S-a câştigat licitaţia pentru DOUĂ TUNELURI PE SUB DUNĂRE - "Este salvarea Galaţiului"
Foto: Aşa arată unul dintre tunelurile realizate de Louis Berger

S-a câştigat licitaţia pentru DOUĂ TUNELURI PE SUB DUNĂRE - "Este salvarea Galaţiului"
Evaluaţi acest articol
(208 voturi)

* Studiul de fezabilitate va fi realizat de consorţiul Louis Berger


Potrivit primarului Marius Stan, licitaţia pentru studiul de fezabilitate al tunelului pe sub Dunăre a fost câştigată de consorţiul Louis Berger, cu o ofertă de 3,8 milioane de euro. Din consorţiu fac parte de Louis Berger Franţa (lider al consorţiului), The Louis Berger Group, Inc. (SUA), S.C.A. Ţuca Zbârcea & Asociaţii Bucureşti, Ernst & Young SRL Bucureşti şi Ernst and Young Societe Anonyme For The Provision Of Advisory Services (Grecia). Titlu distinctiv: Ernst & Young Business Advisory Solutions.

În privinţa preţului, edilul a ţinut să facă nişte precizări: "Vă aduc aminte că, de la 10 milioane de euro, cât am avut bugetaţi pentru tunel, am ajuns, în urma caietului de sarcini făcut de PricewaterhouseCoopers la 5,6 milioane preţ de plecare şi cei care au câştigat licitaţia au câştigat cu 3,8 milioane. Mai departe, dacă nu vin şi cu banii pentru construcţia tunelului, trebuie să se mulţumească cu jumătate, adică 1,9 milioane de euro. Aproape cât plăteşte Guvernul pentru reactualizarea unui studiu pentru pod peste Dunăre! Ori noi rămânem cu întregul studiu cald, numai bun de finanţat!".

Potrivit primarului, săptămâna viitoare ar putea fi semnat contractul cu câştigătorii licitaţiei.

Aşa cum v-am mai informat, obiectivul contractului este de a furniza Primăriei soluţia optimă pentru realizarea a două tuneluri, fiecare cu două benzi pe sens, care să facă legătura între municipiul Galaţi (cu legătură rutieră la drumul DN 2B - E78 - E584) şi malul drept al Dunării, în localitatea I.C.Brătianu, judeţul Tulcea (cu legătură rutieră la DN22E).

"Mergem pe drumul nostru, un drum care mi se pare cel mai simplu, cel mai rapid şi, pentru Galaţi, cel mai de dorit. Proiectul este al Galaţiului, nu-i al lui Stan. Este salvarea Galaţiului! Când va fi gata studiul se negociază acum", a spus Stan.

Edilul nu a precizat dacă Louis Berger vine şi cu un constructor, dar a subliniat că oricine este bine venit în acest proiect, inclusiv chinezii care au vizitat recent Galaţiul.

Ironii pentru podul de la Brăila

Marius Stan nu pare impresionat de faptul că CNADNR a depus o solicitare pentru emiterea acordului de mediu în vederea implementării proiectului "Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila". "Au nevoie de avizul de mediu ca să poată să mai investească Guvernul - iniţial au zis 1,6 milioane de euro, dar se pare că suma e aproape 3 milioane - ca să reactualizeze studiul de fezabilitate! Şi dacă mă iau după ce scrie în MasterPlanul trimis la Bruxelles, targhetul de timp pentru implementarea proiectului este 2030. Probabil că până atunci mai reactualizează de vreo trei ori, cel puţin, acest studiu de fezabilitate", a comentat primarul.

Citit 23307 ori Ultima modificare Joi, 29 Octombrie 2015 00:25

53 comentarii

  • postat de Marius Lazar
    Marți, 08 Decembrie 2015 22:55
    5.13.227.***
    Prioritatile orasului:
    1- Autostrada care sa lege Galatiul si Braila de Ploiesti prin Buzau sau direct de Bucuresti prin A2.Doar asa vom putea spera la o dezvoltare economica a acestei zone.Si acest lucru nu tine de viziune ci doar de constatare, zonele tarii care au cunoscut o dezvoltare in ultimii ani sunt situate in apropierea autostrazilor.Autstrada inseamna conexiune rapida si costuri reduse cu transportul.
    2-Legat de tunel nu prea inteleg in ce fel ar putea ajuta economia locala si nici nu inteleg de ce cele doua orase Braila si Galati nu pot ajunge la un consens ptr construirea unui pod intre Galati si Braila unde Dunarea nu este asa lata.Dar ca sa revenim la statusul problemei, ne nasc doua intrebari:
    a- VA ADUCE INVESTITII IN ZONA CREAREA TUNELULUI? - teoretic ar putea, prin facilitatile imobiliare de peste Dunare, dar daca ne uitam la tereneul de la Dimitrie Cantemir care zace in maracini ne dam seama ca nu lipsa terenului ptr dezvoltarea de investitii a fost problema, prin urmare nu cred ca acest teren castigat peste Dunare va rezolva problema atragerii investitorilor.Galatiul e oricum ca o insula economica neinteresanta, demersul tunelului nu va face decat sa mareasca aceasta insula.Ce avem dincolo de tunel in IC Bratianu, ce infrastructura?
    b- erau unii care spuneau ca se va muta tot traficul catre Constanta la Galati si de aici vom castiga, e o tampenie ca intregul planul sa se bazeze pe taiereea de bilete.De altfel daca ne uitam pe tot drumul actual care duce spre C-ta pe la Giurgeni nu vedem nimic spectaculos in materie de investitii private ceea ce inseamna nu se plimba chiat atat de multi bani pe acolo.
    Per total, tunel ,pod ce-o fi ar putea fi benefic doar in situatia in care Galatiul de va lega si printr-o autostrada la una din ,,arterele" de transport importnate A2sau A3, altfel acest tunel-pod nu va aduce crestere economica ci doar o facilitate, iar facilitatile din cate stiu eu nu creeaza bani, iar fara investitii vom fi la fel de saraci si peste 20ani.
    65
    0
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Sâmbătă, 07 Noiembrie 2015 18:04
    89.137.138.***
    Bine, voi încerca să fiu mai explicit, iar dacă tot te vei obosi să îmi răspunzi, fă-o cu argumente nu cu gargară sau paralele redundante precum cea cu risipa guvernului de la Brăila, ori a CNADR și autostrăzile, căci aici pare că suntem de acord.

    Cei 3,8 mil euro obigă consorțiul care întocmește SF-ul să pună la dispoziția Primăriei 2 livrabile: studiul propriuzus și investitorul. Dacă nu vine cu investitorul, consorțiul Louis Berger încasează "doar" 1,9 mil. euro.

    Ceea ce încerc eu să aflu de la tine, dacă le știi atât de bine pe toate (remarcă că eu nu afirm ci întreb), de ce a trebuit să ceară primarul de la consorțiu să asigure și un finanțator dacă, așa cum pretinzi, avem deja unul. Nu întreb de ce nu își face acest "mare investitor chinez" el singur studiul de fezabilitate, deși așa ar fi normal?

    Nu te supăra dar asta imi pare că seamănă cu o țeapă de genul: "Felicitări ați câștigat o excursie în Bahamas. Pentru a intra în posesia premiului, trimiteți 10 de euro la următoarea adresă"

    Încearcă să răspunzi civilizat căci am întrebat nu am dat cu parul, iar a întreba este dreptul meu de cetățean iar al vostru, ca administratori, să îmi răspundeți civilizat.
    104
    6
    Raportează
  • postat de Gabriel
    Sâmbătă, 07 Noiembrie 2015 00:17
    5.13.224.***
    @Bogdan Damian


    "Ilustrule" Bogdan Damian...chiar nu stiu de ce ti-am mai dat replica, dar la cat de agitat te-am vazut comentand... Sau poate ca nu ai citit nimic ci doar te-ai grabit sa dai replica. Investitorul plateste costul constructiei...nu si studiul de fezabilitate. Pai daca e asa cum zici tu atunci sa punem in oglinda cu proiectul podului de la Braila...Cauta stiri pe internet sa vezi ca desi are un investitor pentru podul de la Braila, Guvernul a dat bani pentru studiul de fezabilitate si acum Guvernul mai da inca o data bani pentru reactualizarea lui desi spune ca altcineva va da banii pentru constructia podului. De ce da Guvernul bani pentru studiul de fezabilitate al podului cand spune ca altii vor finanta constructia? Sau poate ca dupa tine toate studiile de fezabilitate facute pentru podul de la Brailita si sumele cheltuite acum pentru reactualizarea studiului nu sunt bani risipiti?


    Nu vrei ca cel care iti da de mancare sa si mestece in locul tau, iar tu doar sa te simti ghiftuit, cu burta plina? Firma aceasta va face doar studiul de fezabilitate, iar investitorii constructiei propriu-zise sunt altii.

    Partid...integritate...ma faci sa rad. S-a vazut de la Revolutie pana in prezent cata integritate au avut asa-zisele partide, asa ca un nou partid care sa "fluture" aceeasi gogoasa cu integritatea e apa de ploaie. La fel si actualele partide ne vorbeau an de an de integritate si s-a dovedit a fi toti niste mincinosi, niste corupti, afaceristi pe banii populatiei, in Romanica fara sa rasara nimic bun, fara sa fie construit nimic nici macar o autostrada de la un capat la altul, o autostrada mai de Doamne ajuta.
    4
    108
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Vineri, 06 Noiembrie 2015 22:18
    89.137.138.***
    @Gabriel ilustru anonim, este ultima oară când îți replic:

    A. Repet întrebarea pe care te faci că nu o înțelegi: DACĂ PRIMARUL ARE UN POTENȚIAL INVESTITOR, de ce mai pune la bătaie încă 1,9 mil de euro ca autorul studiului de fezabilitate să aducă el un alt investitor?
    B. să îți fie rușine pentru obrăznicie și lașitatea de a te ascunde în spatele unui pseudonim.
    Dacă ești bărbat, nu te mai ascunde, semnează-ți mizeriile cu numele real!


    Prin urmare,
    1. Primarul încă nu are un răspuns din partea unei companii "interesate", nu știm care, dar una mare (sic!) însă riscă 1,9 mil euro din buzunarul nostru pentru un studiu de fezabilitate, care nu ar valora atât nici dacă ar fi poleit cu aur!
    2. Exercițiul democratic al dialogului susținut anemic de "reprezentatului anonim al primarului" se rupe la prima replică și se transformă în invectivă! Ce dovadă mai bună că omul nu are argumente ci doar fumigene cu care să ascundă o risipă de 3,8 mil euro DIN BUZUNARUL NOSTRU!!!
    3. Și toate acestea, în timp ce mii de oameni cer în stradă demisia și pedepsirea celor ce ne jefuiesc cu nesimțire de peste 20 de ani.
    4. Vestea proastă pentru disperații care își văd privilegiile amenințate este că împreună cu câțiva prieteni am pus bazele unui partid politic căruia i se alătură zilnic oameni a căror valoare supremă este integritatea. În curând ne vom vedea față în față iar răspunsurile voastre vor trebui să fie foarte bine argumentate căci ne-am săturat să ne tot mințiti de atâta amar de vreme!

    NU VOI SUNTEȚI STĂPÂNII ORȘULUI, CI NOI! voi aveți doar onoarea de a ne sluji, iar dacă vreți să ne mai slujiți în continuare, faceți bine să practicați obediența față de cetățeni sau, dacă nu, să dispăreți în dezonoare!
    111
    8
    Raportează
  • postat de marius
    Vineri, 06 Noiembrie 2015 15:41
    5.13.206.***
    @Gabriel in ceea ce priveste locurile de munca ai si tu dreptatea ta dar....acele chioscuri (cotete cum le spui tu) ofereau mai multe locuri de munca decat cele pe care le vedeai prin geamul lor,pe langa vanzatoare acele magazine erau vizitate de multi agenti de vanzari de la diferite firme de distributie care aveau in spate soferi care aduceau marfa,manipulanti,gestionari,contabili ,faceau servisari la masini la serviceuri in oras,alimentau in oras,si cel mai important vindeau in mare majoritate produse romanesti fata de marketurile gen penny sau lidel dace vand in cea mai mare proportie produse germane ,unguresti si din polonia,intradevar chioscurile erau urate dar au mai ramas cateva (in special cele ale acestui ziar) care nu au fost daramate si nu inteleg de ce,probabil legea nu e pentru toti.
    107
    3
    Raportează
  • postat de Gabriel
    Vineri, 06 Noiembrie 2015 12:09
    79.116.109.***
    @Bogdan Damian


    Mai nene, mai baiatule, mai postacule...dar nici macar atat nu poti gandi? Noi ceilalti mai avem si viata noastra, avem altceva mai bun de facut decat sa postam comentarii si sa raspundem unui postac sau nu. Asta ca sa-ti raspund la aiureala aceea ca as fi rămas fără răspuns. Probabil ca ai impresia ca trebuie sa vi se raspunda la fiecare aberatie scrisa de voi postacilor. Pentru voi postacii, care scrieti atat de des pe toate articolele acestui ziar se vede ca nici macar nu cititi articolele ziarului. Iti recomand sa cauti articole pe acest site ca scrie clar ca sunt firme (chiar o companie din China foarte mare) care s-au aratat interesate sa investeasca in proiectele Galatiului implicit in constructia acestui tunel, dar cum primarul le-a prezentat mult mai multe proiecte (nu numai tunelul) pe care Galatiul si le-a propus a le realiza investitorii acestia au spus ca vor reveni cu un raspuns clar din partea board-ului companiei si investitorilor sai in privinta tuturor proiectelor.


    Voi postacii asteptati sa vi se raspunda la fiecare comentariu sau la fiecare aberatie a voastra. Citeste toate articolele din acest ziar si vei gasi raspunsul singur.
    4
    105
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Miercuri, 04 Noiembrie 2015 23:03
    89.137.138.***
    @Gabriel se pare că ai rămas fără răspuns! Pe de o parte tu zici că primarul are investitori, pe de altă parte ești obligat să constați ca primarul va plăti 1,9 mil euro inutil pentru un investitor pe care el îl are deja !!!
    105
    4
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Sâmbătă, 31 Octombrie 2015 20:04
    89.137.138.***
    @Gabriel, sunt primul care am salutat veniea lui Mariu Stan si acțiunile cu care a venit în primul an. Din păcate o serie de alte măsuri necesare au rămas la stadiul de vorbe. Putem detalia în altă descuție la ce mărefer.
    Ceea ce vreau să îmi răpăspunzi acum, dacă ești în temă cu această investiție: spui că Primarul are "niste investitori straini (ca nu degeaba a venit consortiul ala chinez in vizita in Galati, interesat sa investeasca in proiectele Galatiului)"
    Prin urmare, există niște investitori care s-au angajat să facă investiția?
    121
    5
    Raportează
  • postat de Gabriel
    Vineri, 30 Octombrie 2015 12:11
    5.13.150.***
    Mai "desteptilor" consumati oxigenul de pomana prin orasul asta ! Lasati sa se miste ceva si sa se dezvolte ceva in orasul asta ! Nimic nu vreti si nimic nu va convine. Plecati naibii in alt oras sau tara unde va place si stau cainii cu colacii in coada si va asteapta . Dar pe voi nici apele nu v-ar inghiti la cata rautate si prostie emanati in jurul vostru. La fel si in cazul demolarii cavourilor alora de cotete, garaje se stransesera "cotetarii" si faceau panarama ca o se adune ei si fac nu stiu ce impotriva proiectului ca ei vroiau sa ramana Galatiul la fel, adica vechi, mizerabil si fara niciun proiect de dezvoltare.

    Apropo domnule Bogdan Damian stiti cumva de ce au ocolit Galatiul cei de la Centru cand a fost vorba de construit autostrazi care sa includa si Galatiul, acum, nu la Pastele Cailor? Ca nu vor ca acest oras sa se dezvolte, nu vor sa bage niciun ban in dezvoltarea orasului asta mizerabil, iar acum cand a venit un om cu o anumita viziune, cu niste proiecte pentru Galati si cu niste investitori straini (ca nu degeaba a venit consortiul ala chinez in vizita in Galati, interesat sa investeasca in proiectele Galatiului) care sa investeasca bani in orasul(comuna) asta acum nu va mai convine.

    Cand au venit chinezii la Galati ca vor să CONSTRUIASCĂ, la Galaţi dom'le nu in alta parte, si sa investeasca in anumite proiecte iarasi nu va convenit, cand nu s-a facut nimic in orasul asta de la Revolutie incoace iarasi nu va convenit...consumati oxigenul degeaba.



    @postat de Costi Miercuri, 28 Octombrie 2015 16:30 95.77.96.***
    Pentru cei care vor renuntarea la proiecte de infrastructura si crearea de locuri de munca: Pai aceste proiecte nu creeaza locuri de muna? Cum altfel vreti sa munciti daca va opuneti impotriva oricarui proiect? Voi credeti ca loc de munca sanatos pentru economie inseamna sa iei bere de la Metro si s-o vinzi in balconul de la parter care s-a transformat ilegal in chiosc?


    Costi pai cum sa inteleaga garajistii, grajdarii si "cotetarii", chioscarii acest lucru cand singurul lor neuron se rezuma numai la a vinde nimicuri in bodega lor numita garaj. 1 neuron nu iti da posibilitatea sa concepi ca asemenea proiecte creeaza LOCURI DE MUNCA. Garajistii, chioscarii, cotetarii au mintea imbacsita de tuica de pruna.
    8
    124
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Joi, 29 Octombrie 2015 10:42
    89.137.138.***
    Am citit o serie de comentarii în care oamenii se revoltă, pe bună dreptate, în fața acestei "risipe".
    Dacă ne vom limita doar la a scrie niște comentarii sub anonimat nu vom fi luati în seamă, iar ei îsi vor vedea liniștiți de găinăriile obișnuite.
    Împreună cu câțiva prieteni am demarat un proiect de monitorizare a proiectului și există posibilitatea ca acesta să fie blocat prin initiativă cetățenească, dacă sunteți interesați să participați la acțiune, vă rog să mă contactați, împreună putem reuși!
    125
    13
    Raportează
  • postat de Andrei
    Joi, 29 Octombrie 2015 10:05
    5.2.205.***
    Nu inteleg de ce se continua povestea asta cu tunelul pe sub Dunare? Este o prostie si o fantezie a unor oameni rupti de realitate. Alte probleme are orasul. Alte probleme trebuiesc rezolvate si urgentate. De asta suntem unde suntem ca si oras.
    124
    9
    Raportează
  • postat de postac
    Joi, 29 Octombrie 2015 09:08
    5.13.202.***
    Doua sunt marile probleme ale orasului: 1.faptul ca impreuna cu Braila am devenit zona defavorizata a tarii, ocolita de investitii si pol al somajului si 2.alunecarea falezei in fluviu laolalta cu neabordarea problemei subsolului orasului. Niciuna din acestea doua nu a fost abordata de ultimii trei primari, iar acesta de acum face valuri cu acest tunel, atat de necesar ca si un aeroport. Dar e clar, din cele realizate de el in anii sai de mandat, ca nu e vorba aici decat de campanie electorala demagogica, cu sustinatori pe masura sa.
    115
    11
    Raportează
  • postat de marta
    Joi, 29 Octombrie 2015 08:20
    78.96.59.***
    orasul asta are atitea probleme si o lipsa de locuri de munca, e asa de stringenta nevoia de a se face tunel, e asa de mare traficul? orasul asta port la Dunare nu are transport fluvial de pasageri, dar cite nu are, chestia cu tunelul este tichia de margaritar, bani aruncati pe studii si pe panselute, numai prosti sunt in politica iar orasul asta se va scufunda cu totul in Dunare sub domnia "primarului-panseluta-ghiveci din orasul cainilor vagabonzi"
    124
    8
    Raportează
  • postat de Edy_GMBH
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 22:16
    5.13.249.***
    1,9 milioane de euro doar pentru studiul de fezabilitate? Pai aici e o intreaga paine de mancat... nu?
    In cazul in care consortiul nu se apuca de construit "noi rămânem cu întregul studiu cald, numai bun de finanţat!". Ce tare! si daca se raceste studiul? si daca vine un alt constructor si spune ca studiul e varza? nu ramane municipalitate cu buza umflata si un minus de 1.9 milioane de euro? Cam stim cum se lucreaza pentru castigarea licitatiilor trucate, se vine cu o oferta mult subevaluata si cand se apuca, daca se apuca, de treaba or sa spuna ca terenul nu era bun, ca euro, ca dolarul, ca, ca, etc, si ca vor mai multi bani si ca lucrarea va dura peste 10ani. Sa nu va inchipuiti ca stdiul de fezabilitate e o munca de sisif... vin 2-3 baieti, daca vin, verifica natura terenului, masoara adancimea, lungimea, dupa care dau copy-paste la unl proiect si hopa 1.9mil de euro si la urma Galatiul ramane cu "întregul studiu cald, numai bun de finanţat!" vorba ediului.

    Vorba aia, sa traiti bine, daca nu.. ghinion!
    122
    18
    Raportează
  • postat de simu
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 22:14
    89.137.230.***
    Daca ati stii cati bani se fura prin asa zisele studii de fezabilitate si cati bani aruncati....ehehe...unde esti tu DNA?!!!! Nu se va face nici pod si nici tunel. Nu e rentabil.
    125
    18
    Raportează
  • postat de Zal
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 21:16
    79.205.103.***
    Nu mai visați "poduri,tunele,stadioane,aeroport etc."Noi nu avem o centura a orașului cum trebuie și credeți ca se apuca de tunel?Campanie electorala.
    115
    25
    Raportează
  • postat de galatean
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 21:01
    5.13.206.***
    Reparati intai pasajul din plin centrul orasului ( la Hotel Dunarea ) , dupa care puteti face zece studii de fezabilitate ( ca tunel nu veti face in veci ! ) si umpleti-va sacii aia de buzunare fara fund, impostorilor ! Ati rezolvat problema maidanezilor, a mizeriei care te sufoca, a "trotuarelor" pe care-ti rupi picioarele, etc. si va apucati de tunel , de aeroport, de stadion , de naiba sa va ia ?!? Iar promiteti luna de pe cer pentru ca vin alegerile locale ?
    118
    24
    Raportează
  • postat de Opinia Publica
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 20:50
    5.13.162.***
    Bani cheltuiti aiurea ! Cine va tranzita acest tunel ? Pod,poate vor trece pe el doar vara,in rest...Pentru constructia podului avem nevoie de mai multe materiale decat la un tunel... Si totusi un aeroport Galati-Braila ne va fi mai util...
    125
    14
    Raportează
  • postat de Cristi
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 18:12
    5.13.128.***
    @Marius Stanica
    " Prioritatea absoluta pentru Galati - Braila ramane un aeroport !"

    Asa este, singurul proiect care poate ajuta rapid aceasta zona sa se dezvolte este constructia unui Aeroport International. Nu sunt impotriva unui tunel/pod in zona Galati/Braila dar prioritar trebuie sa fie aeroportul. Chiar daca dupa realizarea lui nu apar investitorii ca "ciupercile dupa ploaie", acesta ar facilita intoarcerea fie ea si temporara a parintilor, copiilor, familiilor si prietenilor nostrii care "investesc" sume enorme de bani intr-o tara care nu a facut decat sa le intoarca spatele la nevoie.

    Problema principala pe langa incompetenta administratiei locale, care nu intelege importanta unui astfel de proiect si nu reuseste/doreste sa identifice sursele de finantare (fonduri Europene nerambursabile - Ex:Pisat Aeroport Iasi, fonduri Europene -Ex: Aeroport Suceava, fonduri Guvernamentale, samd) este opozitia celor de la Bucuresti care impiedica realizarea unui astfel de proiect, pentru ca ar reduce semnificativ traficul pe Aeroportul Int Otopeni si astfel ingradesc dreptul locuitorilor la dezvoltarea regionala.
    124
    19
    Raportează
  • postat de oda primarului iubit
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 17:51
    89.136.231.***
    eu zic ca nu e bine. nu trebuie doua tunele cu doua benzi pe sens. trebuie patru tunele cu cite o banda de sens. de ce? parca-i mai cool asa. serios, daca atitea postaci din partidul lui stan se mobilizeaza pentru apararea iluziilor oferite si a banilor aruncati pe proiecte utopice ma gindesc cum va fi in preajma alegerilor de primar viitoare. cred ca ziarul ar trebui sa faca doua editii, una pentru comentariile postacilor lui stan si una pentru ceilalti. cistiga si ziarul si se bucura si catelusii primarului ca nu mai critica nimeni domnia minunata a actualui, plina de realizari marete.
    122
    17
    Raportează
  • postat de Marius Stanica
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 16:40
    213.218.53.***
    Daca vor exista si fonduri pentru CONSTRUIREA tunelului atunci ceea ce anunta dl Mariu Stan, este un lucru POZITIV !

    daca nu vor exista fonduri si pentru CONSTRUCTIE atunci este un tun financiar, este un lucru NEGATIV !

    Din pacate, nu se spune NIMIC despre prognoza unor posibile fonduri.


    In plus, banii sunt in UE15 ! Acolo sunt !
    Si chiar SUA !

    Un aeroport ne-ar putea lega direct la economia globala !!!
    Un tunel, este pozitiv, dar nu este indeajuns.


    Prioritatea absoluta pentru Galati - Braila ramane un aeroport !
    Sa faca apoi
    si tunel,
    si pod,
    si port de marfuri (containere) inter modal,
    si drumul expres intre Galati - Braila : 2 benzi pe sens - care sa continue pe la Turnul televiziune 2 benzi pe sens, valea spre bac pana la sensul giratoriu --- ca sa avem de la intrarea in Braila , pana la intrarea in Galati apoi in continuare in orasul Galati, pana in Port - 2 benzi pe sens
    si drum expres / autostrada - Ploiesti - Buzau - Braila - Galati

    TOATE sunt necesare.
    71
    79
    Raportează
  • postat de CETATEAN
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 16:39
    78.97.254.***
    Se vor cheltui miliarde pentru fezabilitate ca apoi , cum s/a intamplat pentru alte lucrari din Galati , NU SE VA MAI PUTEA CONSTRUI NIMIC. OARE ACESTE FIRME , SPERAM BUNE, NU FAC SI CURATENIE IN GALATI , ASTA AR TREBUI SA IL PREUCUPE PE MARIUS STAN SI PE CEILALATI PUTUROSI DIN PRIMARIE, NU SA ISI DEA CU PAREREA DESPRE PRET SI LUCRARE. OARE A PIEDUT LUCRAREA VRE-UN AGHIOTANT DE-A LOR????/PACAT.
    125
    15
    Raportează
  • postat de Costi
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 16:30
    95.77.96.***
    Pentru cei care vor renuntarea la proiecte de infrastructura si crearea de locuri de munca: Pai aceste proiecte nu creeaza locuri de muna? Cum altfel vreti sa munciti daca va opuneti impotriva oricarui proiect? Voi credeti ca loc de munca sanatos pentru economie inseamna sa iei bere de la Metro si s-o vinzi in balconul de la parter care s-a transformat ilegal in chiosc?
    12
    132
    Raportează
  • postat de G-Man
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 15:44
    5.2.209.***
    Mai nenea "Ceva ..." care sunt alea 4 studii de fezabilitate platite de galateni? Chiar nu mai aveti niciun pic de jena sa vorbiti prostii?
    13
    125
    Raportează
  • postat de Ceva nu sună bine, pentru aceiași treabă trei studii de fezabilitate plătite de contribuabili...
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 15:40
    178.138.63.***
    ,,Studiul de fezabilitate'' are o valabilitate de 4 ani, conform normelor UE, apoi altul, altul...până acum parcă s-au făcut 4 studii de fezabilitate palatite de contribuabilul gălățean....nu se aruncă cu banii publici? Nu ar fi cazul să vină DNA și să fie puși să plătească din buzunarul lor cei din Consiliul Local și domn Primar Stan?
    132
    19
    Raportează
  • postat de G-Man
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 15:14
    5.2.209.***
    Fratilor, va rog eu frumos sa nu va mai lsati prostiti de povestea cu podul de la Braila! Ganditi-va ca un pod hobanat de doar 360 de metri (nu de 800 de m cat are minim Dunarea in zona Galati Braila) si ridicat la doar 18 m deasupra apei (in conditiile in care pe Dunarea maritima asa cu e sectorul de Dunare in zona Galati Braila e nevoie de o inaltime dubla ... ceea ce duce la viaducte de degajare a traficului de cativa km buni de-o parte si de alta, si deci costuri muult mai mari), a costat aproximativ 150 de milioane de euro! (616.104.412 lei).

    In aceste conditii ori se va face ceva asemanator cu ce este acum in zona Fetesti - Cernavoda undeva dincolo de Chiscani-Macin (lucru care nu ne avantajeaza absolut deloc) ori se va face pod dar la costuri ce depasesc cu mult estimarile actuale. Cea mai eficienta solutie este un tunel ingropat in albie cu degajamente de doua ori mai scurte decat orice alternativa suspendata si mult mai ieftina.
    Acum poate ca eu gresesc undeva dar fiind si de meserie inginer am destula incredere in instinctul meu tehnic cand spun ca tunelul bate podul iar ceva e musai sa existe daca vrem si noi ceva dezvoltare pe aici prin zona.
    8
    144
    Raportează
  • postat de VIRGIL
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 15:07
    79.116.97.***
    ATATA RAUTATE , ATATA FALSITATE ,ATATA PROSTIE , ATATEA INTERESE PERSONALE , ATATA CATERINCA IEFTINA SI DIN NOU ATATA PROSTIE CATA AM VAZUT IN COMENTARIILE UNORA SI NU MA REFER NUMAI LA ARTICOLUL ACESTA , CI LA TOATE ARTICOLELE ACESTUI ZIAR , NU CRED CA MAI ADUNI IN TOT VESTUL ACESTEI TARI NUMITE ROMANIA !!!!! O MENTALITATE BOLNAVA LA CARE NU EXISTA TRATAMENT !!!! NU MAI AM CUVINTE !!!! DE ACEIA NU AVETI NIMIC SI NU VE-TI AVEA NICIODATA NIMIC IN ORASUL ASTA DACA NU SCAPAM DE ACESTI CIUMATI AI SOCIETATII ,CARORA NU LE PLACE SI NU SUNT DE ACORD CU NIMIC DIN CEIA CE SE DISCUTA SI SE FACE IN ACEASTA URBE !!!!
    21
    132
    Raportează
  • postat de Gabriel
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 14:39
    5.13.233.***
    @Bogdan Damian
    Domnule dar spuneti-mi si mie cum se "asorteaza" cheltuirea banilor, fondurilor, bugetelor anuale (din toti anii trecuti) ale administratiilor pe nimicuri, an de an, de la Revolutie incoace fara sa rasara nimic concret, bun in orasul asta? Puteti sa-mi spuneti? Dar chiar asa...cum se "asorteaza" asta? Oare cum se "asorteaza" rugaciunile galatenilor (din toti anii electorali trecuti) de a se construi, de a se face, de a se moderniza ceva in orasul (comuna, inca nu m-am decis) Galati? Oare cum se "asorteaza"?

    In toti anii trecuti s-au tot dat bani pe panselute (ba chiar au "rasarit" cotete, grajduri, garaje), pe nimicuri si nu am vazut, auzit la vremea respectiva sa fie careva revoltat de "cum se asorteaza" cheltuirea banului public pe nimicuri.



    Si domnule Bogdan Damian nu e vorba ca daca postezi numele real nu esti postacul cuiva ci e vorba de mintea imbacsita de propaganda demna de precizie elvetiana care toaca la milimetru tot ce se vrea sa se faca bun pentru orasul asta. Postacii ataca tot pentru ca nu e partiduletul lor la putere. Pe acesti postaci nu i-am auzit sa critice pe distructivii, nocivii pentru societatea romaneasca ciumacenco-pdl-basescu cand erau ei la putere si nu faceau nimic bun pentru oras, pentru tara.



    Si intrebi *Cum vine asta, "am sa ma rog sa fie gata cat mai repede posibil! "?*... pai e foarte simplu. Vine foarte bine si normal, firesc pentru ca oamenii s-au saturat de promisiuni desarte, de minciuni si vor ca orice proiect benefic, bun pentru societate sa fie realizat degraba, nu sa se taraganeze lucrurile, proiectele la nesfarsit ca doar oamenii vor sa apuce sa traiasca mai bine in viata aceasta, nu in viata de apoi. Ce, cumva e ceva nefiresc in a te ruga sa se realizeze cat mai repede promisiunile, proiectele, promise in campanii si sa nu fie catalogate minciuni? Sa nu uitam ca saracii, bietii romani se roaga in fiecare an electoral sa nu mai fie prostiti inca o data de politicieni si sa se realizeze odata toate promisiunile candidatilor in care si-au pus increderea.
    11
    125
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 14:10
    89.137.138.***
    Eu miros aici o sifonare de minim 600k euro, voi de ziceți?
    132
    23
    Raportează
  • postat de corneliu
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 14:01
    5.2.205.***
    Concluzia unui studiu poate fi ca NU se poate sau NU e fezabil si tot atata costa. Studiul asta e nascut MORT si uite il dau eu gratis! Pentru a cobori sub nivelul apei trebuie ca intrarea in tunel fa fie la min. (presupun) 8 Km. de mal iar mentinerea tunelului operational se face cu multa energie de ventilatie.. Adica ne iese si de un metrou. Noaptea mintii de Galati, Valoarea unui pod nu se socoteste pe numar de masini, asa socoteste proprietarul bac-ului. Pe un pod este nisa tehnica pentru gaze si en. electrica, acolo sunt banii adevarati.
    124
    16
    Raportează
  • postat de pentru @ Au aparut....
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 14:01
    94.176.183.***
    Lingaule ratacit , nu sunt postari platite si nici nu este nimeni contra sa se faca ceva in Galati . Dar cand vezi ca se termina un mandat si orasul nostru arata ca dupa razboi , nu s-a realizat nimic macro ci numai fatada cu parcuri si bani sifonati , tu vii si spui ca este critica ? Locuri de munca nu , somaj mare , salarii spre minimul pe economie , trotuare de-ti rupi piioarele , caini vagabonzi , hotii la tot pasul , nu apa calda si caldura , intrelopi la tot pasul , mizerie ca in evul mediu , oameni negri la fata de boli si necaz pe care ii vezi la tot pasul , etc si tu spui ca se discuta numai contra la majestate ? Ori esti neam cu cineva din primarie ori esti ticnit irecuperabil .
    125
    24
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 13:56
    89.137.138.***
    @Gabriel,
    din câte vezi am postat cu numele real. Nu sunt postacul nimănui.
    Nu ai venit cu niciun răspuns la întrebările mele!
    Cum vine asta, "am sa ma rog sa fie gata cat mai repede posibil! "?
    Cum se asortează rugăciunea cu o cheltuială de 1,9 milioane de euro?
    123
    16
    Raportează
  • postat de Costi
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 13:51
    95.77.96.***
    @yarina tunelul nu se face pentru pescarii care merg dincolo sa dea la obleti, ci pentru transportatori.
    @PC daca tot te-ai apucat de comparatii, poate ar trebui sa stii ca podul de la Cernavoda aduce 100.000 de euro PE ZI, bani care merg in postele parlamentarelor. Un tunel care aduce incasarile in bugetul orasului ar fi o mina de aur.

    Din cate vad, o gramada de copii se dau experti in economie si arunca in orice cu norori.
    15
    132
    Raportează
  • postat de Au aparut carcotasii de serviciu
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 13:23
    188.27.171.***
    yarina unde vezi tu numai critici aduse? Tu vezi 20-30 de comentarii maxim puse de postaci platiti. In oras sunt peste 200 000 locuritori. Esti sigura ca toti sau majoritatea sunt impotriva? Dar aici nu e vorba numai despre galateni, sunt sigur ca si altii din Romania care vor sa ajunga in delta doresc o traversare cat mai facila a Dunarii. A, ca suntem satui de promisiuni e alta treaba, dar de aici pana a arunca cu noroi in orice proiect e cale lunga. Nu vad sa se discute pe marginea proiectului, vad numai mistouri, adica nimic constructiv.
    13
    125
    Raportează
  • postat de Gabriel
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:55
    5.13.233.***
    postat de G-Man Miercuri, 28 Octombrie 2015 08:39 5.2.209.***
    Cand nu se facea nimic, si timp de 20 de ani doar nimic am mancat in materie de infrastructura, tipam ca nu se face nimic!
    N-am sa cad in capcana postacilor de partid sa strig acum ca de ce se face cand cineva chiar vrea sa faca ceva asa ca eu personal am sa-i urez succes maxim proiectului si am sa ma rog sa fie gata cat mai repede posibil! Restul e can-can domnilor!




    G-Man are dreptate.
    Mult visatul pod de la Brailita, ala tot anuntat de atatea decenii va trebui sa rezolve mai intai niste probleme si anume toate suspiciunile care apar pentru proprietatile peste care vor fi construite picioarele de pod de la Brailita, cum de au ajuns la concluzia ca pe acele terenuri se va construi podul, adica cui vor trebui platite anumite sume pentru proprietatile respective, ale cui sunt ele?

    CNADNR si mult visatul, mult anuntatul pod...ma faceti sa rad. Cumva aest CNADNR e compania care a impanzit Romanica de atatea si atatea autostrazi incat nu le mai stim numarul? CNADNR a facut in Romanica atat de multe autostrazi incat visam ca vor construi podul de la Brailita? L.O.L.



    @yarina


    Doamna, don'soara, copila draga, cucoana dar cand pe timpul guvernarii comuniste basiste au fost dezbateri? Cand s-au taiat salarii, pensii, ajutoare sociale si s-au inchis spitale? Cand s-au cheltuit banii aiurea habaucii aia basisti, pdl-isti au facut dezbateri? Nu. Am uitat ca aia nu au avut niciun proiect pentru Romanica sau pentru Galati, dar cheltuiau bugetele oraselor, tarii pe nimicuri. Dar acum vii tu postaca platita din bani negri sa spurci un proiect ce va scoate orasul asta la lumina si poate in felul acesta nu vor mai fugi investitorii de Galati ca de ciuma (un exemplu recent fiind cel al companiei Yazaki care a ales Braila in detrimentul Galatiului). In felul acesta poate Galatiul nu va mai trece Dunarea cu caruta doar ca asa vor unii postaci sa critice orice doar pentru ca nu e primar persoana care vor ei. Cand nu le convine ceva postacilor cer repede dezbateri...Hai sictir postacilor.

    ciumacenco ia-ti postacii si dispari odata cu ei.
    Ciumi nu a zis inca ceva, ca face statie spatiala?


    Postacii de partid vor fi intotdeauna nemultumici si vor critica intotdeauna, orice, atata timp cat nu este la conducere cel care le convine lor.



    Apropo s-a inaugurat Oraselul Copiilor, repede, fuguta acolo la articol sa comentati ceva aiurea ca nu se poate altfel. Se darama niste cotete, grajduri, garaje si se fac parcari moderne, locuri de joaca...comentati repede aiurea ca nici asa nu se poate.



    Sper ca tunelul acesta sa faca din bacul de la Galati o piesa de muzeu. De ce in secolul 21 sa trecem Dunarea pe la Galati vaslind la barca? Galatiul merita proiecte de genul acesta, iar carcotasii braileni frustrati care tot comenteaza aiurea pe aici duceti-va in Brailita voastra si asteptati mult visatul pod al lui Ponta.



    @PC


    De ce e salvarea Galatiului? Cum va deschide tunelul orasul catre investitori...pai pe un capat intra investitorul, iar pe celalalt capat ajunge in orasul Galati. In primul si in primul rand pentru ca orasul asta (inca oras, nu comuna) se vrea a fi o Localitate de proporții mari, un centru administrativ, industrial, comercial, cultural și politic; pentru ca are pretentii de oras. Pentru ca investitorii vor vedea ca au cai de comunicatie din secolul acesta pe care sa-si transporte marfurile, vor vedea un oras deschis. Pentru ca investitorii vor vedea un oras din secolul 21 nu o epava in care traditionala caruta cu cai e cea mai tare inventie. Pentru ca investitorii nu vor mai ocoli atat de mult orasul asta doar pentru ca urbea asta nu are nicio perspectiva de viitor in ceea ce priveste caile de acces, drumurile (ca noi nici macar drumuri nu avem, dapoi sa visam la lucruri ma marete pentru acest oras). Pentru ca investitorii vor vedea ca orasul asta doreste mai mult decat mediocritate si doreste sa se dezvolte mai mult decat traditionala caruta galateana cu cai afisata la standul auto de la Geneva.

    Orasului asta i s-a reprosat de nenunarate ori ca nu are cai de comunicatie rutiere moderne, ca nu are drumuri, sosele, autostrazi...de aceea avem nevoie de subtraversarea Dunarii.
    15
    129
    Raportează
  • postat de Bogdan Damian
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:37
    89.137.138.***
    Titlul este tendențios: NU este vorba de licitație pentru construcția de tuneluri, este vorba despre licitația pentru întocmirea unui ALT studiu de fezabilitate. 3,8 milioane de euro? pentru niște hârtii fără valoare?

    NU îți trebuie multă matematică să calculezi că nu este rentabil să construiești pod peste Dunăre la Galați din bai locali:
    Venituri estimate din taxa de drum, in condițiile in care traficul de acum se dublează: 5 milioane euro
    Investiție 300 milioane, amortizata in 80 de ani (rate + dobânzi)

    Cu atât mai mult cu cât vom avea pot peste Dunăre la Brăila prin master planul de transport cu bani de la Guvern și, probabil, UE.

    Câte astfel de studii de fezabilitate au tot fost făcute INUTIL până acum pe soluția traversării Dunării la GL?
    Prin urmare, studiul de fezabilitate este inutil cât timp nu ai un investitor care să își asume construcția.
    Domnul Stan ne spune cu bucurie infantilă că dacă cel ce face studiul nu vine cu și cu investiția va "pierde" 1,9 milioane încasând din banii noștri doar 1,9 milioane de euro, în condițiile în care studiul pentru pod pentru CNADR costă doar 1,25 mil (5,6 mil lei)

    Există vrei legătură cu viitoarea campanie electorală?

    Dacă vreți să nu fim iarăși prostiți, vă invit să uzăm de dreptul nostru de cetățeni și asta nu odată la 4 ani, ci permanent!
    125
    34
    Raportează
  • postat de Iuliu
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:24
    88.8.81.***
    Nu va mai certati ca nu se va face nimic,cu exceptia cheltuirii banilor pe studii de fezabilitate.De ce vrea nea Stanica sa ne faca sa credem ca Mos Craciun exista?
    115
    31
    Raportează
  • postat de FMM
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:22
    89.136.231.***
    Nu mai poluati domnișoară Melinte cu articole halucinante... E păcat de Viața Liberă. În loc de banii de studiu se putea construi un spital pentru o populație și asa bolnavă și îmbătrânita.
    124
    21
    Raportează
  • postat de Tirpitz
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 12:11
    5.12.153.***
    Viitorii mari investitori nu vor circula cu masinile si pe bulevardele din Noul Galati, alea care se tot surpa? In ce sa investeasca astia in Gl cind nimic nu functioneaza bine? Daca si trogloditul de fost director psiholog Ion Stefan vrea cu tot dinadinsul sa contribuie la dezvoltarea catunului Noul Galati, ce am mai putea comenta? Parca a tunat si i-a adunat, care mai de care mai "capabil". Si unde mai pui ca a scazut si somajul, extraordinar, datorita multitudinii de pipite angajate prin companiile de stat care au obligatia sa doneze din punguta lor de galbeni, consilieri cu ghiotura care nu folosesc la nimic, amante ale fostilor si viitorilor manageri. Daca niste chelnerite sau asistente tv sunt manageri de proiecte si reprezinta Ro peste hotare, cred ca nu mai avem scapare. Astia sunt specialistii?
    113
    25
    Raportează
  • postat de X
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 11:51
    213.233.93.***
    @dedy - sa luam exemplu de la ardeleni zici tu ? - de la care din ei ? Arad - dl. Falca - care se stie fara numar de ce probleme are....? sau poate de la Cluj de la dl. Boc despre care nu mai exista ceva de zis? Singura noastra problema e ca ne-am nascut in p&|@ mea pe aici.... Acolo s-a investit nu datorita faptului ca vai ce primari sunt aia, ci pentru ca sunt mai aproape de vest si nu trebuie sa treaca muntii. Eu cred ca s-au luat spagi in toate primariile fara exceptii de la a la z si de dobitoci sunt cu totii inclusiv noi care-i alegem;
    8
    132
    Raportează
  • postat de PC
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 11:36
    109.102.62.***
    De ce podul este salvarea orasului ?
    Podul de la Vadul oii cum a salvat pe cei din Giurgeni? ca ii vad ca tot incearca sa vinda peste la capul podului.
    124
    23
    Raportează
  • postat de @crt
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 09:03
    66.249.93.***
    Crt, daca erai atent ai fi temarcat ca la vreo 3 km de Erasmusbrug este si un tunel tot pe sub Maas. Dar cand te dai destept.....
    7
    129
    Raportează
  • postat de Giani de la asociatii
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 08:57
    5.13.200.***
    hai sa nu-i mai bagam in seama
    125
    21
    Raportează
  • postat de crt
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 08:41
    212.178.115.***
    As prefera un pod suspendat (ex. Erasmusbrug - Rotterdam) decat un tunel:
    1. Este mult mai sigur (forta apei si a terenului nu apasa constant pe toata lungimea podului) + Nu exista risc de intoxicare cu gazele emise de masini, risc scazut de incendiu in cazul unui accident grav.
    2. Poti sa vezi orasul iluminat seara
    3. Si sunt sigur ca acest tip de proiect este mai ieftin.
    4. Nu vad unde ar putea face legatura rutiera cu un tunel in GL...?
    124
    26
    Raportează
  • postat de G-Man
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 08:39
    5.2.209.***
    Cand nu se facea nimic, si timp de 20 de ani doar nimic am mancat in materie de infrastructura, tipam ca nu se face nimic!
    N-am sa cad in capcana postacilor de partid sa strig acum ca de ce se face cand cineva chiar vrea sa faca ceva asa ca eu personal am sa-i urez succes maxim proiectului si am sa ma rog sa fie gata cat mai repede posibil! Restul e can-can domnilor!
    27
    132
    Raportează
  • postat de dedy
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 08:34
    89.137.225.***
    :)))))))))))))))
    2 tuneluri:))))))))))))
    V.a prostit...gata!!:)))) doua ,auzi!!!!@#*::)))
    Face si 3 poduri si gata.....v.a castigat viitorul vot???????MOR CAND VAD ATATA PROSTIME IN MOLDOVA ASTA....LUATI LECTII DE LA ARDELENI
    125
    34
    Raportează
  • postat de si - FRONE
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:43
    94.176.183.***
    Jaf dupa jaf pana la victoria finala . Sper sa se sesizeze cineva abilitat cu acesti smenari din Domnasca . La un audit cinstit in tandem cu DNA cred ca galatenii se vor cruci cand vor vedea cine i-a reprezentat .
    132
    51
    Raportează
  • postat de aladin
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:41
    92.82.217.***
    Un soi de ,,votați-mă pentru a-mi continua proiectele pentru Noul Galați”. Campanie electorală și nimic mai mult, sunt convins că se va relua tema cu noul stadion, că sunt avansate discuțiile cu nu știu ce consorțiu din Germania, blah-blah. Cine mai crede în duhul din lampă?
    145
    60
    Raportează
  • postat de Dan D
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:37
    89.137.226.***
    Vise de popă beat
    144
    50
    Raportează
  • postat de Vlad Tepes
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:29
    109.102.90.***
    Aceasta firma din Belgia - Luis Berger - a mai facut studii de fezabilitate pe timpul lui Nicolae (pod peste Dunare si alte "proiecte" marete marca PSD / PDSR. Nu s-a concretizat nimic, ci doar doar achitat facturile proiectului / lucrarii comandate ...
    Daca plateste Maria sa Stan pe belgieni ... eu n-am nimic impotriva, sa faca frate cate tuneluri vrea si de cate are bani.
    Un lucru e sigur: de fiecare data cand plec spre Constanta trec bacul pe la Braila, apoi Macin, etc, iar prin tunelul pe sub Dunare nu voi trece decat doar o data de curiozitate; voi prefera viitorul pod de la Braila, deoarece e mai sigur.
    La tunel sa se duca Stan sa taie sfori si ce-o mai fi pe acolo, alaturi de "minunata" purtatoare ... d-ra Turcu !
    Vreau sa aud despre proiecte serioase de la ... Primarul nostru, nu despre basme din 1001 de Nopti care ne costa pe noi galatenii, care am mai ramas pe aici, o multime de bani si nervi !
    145
    52
    Raportează
  • postat de Soros
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 06:04
    5.13.138.***
    este ceea ce trebuie orasului Galati, realizarea unei tangentiale . accesul greoi la transport face ca firmele sa aleaga din acest moment varsatura de la braila cum este si cazul Yazaki. Galatiul are nevoie de o centura cum este Grande Racordo Anulare la Roma si aceasta centura sa dea acces firmelor la transport rapid.
    105
    40
    Raportează
  • postat de Irimia
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 01:39
    212.201.44.***
    Pt yarina: Iti inteleg ingrijorarile, dar asa functioneaza o societate democratica: prin alesi. Cetatenii sunt cei care aleg primarul si el decide pentru ei. Fie ca este bine sau nu, in pixurile unor alesi sta bunastarea tuturor cetatenilor. Asa ca oameni buni, nu va mai plangeti, ca doar voi l-ati ales pe acest domn primar, si o sa il alegeti si pe urmatorul, si pe urmatorul... (nu spun ca tu, yarina, l-ai fi ales, ci majoritatea l-a ales, iar minoritatea se supune majoritatii - stiu ca e nasol, dar asta e legea :)) ). Iar daca vreti sa ma contracarati cu faptul ca nu stiati cum e de fapt pe atunci, tot ce pot sa fac e sa va dau un simplu sfat: fiti mai atenti data viitoare!
    24
    145
    Raportează
  • postat de yarina
    Miercuri, 28 Octombrie 2015 01:12
    5.13.206.***
    1. De ce crede dl Primar că acest proiect este cel mai dorit pentru gălățeni (tunel în loc de pod)? Și ce dezbatere publică a făcut dânsul să constate asta, când eu văd numai critici aduse acestei idei izvorâte de la city-managerul Vlaicu?
    2. Varianta cu traseul acesta al tunelului este oribilă! Nu văd ce avantaj ar avea un turist să treacă pe sub oraș și pe sub Dunăre ca să ajungă dincolo fără să vadă de fapt cu adevărat ce este mai frumos deasupra!
    3. Dacă această soluție va pica, va deconta personal dl Primar toți banii cheltuiți pe studii de fezabilitate realizate fără consultarea cetățenilor?
    143
    54
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.