Ziaristul Grigore Lazarovici (1 februarie 1950 - 10 noiembrie 2021), fondator al cotidianului „Viața liberă" - Galați și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ani buni director adjunct al cotidianului gălățean, a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 13 noiembrie 2021.Sluba de înmormântare a fost săvârșită, sâmbătă, 13 noiembrie 2021, în ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur, de ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezența preoților, famil ...
* Uite-l pe "Brânzoi!". Aşa mi-am spus când am dat de actorul Ion Ionuț Ciocia, în emisiunea "La Măruță". Deja zâmbeam cu gândul la personajul jucat în "Las Fierbinţi", dar mărturisirile lui, sincere şi dureroase, aveau să-mi aducă lacrimi în suflet: "Cu toate că sunt vaccinat cu două doze, am făcut Covid. Dar contează că am fost vaccinat, pentru că am avut o formă uşoară spre medie. Și soţia, şi copiii au avut, dar forme uşoare: doar au făcut temperatură 38-39, v ...
Printr-un comunicat de presă, SC Gospodărire Urbană SRL informează că duminica se pot face înhumări, "în condițiile în care concesionarii locurilor de înhumare anunță în prealabil administrația cimitirelor și asigură această activitate prin mijloace proprii. Solicitanții trebuie să se prezinte la administrația cimitirelor până cel târziu sâmbătă, la ora 11,00, cu documentele legale și cu un reprezentant al echipei care va face înhumarea", precizează conducerea socie ...
Persoanele care au murit din cauza complicațiilor provocate de COVID-19 vor fi îmbrăcate cu hainele puse la dispoziție de familie, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege, arată Ministerul Sănătății, potrivit romania.europalibera.org.Ministrul Sănătății, ...

De gardă la sicriul interlopului

Marți, 11 August 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Faraonul Pian. "Epopeea morţii şi înmormântării lui Emi Pian, lider interlop din clanul Duduianu, ne arată puţin altceva decât «Nimeni nu este mai presus de lege». Cortegiul funerar a fost păzit de poliţişti, iar cimitirul a fost închis muritorilor de rând, special pentru înmormântarea lui Pian. Ministeriul Afacerilor Interne se felicită pentru acţiune, în timp ce voci din poliţie spun că mulţi angajaţi au fost umiliţi şi reduşi la statutul de gardă de corp pentru m ...
Între lacrimi şi sloganuri, la înmormântarea lui George Floyd, marţi, într-o biserică din Texas, s-au amestecat omagiile aduse acestui afro-american ucis de un poliţist alb şi apelurile aprinse de a aborda, în sfârşit, rasismul care "răneşte sufletul" Americii, informează AFP. De la familie la pastori, preşedintele Donald Trump a fost criticat în mod repetat la funeraliile care au avut loc la biserica Fountain of Praise din Houston, unde acest afro-american de 46 de ani şi-a p ...
Fostul primar al municipiului Galaţi, ing. Dumitru Nicolae, a fost condus duminică, 31 martie 2019, pe ultimul drum. La slujba oficiată de Î.P.S. Casian, Arhiepiscopul „Dunării de Jos”, au participat zeci de gălăţeni, vecini, prieteni, foşti colegi sau subordonaţi, dar şi simpli cetăţeni ai oraşului, care au vrut să îşi ia rămas bun de la cel care a condus Galaţiul timp de trei mandate, în perioada 2000 – 2012. La slujbă au fost prezenţi şi mai mulţi membri ai parti ...

Sute de bătrâni, lăsaţi fără banii de înmormântare

Miercuri, 20 Februarie 2019 00:01 | Publicat în JURIDIC
Situaţie explozivă la Tg. Bujor, unde circa 500 de vârstnici din oraş şi localităţile limitrofe sunt în pericolul de a nu-şi mai putea încasa ajutoarele de înmormânare după ce conturile Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au rămas goale. Scandalul a devenit oficial după ce o plângere a ajuns la poliţie, unde a fost deschisă o anchetă pentru înşelăciune. Incapacitatea de a onora plata ajutoarelor de deces membrilor care au cotizat decenii la rând la Casa de Ajutor Rec ...
Acum, aproape de Înălţare - când este vremea să urce doar pentru sufletele alese -, tocmai a urcat ca să joace pe scena din Cer un suflet împătimit al Teatrului. Un om extrem, extrem de credincios muncii sale, meticulos şi serios în tot ceea ce făcea pe scenă şi pentru scenă şi pentru ceilalţi: actorul gălăţean Petrică Păpuşă. Spun "gălăţean" după cum l-am simţit în 25 ani de gălăţenie, chiar dacă, poftit după Revoluţie, cu entuziasmul de atunci, să păşeasc ...
Aprobate de Consiliul Local încă de la jumătatea lunii noiembrie, noile tarife pe care societatea Gospodărire Urbană le va aplica în cimitirele din Galaţi au reuşit, deja, să stârnească diverse controverse. Astfel, potrivit hotărârii de Consiliu Local, aproape toate taxele care trebuie plătite într-un cimitir au crescut, în condiţiile în care, spun gălăţenii, nu s-a făcut nimic pentru a justifica mărirea de tarife.  Concesiunea, controversată, dar mai scumpă În ultim ...
Pagina 1 din 4