Oficiali de rang înalt din Departamentul american al Apărării examinează o propunere de retragere a circa 10.000 de militari din Europa de Est, inclusiv din România, relatează marți postul NBC News, citând șase oficiali europeni și americani care s-au exprimat pe acest subiect, informează Agerpres.
Unitățile luate în considerare pentru retragere fac parte din cei circa 20.000 de militari pe care administrația fostului președinte democrat Joe Biden i-a desfășurat în 2022, pentru a consolida, după invazia rusă în Ucraina, apărarea statelor care se învecinează cu această țară. Numărul efectivelor ce ar urma să fie retrase este încă în discuție. Discuțiile interne despre reducerea efectivelor trupelor americane în România și Polonia survin într-un moment în care președintele american Donald Trump încearcă să-l convingă pe președintele rus Vladimir Putin să accepte o încetare a focului în Ucraina.
Dacă propunerea va fi adoptată de Pentagon, aceasta va alimenta temerile că SUA își abandonează vechii aliați din Europa, care consideră Rusia o amenințare crescândă, au comentat oficialii europeni. Administrația Trump a transmis deja clar că dorește ca aliații europeni să își asume mai multe responsabilități pentru propria apărare, astfel încât SUA să își concentreze resursele militare asupra Chinei și a altor priorități.
Totuși, senatorul republican Roger Wicker, președintele Comitetului pentru Servicii Armate, a părut să critice această abordare, la o audiere desfășurată joi. „Sunt unii care cred că a sosit momentul să ne reducem drastic prezența militară în Europa. Sunt tulburat de acele opinii profund greșite și periculoase susținute de unii birocrați de nivel mediu din cadrul Departamentului Apărării”, a spus senatorul, fără a preciza persoanele la care se referă. „Ei lucrează în direcția unei retrageri a SUA din Europa, și adesea fac asta fără a se coordona cu secretarul apărării”, a criticat Wicker.
Pentagonul nu a comentat deocamdată relatarea postului NBC News. „Președintele reexaminează constant acțiunile și prioritățile pentru a se asigura că menține «America First» («America pe primul loc»)”, doctrina oficială a politicii lui Trump, a declarat acestui post purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională, Brian Hughes.
În condițiile reducerii bugetului Pentagonului, diminuarea prezenței militare americane în Europa ar putea elibera resurse care eventual să fie realocate pentru regiunea Indo-Pacific, pe care oficialii administrației Trump o consideră mai importantă strategic pentru SUA.
Aproximativ 80.000 de soldați americani sunt în prezent staționați în Europa. HotNews scrie că, în momentul de față, în România sunt în misiune aproximativ 1.500 de militari americani. Cel mai mare detașament, de aproape 1.000 de militari, este staționat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, iar numărul exact variază în funcție de rotație, o dată la câteva luni. La baza de la Deveselu sunt circa 200 de militari, care operează scutul antirachetă Aegis Ashore, în timp ce la baza aeriană de la Câmpia Turzii sunt alți peste 100 de militari.
„Într-un scenariu negativ, cu o retragere serioasă și rămânerea facilității de la Deveselu și eventual a dronelor de la Câmpia Turzii, semnalul politic este foarte serios și România va fi forțată să-și adapteze strategia națională sau strategia militară de apărare”, spune Claudiu Degeratu, expert în relații internaționale, pentru HotNews.