Partidele-pepinieră din Consiliul Judeţean/ Avalanşă de ingineri şi economişti, printre aleşi

Partidele-pepinieră din Consiliul Judeţean/ Avalanşă de ingineri şi economişti, printre aleşi
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Cel mai tânăr consilier judeţean al Galaţiului are 25 de ani, în timp ce decanul de vârstă al forului legislativ a împlinit 72 de ani

De ieri, trei dintre tinerii nou-promovaţi deţin funcţii de conducere în comisiile de specialitate

După ce, la finele săptămânii trecute, aleşii judeţeni şi-au ocupat, oficial, locurile în comisiile de specialitate ale Consiliului, în urma negocierilor politice, ieri, patru dintre cele şase comisii şi-au ales preşedinţii şi secretarii. După cum era de aşteptat, Comisia nr. 1 - buget-finanţe, strategii, studii şi prognoză economico-socială este condusă, ca şi până acum, de Viorica Sandu (PSD, 54 de ani, de profesie economist şi expert contabil), aleasă din nou preşedinte, în timp ce Mitică Sandu (UNPR, 59 de ani, inginer de profesie) este secretarul acesteia. Preşedintele Comisiei nr. 2 - pentru promovarea programelor integrate de dezvoltare partenerială locală, judeţeană, regională şi europeană este Viorel Bălan (UNPR, 41 de ani, economist de profesie), iar secretarul acesteia a fost ales Cătălin Palade (PSD, 43 de ani, învăţător). Comisia nr. 3 - pentru dezvoltare urbană şi rurală, agricultură, conservarea şi protecţia mediului şi de servicii publice îl are preşedinte pe Octav Buţurcă (PSD, 63 de ani, licenţiat în administraţie publică), iar secretarul acesteia este Elena Grosu (PSD, 61 de ani, de profesie inginer). Comisia nr. 5 - juridică, pentru administraţie publică locală, de respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, de cooperare interinstituţională o are ca preşedintă pe Andreea-Anamaria Naggar (PSD, 29 de ani, avocat), iar secretar - pe Iulian Mircea (PSD, 31 de ani, jurist).

În următoarele zile, urmează să fie aleşi preşedinţii şi secretarii Comisiilor nr. 4 - pentru promovarea programelor integrate de dezvoltare partenerială locală, judeţeană, regională şi europeană şi nr. 6 - de analiză privind administrarea şi gestionarea patrimoniului, investiţii, lucrări publice şi de refacere a monumentelor istorice şi de arhitectură, după ce acestea şi-au amânat prima şedinţă.

PSD, cei mai mulţi tineri promovaţi

Social-democraţii au reuşit, în actuala legislatură, să promoveze cei mai mulţi tineri şi cele mai noi figuri în forul legislativ judeţean, dar au dat şi decanul de vârstă, în persoana lui Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa (medic, 72 de ani). Cel mai tânăr ales din CJ este social-democratul Alexandru Nechifor, medic de profesie, 25 de ani. Acesta este urmat de colegii săi de partid Andreea-Anamaria Naggar (29 de ani, avocat), Iulian Mircea (31 de ani, jurist), Răzvan-Ionuţ Adumitroaiei (36 de ani, inginer economist) şi Cătălin Palade (43 de ani, învăţător). În categoria tinerilor din PSD se înscrie şi Costel Fotea, preşedintele CJ, care are 41 de ani. PNL a reuşit să promoveze două persoane sub 45 de ani - Valentin Radu (37 de ani, inginer de profesie) şi Anghel Costel Căluean (40 de ani, medic veterinar). UNPR are un sigur reprezentant sub 45 de ani - Viorel Bălan (41 de ani, economist), în timp ce PMP l-a promovat pe Cătălin Cristache (38 de ani, inginer auto). Consilierul independent Dorin Butunoiu (inginer, de profesie) se înscrie şi el în tabăra celor mai tineri aleşi judeţeni, întrucât are 40 de ani. În partidul condus de Eugen Durbacă - ALDE - nu există aleşi cu vârsta de până în 45 de ani. Cei patru membri ALDE din CJ au între 49 şi 67 de ani. Cei mai mulţi dintre consilierii judeţeni sunt ingineri şi economişti (nu mai puţin de 21 de persoane). Acestora li se alătură câţiva profesori şi medici, un avocat, un jurist, un administrator de imobile şi un psiholog.

Citit 5092 ori Ultima modificare Luni, 11 Iulie 2016 17:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.