria a II-a.

Citit 5078 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Septembrie 2015 00:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.