În ședința ordinară a CJ de joi, 26 mai, a fost aprobat acordul de parteneriat între Consiliul Județean Galați și Spitalul de Pneumoftiziologie Galați în vederea implementării în comun a proiectului "Achiziție și lucrări montaj sisteme de detectare, semnalizare, avertizare incendii și semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime admise de oxigen în atmosferă - corp A și corp C", de la aceeași unitate sanitară. Este vorba despre o investiție cu fondur ...
Deşi nimeni nu-şi doreşte să le audă, nici măcar în cadrul exerciţiilor, care, înainte de pandemie, aveau loc în prima zi de miercuri din fiecare lună, este important ca autorităţile să asigure menţinerea în permanentă stare de operativitate a sistemului de alarmare publică din municipiul Galaţi. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Primăria a atribuit firmei Axatel Service un contract în valoare totală de 138.000 de lei fără TVA pentru servici ...
Panică printre proprietarii care locuiesc într-un bloc de pe strada Egalității, după ce un apartament în care locuiește o bătrână în vârstă de 87 de ani a luat foc. Flăcările puternice care au pornit dintr-un dormitor și fumul gros au scos 12 persoane în stradă, până la sosirea pompierilor, care au intervenit cu trei autospeciale de stingere, cu autoscară și două ambulanțe SMURD. "12 persoane s-au autoevacuat și 8 persoane dintre care 2 copii au fost evacuate de pompie ...

Hoți de fier vechi, speriați de alarmă

Sâmbătă, 13 Februarie 2021 10:30 | Publicat în JURIDIC
Doi indivizi care au încercat să jefuiască un centru de colectare a fierului vechi de la periferia orașului au fost puși pe fugă de sistemul de alarmă, pe care l-au pornit fără să vrea. Ca să fie siguri că nu vor pleca din punctul de colectare cu mâna goală, s-au pregătit cu două răngi de fier cu care au spart toate neoanele care luminau zona. Crezând că întunericul îi va feri de ochi indiscreți, hoții au uitat că incinta ar putea fi asigurată și altfel, iar când un vr ...

Centrul orașului, paralizat de o alarmă (FOTO și VIDEO)

Duminică, 25 Octombrie 2020 22:40 | Publicat în SOCIETATE
Timp de trei ore, strada Domnească, în zona complexului comercial Winmarkt, a fost blocată de o alarmă care viza o posibilă scurgere de gaze. "Dispeceratul 112 a fost sesizat despre posibile scurgeri de gaze în proximitatea unui magazin din zona centrala a orașului. La locul evenimentului era deja o autospeciala de stingere, al cărei echipaj era implicat într-o actiune de informare preventivă. Acesta a evacuat imediat peste 30 de persoane din incinta magazinului în cauză. Au venit i ...

Sistem de alarmă pentru prevenirea accidentelor rutiere

Marți, 02 Iulie 2019 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Proiect. Doi studenţi de la Facultatea de Inginerie, membri ai Cercului Ştiinţific Studenţesc de Informatică Aplicată în Ingineria Materialelor, coordonaţi de profesorul lor, au inventat un sistem care îl împiedică pe şofer să tasteze şi să-şi verifice mesajele pe telefonul mobil atunci când este la volan. Invenţia e cu atât mai utilă cu cât statisticile arată că "tasting while driving" a devenit cauza principală a accidentelor rutiere, consumul de alcool situându-se pe ...
Un student gălăţean, impresionat de incidentul violent din scara unui bloc din Galaţi, în urma căruia un bătrân a ajuns la spital [mai multe detalii despre acest caz], a creat un sistem, bazat pe vederea artificială, ce detectează orice activităţi suspecte şi acte de violenţă. Sistemul se poate folosi în scările de bloc sau pe proprietăţile private, dar şi pe străzile marilor oraşe sau în aeroporturi şi poate detecta, înaintea oamenilor, diverse incidente, de la un simp ...

Două sirene au PROBLEME cu acumulatorii

Miercuri, 07 Februarie 2018 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Galaţi a verificat miercuri, 7 februarie 2018, sirenele de alarmare din municipiu şi din judeţ. La nivelul municipiului, au fost verificate 176 de sirene, dintre acestea 156 fiind acţionate în sistem centralizat, iar 20 acţionate manual. În urma testării, s-a constatat că 174 de sirene funcţionează normal, alte două având probleme cu acumulatorii de alimentare, situaţie care va fi remediată în cel mai scurt timp posibil. ...

Vor fi acţionate sirenele de ALARMARE PUBLICĂ

Marți, 06 Februarie 2018 17:00 | Publicat în EVENIMENT
IGSU desfăşoară, lunar, exerciţii pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. În toate judeţele ţării au loc, încă din august 2017, exerciţii pentru verificarea funcţionării mijloacelor de alarmare a populaţiei, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înştiinţare, avertizare şi alarmare, precum şi pentru pregătirea continuă a autorităţi ...
Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat, luni seară, îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi a cerut respingerea propunerilor care slăbesc statul de drept. Este pentru prima dată când cel mai important partener strategic al României trage un semnal de alarmă atât de dur. "SUA constată cu îngrijorare că Parlamentul României are în vedere ...
Pagina 1 din 3