Rafinăria Petrotel Ploiești va fi repornită, cu derogare americană
Miercuri, 15 Aprilie 2026 18:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Rafinăria Petrotel Ploiești, deținută de compania rusă Lukoil, va putea fi repornită, după ce România a obținut o derogare de la sancțiunile impuse de Guvernul american, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Unitatea este oprită din toamna trecută, în contextul restricțiilor aplicate activelor internaționale ale companiei ruse, informează HotNews.ro.
Potrivit oficialului, rafinăria ar urma să fie repornită în aproximativ 45 de zile și va produce benzină, motorină ș ...
Benzinăriile au anulat prin scumpiri efectul reducerii accizei
Marți, 07 Aprilie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
De marți, 7 aprilie, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență care reduce acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, însă efectul la pompă este departe de așteptările șoferilor, potrivit Mediafax.
Deși măsura trebuia să aducă o scădere vizibilă a prețurilor, analiștii avertizează că beneficiul a fost aproape complet anulat de scumpirile strategice operate de marii retaileri în ultimele zile. Practic, benzinăriile au majorat prețurile succesiv de joia trecută până lun ...
Guvernul a aprobat vineri, 3 aprilie, într-o ședință extraordinară, o Ordonanță de Urgență care vizează reducerea prețului motorinei prin scăderea accizei. Măsura, anunțată de purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu, prevede o reducere temporară de 30 de bani pe litru pentru motorina standard, valoarea totală a ieftinirii fiind de 36 de bani după aplicarea TVA. Decizia are ca scop principal combaterea inflației și sprijinirea sectorului de transporturi, într-un moment în care ...
Marile companii petroliere nu își vor reduce adaosurile
Miercuri, 25 Martie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Proiectul de ordonanță privind măsurile pe piața carburanților, pus în dezbatere luni de Ministerul Energiei, a fost modificat pe circuitul de avizare, conform surselor HotNews. Textul nu conține măsuri de reduceri ale accizelor la carburanți, așa cum a cerut PSD.
Principalele modificări față de varianta inițială, conform documentului obținut de HotNews îi vizează pe producătorii de carburanți, exportul de combustibil și valoarea amenzilor. Astfel, nu mai sunt limitate cu 5 ...
Carburanții au trecut de 10 lei, Guvernul caută soluții
Vineri, 20 Martie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prețurile carburanților au atins niveluri record în România, cu motorina premium trecând de 10 lei/litru, iar benzina apropiindu-se de acest prag.
Pe fondul scumpirilor, autoritățile analizează măsuri precum acciza flexibilă sau plafonarea adaosului comercial, scrie Agerpres.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, cere intervenții urgente, avertizând asupra impactului economic.
Șoferii resimt deja presiunea. „Doare la portofel”, spun aceștia, unii luând în calcul renunțarea la ma ...
Austria reduce taxele pe combustibili și limitează adaosurile la comercianți
Miercuri, 18 Martie 2026 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coaliția de guvernare din Austria a anunțat, miercuri, că va reduce temporar taxele pe benzină și motorină și va limita câștigurile comercianților cu amănuntul de carburanți, precum OMV (care deține aproximativ jumătate din benzinăriile din țară), pentru a proteja consumatorii de creșterea vertiginoasă a prețurilor petrolului provocată de conflictul cu Iranul, relatează HotNews.
Atacurile militare israeliene și americane asupra Iranului, precum și represaliile Teheranulu ...
Guvernul pregătește plafonarea preţurilor la carburanți
Marți, 17 Martie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Creșterea alarmantă a prețurilor la pompă a declanșat o alertă majoră la nivelul Executivului. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat dur marți, catalogând ultimele majorări drept „creșteri spectaculoase” care nu se justifică în totalitate prin conjunctura actuală, având în vedere că distribuitorii utilizează încă stocuri achiziționate în trecut, la prețuri mai mici, informează HotNews.ro.
Nazare a confirmat că Ministerul Finanțelor a transmis deja ...
Grindeanu cere Guvernului reducerea prețului carburanților
Joi, 12 Martie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i‑a cerut premierului Ilie Bolojan, printr‑un videoclip postat pe Facebook, să ia măsuri pentru atenuarea efectelor creșterii prețului la carburanți. Grindeanu a afirmat că miniștrii social‑democrați au lucrat la mai multe soluții pentru compensarea impactului asupra populației și economiei și a solicitat public ca acestea să fie analizate și adoptate rapid de guvern.
Surse citate de Digi24 spun că PSD intenționează să propună reducer ...
Prețurile carburanților au crescut pentru a patra oară de la începutul războiului din Iran
Marți, 10 Martie 2026 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Benzina și motorina s-au scumpit din nou în România, în noaptea de luni spre marți, cu aproximativ 10 bani pe litru la benzină și până la 15 bani la motorină. Este a patra majorare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu.
Marți dimineață, motorina se vindea în medie cu peste 8,70 lei pe litru, iar benzina a depășit 8,30 lei, conform news.ro.
De la declanșarea războiului, motorina s-a scumpit cu aproape 50 de bani pe litru, iar benzina, cu peste 30 de bani. Pe pie ...
Statul caută soluții pentru controlul tarifelor la pompă
Duminică, 08 Martie 2026 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că autoritățile monitorizează atent evoluția prețurilor la pompă și lucrează la cinci scenarii de intervenție pentru a preveni o creștere necontrolată a tarifelor la benzină și motorină.
Decizia vine în contextul în care tensiunile militare din Orientul Mijlociu au generat cotații-record pe piețele internaționale pentru petrolul Brent, cu impact direct asupra costurilor de achiziție la nivel global. Obiectivul principal al executi ...

