Ce îi aşteaptă pe angajaţii Calorgal

Ce îi aşteaptă pe angajaţii Calorgal
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Salariaţii Calorgal au hotărât să amâne protestele programate pentru joi şi vineri, după ce, ieri, au primit promisiunea reprezentanţilor Primăriei şi a conducerii societăţii că, în perioada următoare, va fi elaborat planul pentru accesarea Ordonanţei 36, prin care celor câteva sute de angajaţi disponibilizaţi ar putea să li se ofere venituri în completare.

Chiar dacă oamenii au decis să amâne acţiunile de protest, conflictul şi tensiunile din curtea societăţii publice de distribuţie a energiei termice nu s-au stins. Cu atât mai mult cu cât, în şedinţa de ieri, organizată de sindicalişti la Casa de Cultură a Sindicatelor, la care au participat şi directorul general al societăţii – Marian Alexandru, şi Vergiliu Vals (directorul general al Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei), oamenii nu au obţinut răspunsuri la numeroasele întrebări privind viitorul Calorgal şi al celor peste 475 de angajaţi ai societăţii, cât numără distribuitorul în prezent.

„Preconizez că la toamnă dăm iar căldură”

Este de notorietate faptul că cei mai mulţi dintre angajaţii Calorgal ar putea să spună, în viitorul apropiat, adio locului de muncă, după cum au anunţat, în repetate rânduri, atât reprezentanţii la vârf ai Primăriei, cât şi conducerea societăţii. Numai că, ieri, niciunul dintre factorii de decizie nu a putut să le spună oamenilor când ar urma să fie disponibilizaţi, dar, mai ales, în ce condiţii. Mai mult, pentru ca cei peste 100 de salariaţi, prezenţi ieri la şedinţă, să fie şi mai bulversaţi din cauza valului de informaţii contradictorii, directorul general al Calorgal, Marian Alexandru, le-a spus angajaţilor că preconizează că, în sezonul rece 2018-2019, „dăm iar căldură”. „Eu nu vă pot spune, la ora actuală, că se închide sistemul centralizat de termoficare sau nu se închide (...) Eu preconizez – dar asta este o părere personală – că la toamnă dăm iar căldură”, a afirmat Marian Alexandru. Nemulţumiţi de „pledoaria” conducerii societăţii, oamenii au reclamat condiţiile grele de lucru, faptul că nu se respectă Contractul Colectiv de Muncă, dar şi deciziile autorităţilor de a încuraja populaţia să se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare. După aproximativ o oră de discuţii şi polemică, liderul filialei gălăţene a Cartel Alfa, Romică Gîrneaţă, le-a spus angajaţilor Calorgal: „ Dacă dumneavoastră credeţi că viitorul va fi aici, vă înşelaţi. Maximum 150 de oameni o să aibă viitor aici (...) Calorgal se va transforma într-o societate de prestări servicii (...) Domnul Vals trebuie să ştie, să ne ajutăm reciproc, să accesăm această ordonanţă şi să respectăm Contractul Colectiv de Muncă. După aceea, Dumnezeu cu mila. E jenant pentru un oraş ca Galaţiul să ajungă în situaţia asta”. Liderul de sindicat al Calorgal, Cristinel Ciubotariu, a spus, la finalul şedinţei, că sindicaliştii vor să aibă convingerea că „cei care pleacă, nu pleacă în total dispreţ al societăţii sau al autorităţii locale, iar cei care rămân să aibă garanţia că vor avea contracte şi îşi vor primi salariile”.

Directorul Vergiliu Vals a declarat că, până la finele lunii martie, „se face bugetul societăţii Calorgal pentru 2018 împreună cu planul de afaceri aferent activităţii care urmează să se desfăşoare în 2018, funcţie de care se vor calibra toate cheltuielile, inclusiv cele cu personalul”, documente care vor sta şi la baza planului pentru accesarea ordonanţei Guvernului privind obţinerea de venituri în completare pentru salariaţii disponibilizaţi.

Citit 6288 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Martie 2018 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.