Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Mă tot frământă, de câteva săptămâni bune, o nedumerire. Din ce în ce mai mulţi oameni, mai cu seamă aceia care comentează mereu, online, înainte să fi citit conţinutul articolelor, se supără şi ne înjură pe noi, jurnaliştii, dacă subiectul ştirilor nu le este pe plac. Să dau exemple, ca să fie totul clar.
Primeşte un cântăreţ de manele acuzat în trecut de nişte fapte antisociale diplomă de excelenţă pentru nu ştiu ce, noi suntem de vină, că am anunţat situ ...
Pe Dan Șuțu l-a furat somnul rațiunii
Vineri, 22 August 2025 00:06 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Planeta asta nu se mai face bine. Asta nu e o profeție pe termen lung, ci doar un clișeu cu valoare de aparentă resemnare. Potrivit presei geo-politice, "Trump a trimis trei nave de război în apele Venezuelei. Casa Albă nu excluse desfășurarea de trupe americane pe teren." Dacă n-aș ști că Venezuela are nepermis de mult petrol, aș putea spune precum frivolul la poarta nr. 9 că, aidoma altor țări plictisite de rutina planetară, SUA și-au trimis o parte din navele de război ...
Astăzi, vremea va fi în continuare caldă, chiar caniculară, meteorologii emiţând un cod galben în acest sens, deşi cerul va fi parţial noros, cu potenţial de ploaie cu descărcări electrice pe la ora 21,00. Valorile din termometre se vor situa între 22 de grade Celsius, minima nopţii, şi 35 de grade Celsius, maxima zilei. Vântul va sufla cu 7+12 km la oră, dinspre sud şi sud-vest, cu intensificări în rafale de până la 40 de km la oră. Presiunea atmosferică se va situa în ...
Leu: Fără îndoială că atragi atenția astăzi. Profită de acest lucru pentru a-ți exprima ideile și creativitatea.
Fecioară: Detaliile administrative pot necesita atenție. Organizează-ți sarcinile pentru a evita stresul de ultim moment.
Balanță: Armonia și echilibrul sunt priorități. Caută soluții care să satisfacă toate părțile implicate.
Scorpion: Profunzimea emoțiilor tale este accentuată. Deschide-te celor din jur, este momentul să îți împărtășești gândur ...
Şoferii gălăţeni care circulă astăzi, 22 august, pe străzile municipiului Galaţi, dar şi pe şoselele din judeţ, trebuie să conducă prudent, echipajele de poliţie rutieră cu aparate tip radar fiind la posturi, pe mai multe artere, după cum urmează. În municipiul Galaţi, poliţiştii vor acţiona pe străzile Basarabiei, Brăilei, Drumul de Centură, iar în judeţ, poliţiştii vor supraveghea traficul pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Costache Negri şi pe DN 25, la Şendreni ...
Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătăţii unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)
Vineri, 22 August 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să văd cum stai şi râzi şi plângi!De mâine, când voi fi gutui/ cu suflet verde-amărui,te rog să-mi zici gata la nai,/ să văd cum plângi şi râzi şi stai!De mâine, când voi fi alun/ şi va să vreau ceva să-ţi spun,te rog s-arunci cuvinte-n crengi,/ poate așa mă înţelegi!De mâine, când voi fi măslin/ la care toţi sperjurii vinşi fură rod şi fură dor,/ te rog să mă ...
Analiza financiară a zilei. Euro s-a retras de la 5,07 lei la 5,06 lei
Joi, 21 August 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Moneda națională a profitat joia aceasta de nivelul mai ridicat al ofertei de valută de la nivelul caselor de schimb, august fiind luna în care mulți români care muncesc în străinătate se întorc în țară pe perioada concediilor.
Cursul euro a scăzut de la 5,0611 la 5,0578 lei, iar cotațiile din piață s-au retras la 5,054 – 5,059 lei. Cu un nivel al lichidității care acoperă necesitățile băncilor comerciale, nu au existat modificări ale indicilor ROBOR. Cel la trei luni ...
* Retragere. Pro Tv va trebui să-și caute un nou membru în juriul „Românii au talent” după ce actorul Dragoș Bucur a anunțat, pe Instagram, că emisiunea va merge mai departe fără el: „Acum trei ani am intrat în echipa «Romanii au talent». Andra, Bobo, Andi, Pavel și Smiley sunt niște colegi plin de umor și înțelegere și le mulțumesc pentru zilele pline pe care le-am petrecut împreună. De anul acesta «Românii au talent merge mai departe fără mine. Eu fac o pauză d ...
Primarul Mangaliei, reținut de DNA pentru luare de mită
Joi, 21 August 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după audieri care au durat până la miezul nopții. Edilul este acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită, în valoare totală de peste 645.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.Procurorii susțin că banii obținuți ilegal ar fi fost folosiți pentru achiziția unui hotel în stațiunea Cap Aurora. „Primarul din Mangalia ar fi disimulat și ...