POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Programul Anghel Saligny, program inițiat de Partidul Național Liberal din 2021 aduce acum rezultate concrete în comunitățile din toată țara
Scris de ADVERTORIAL Luni, 08 Aprilie 2024
Una dintre localitățile unde lucrurile s-au mișcat repede este și orașul Berești, unde începând cu 15 ianuarie anul curent, după aproximativ doi ani în care s-a lucrat la studii de fezabilitate, studii topo-geo, obținere și semnare contract finanțare, avize și licitație, s-a ajuns la partea de execuție și pregătire pentru…
Toate școlile din județul Galați, dotate cu microbuze școlare
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 07 Aprilie 2024
Consiliul Județean (CJ) Galați, reprezentat de președintele Costel Fotea, a semnat vineri, 5 aprilie, un nou contract de finanţare pentru achiziţionarea a 30 de microbuze hibrid pentru transportul elevilor la şcoală, cu fonduri prin Administraţia Fondului de Mediu, potrivit unui comunicat de presă al instituției. De asemenea, alte 29 de…
Andreea Anamaria Naggar, viitor prefect al Galațiului
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 06 Aprilie 2024
Secretarul de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Andreea Anamaria Naggar, ar urma să preia funcția de prefect al județului Galați, o decizie în acest sens urmând să fie aprobată în următoarea ședință de Guvern. După cum v-am informat în paginile ziarului ”Viața liberă”, Claudiu – Sorin Gavril și-a…
Lucrările la calea ferată cu ecartament larg din Portul Galați, finalizate
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 05 Aprilie 2024
În Portul Galați a avut loc vineri, 5 aprilie, recepția lucrărilor ce au vizat extinderea liniilor cu ecartament larg din Dana 47 până în Dana 53. Proiectul a fost derulat de Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați, în parteneriat cu Zona Liberă Galați și Port Bazinul Nou. În valoare de…
Cine racordează la utilități sala de sport de la Școala Nr. 29
Scris de Anca Melinte Vineri, 05 Aprilie 2024
Primăria Galați caută proiectanți și constructori care să racordeze la utilități sala de sport a Școlii Gimnaziale Nr. 29, aflată în construcție. Valoarea estimată a contractului este de 220.110 lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Potrivit caietului de sarcini al achiziției lansate, trebuie realizată…
Post vacant scos la concurs de Primăria Galați
Scris de Anca Melinte Vineri, 05 Aprilie 2024
Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice vacante de referent, clasa III, grad profesional principal, la Serviciul Registrul Agricol, Fond Funciar, Arhivă, Primăria Galați organizează concurs de recrutare. Candidații trebuie să aibă studii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat și vechime de minimum cinci ani în specialitatea acelor studii.…
Funcționar public virtual, la Primăria Galați
Scris de Anca Melinte Joi, 04 Aprilie 2024
În premieră, Primăria municipiului Galați anunță că are un funcționar public virtual, bazat pe inteligența artificială și antrenat să răspundă la întrebări legate de Urbanism, Impozite, Taxe și Alte Venituri Locale. Asistentul (funcționarul) public virtual se află în perioada de antrenare și testare pentru a se adapta nevoilor reale ale…
Cum s-au împărțit banii pentru sportivii juniori şi copii
Scris de Anca Melinte Joi, 04 Aprilie 2024
Nu mai puțin de 14 cluburi gălățene vor primi bani de la bugetul local pentru programele sportive dedicate copiilor și juniorilor. Suma totală alocată în acest scop este de un milion de lei, prin urmare, niciuna dintre structurile sportive nu a primit finanțarea pe care a solicitat-o, ci mult mai…
Alianța PSD-PNL a strâns semnăturile pentru depunerea listelor pentru europarlamentare
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 04 Aprilie 2024
Alianţa electorală PSD - PNL va depune, vineri, la Biroul Electoral Central, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din luna iunie, a anunţat prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan. "Mâine, la ora 10,00, vom merge la Biroul Electoral Central, împreună cu preşedinţii celor două partide şi primii 25 de pe lista de…
Fântâna din Parcul „Eminescu” are nevoie de expertiză tehnică (FOTO)
Scris de Anca Melinte Miercuri, 03 Aprilie 2024
În septembrie 2024, se vor împlini cinci ani de când Parcul „Mihai Eminescu” a fost redeschis după modernizare, dar fântâna arteziană din vecinătatea statuii poetului are nevoie de proiectanți. Primăria municipiului Galați a lansat o achiziție pentru servicii de proiectare - faza expertiză tehnică și studiu geotehnic. Valoarea estimată a…
La Liești, cabinete medicale în fosta Casă a Pionierilor
Scris de Anca Spânu Luni, 01 Aprilie 2024
Comuna Liești are dimensiunile unui mic oraș, problemele care trebuie rezolvate sunt și ele pe măsură, iar responsabilitățile, la fel. Stând de vorbă cu primarul Iulian Boț (PNL), aflăm că, pentru 2024, comuna are un buget de 53 de milioane de lei, din care 17,5 pentru funcționare, iar restul, pentru…
Picu Apostol Roman, lider al umaniştilor gălăţeni
Scris de Viaţa liberă Luni, 01 Aprilie 2024
Picu Apostol Roman, care a coordonat și până acum activitatea filialei gălățene a Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), a fost votat preşedinte al organizaţiei judeţene. Alegerea structurii de conducere a PUSL Galaţi a avut loc vineri, 29 martie, în cadrul Conferinţei Judeţene, desfăşurate la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Invitatul de…
Petrişor Potec, candidatul Dreptei Unite la şefia judeţului
Scris de Viaţa liberă Luni, 01 Aprilie 2024
Petrişor Potec, liderul filialei gălăţene a partidului Forţa Dreptei, este candidatul Alianţei Dreapta Unită la preşedinţia Consiliului Judeţean Galaţi. Alături de consiliera locală USR, Daniela Ancuţa Şarpe, candidata acestei alianţe la Primăria municipiului Galaţi, Petrişor Potec participă la acţiunile de strângere de semnături pentru alegerile locale din 9 iunie 2024.…
Cu ce vor fi înlocuiţi teii de pe strada Domnească?
Scris de Anca Melinte Luni, 01 Aprilie 2024
"Cu bile de beton şi pavele de granit!", ar fi primul răspuns pe care l-ar da cei mai mulţi gălăţeni, la întrebarea din titlu. Şi n-ar fi departe de adevăr! Sferele de beton sunt un "must have" al administraţiei locale, oriunde se modernizează. Pe de altă parte, e clar că…
Deţinuţii vor face curăţenie în cartierele oraşului
Scris de Anca Melinte Duminică, 31 Martie 2024
Pentru că se confruntă cu o lipsă acută de personal, Serviciul Public Ecosal va folosi deţinuţi pentru salubrizare în cartierele municipiului Colaborarea încheiată cu Ministerul Justiţiei - Penitenciarul Galaţi este, însă, condiţionată de asigurarea unui spaţiu de cazare pentru cel puţin 30 de persoane. Temporar, Ecosal va folosi pentru cazarea…
La Tulucești, investiții de 6,7 milioane de euro în școli și grădinițe
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 28 Martie 2024
Învățământ performant pentru viitorul comunității La Primăria Tulucești, proiectele de modernizare a unităților de învățământ - fie că e vorba de școli sau grădinițe - au fost prioritare. Rezultatul? Investiții de peste 6,7 milioane de euro din fonduri europene, în proiecte cum nici "la oraș" nu găsești! "Eu încă mai…
Clădire nouă pentru Maternitate și Chirurgie, la Spitalul din Târgu Bujor (FOTO)
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 27 Martie 2024
La Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor a fost inaugurat miercuri, 27 martie, noul corp medical, în care vor funcționa Maternitatea și secțiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie și Chirurgie. În total, este vorba de investiții de aproape 2 milioane de euro, realizate de Consiliul Județean (CJ) Galați, în cadrul unui proiect cu fonduri…
George Stângă și Onuț Atanasiu, candidații PNL Galați la alegerile locale din 9 iunie
Scris de Viaţa liberă Marți, 26 Martie 2024
Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a validat, în cadrul ședinței de marți, 26 martie, candidații filialei PNL Galați pentru funcțiile de președinte al Consiliului Județean (CJ) și primar al municipiului Galați. Astfel, deputatul George Stângă, președintele filialei gălățene PNL, va candida la președinția CJ Galați, iar deputatul Onuț…
Cum arată noua zonă de distracție și relaxare de la Zătun (FOTO)
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 24 Martie 2024
Consiliul Județean (CJ) Galați a făcut publice primele imagini cu noua zonă de distracție și relaxare din cadrul Complexului de Agrement de la Zătun. Noile facilități ar urma să fie inaugurate undeva în cursul lunii aprilie, astfel încât gălățenii să se poată bucura odată cu încălzirea vremii de noi posibilități…
O tasare apărută pe strada Oltului va înghiţi 800.000 de lei
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 23 Martie 2024
„Abonată” în ultimii ani la accidente de teren, strada Oltului are nevoie din nou de lucrări de excavare, fundare şi refacere rutieră. De vină este o tasare a carosabilului, pentru remedierea căreia Primăria Galaţi a lansat o achiziţie publică în valoare estimată de 836.000 de lei fără TVA. Ofertele constructorilor…
Noi scoruri de atribuire a locurilor de parcare
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 23 Martie 2024
Nu mai puțin de 4.300 de lei, 4.050 de lei și, respectiv, 4.000 de lei sunt cele mai mari sume cu care s-au atribuit locuri în parcările de domiciliu sau rezidențiale, în urma celor mai recente licitații deschise cu strigare organizate de Primăria Galați. Lista câștigătorilor licitațiilor a fost publicată…
Lucrările de restaurare a Farmaciei Ținc, aproape de finalizare (FOTO)
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 22 Martie 2024
Echipa de restauratori care redă strălucirea unuia dintre cele mai importante monumente de arhitectură din Galați - Muzeul "Casa Colecțiilor" (fosta Farmacie Ținc) – se apropie cu pași repezi de finalizarea lucrărilor. Cele mai delicate intervenții sunt la refacerea stucaturii, dar la fel de importante sunt lucrările ce privesc refacerea…
Contractul pentru primul lot de autobuze electrice, suplimentat
Scris de Anca Melinte Joi, 21 Martie 2024
Dacă de regulă contractele pe bani publici se majorează ori se tot prelungesc, de această dată modificarea achiziției perfectate la finele anului trecut, de Primăria Galați, pentru primul lot de autobuze electrice, s-a modificat în beneficiul cetățenilor. Prin act adițional, a fost majorat numărul mijloacelor de transport care vor fi…
O nouă Secție de Prosectură, Anatomie Patologică și Medicină Legală inaugurată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (FOTO)
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 20 Martie 2024
La Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” din Galați a fost inaugurat noul bloc medical în care va funcționa Secția de Prosectură, Anatomie Patologică și Medicină Legală. Investiția, în valoare de 2,2 milioane de euro, a fost realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean (CJ) Galați și va…

