Ne-am tot întrebat, ca mulţi alţii, cât de sigur poate fi un motor de căutare pe Internet, dacă putem să credem orice date din enciclopediile online, cine este spiriduşul care intervine şi şterge greşelile, îndreptând informaţiile eronate introduse de entuziaştii mai nătăfleţi. Am avut ocazia neaşteptată să întâlnim, chiar de Ziua Drapelului, pe unul dintre „depanatorii” informaţiilor lumii de pe populara Wikipedia – ucraineanul Prykhodko Mykola Vasyliovych, unul dintre editorii, voluntari (!) ai enciclopediei Wikipedia.
Călare pe bicicleta sa, în şlapi, ne-a vizitat pe neaşteptate la redacţie acest tânăr firav (aveam să aflăm că de la 14 ani ţine post mai multe zile-n săptămână, cu o întrerupere de doar trei ani, când, la Kiev, a câştigat mai bine şi a mâncat mai nesănătos). Am stat de vorbă la ziar „zi de vară până-n seară”, cu un observator atent şi corect al realităţilor româneşti, prietenoase, cu peisaje faine, însă şi cu drumuri groaznice, cu „dogs and gipsy” şi tipi amabili, care îţi răspund entuziast: „don´t speak!”. Nopţile româneşti? O nebunie, cu manele date la „bum-bum!” Pe drum, i se stricase bicicleta şi, până să o repare în Capitală, s-a rugat la Dumnezeu să-l ia vreun samaritean în maşina sa şi chiar aşa a fost! Am aflat şi reţeta supleţei sale: ia pofteşte mata şi mănâncă, la fel ca oaspetele nostru, pe drumul bicicletei (marcă ucraineană), de la Cnernihiv la Bucureşti şi înapoi (via Ismail – Reni – Galaţi – Brăila – Slobozia), doar cireşe, caise, gorgoaze (şi-a notat atent denumirea fructului, plus sinonimele), agude (negre, dar şi albe) şi, mai rar, banane… Cu bani puţini, a dormit ieftin, numai în cort, la fiecare popas; doar la Bucureşti şi-a permis un hotel. Acolo şi-a făcut doi prieteni de taifas: un englez şi un chinez din Hong Kong. Şi la Galaţi, la ziar.
De fapt, Mykola este budist, ghidat de gurul său indian Sant Baljit Singh. Şi mama partenerei de viaţă a lui Mykola practică yoga, aşa că în familie există toată înţelegerea şi pentru excursiile de iniţiere, precum cea de acum. Verificând datele postate pe Wikipedia, Mykola constată uneori greşeli. Despre România nici nu a găsit, în sursele disponibile în Ucraina, prea multe date. Aşa că, pur şi simplu, a… încălecat pe-o şa, să se informeze direct!
Pe traseu, „Viaţa liberă” a fost singurul ziar vizitat. Am discutat aici despre presă decentă şi presă coruptă, despre corupţia administraţiei de la noi, de la ei şi din lume, despre bibliotecile româneşti, unde te poţi branşa la Internet sau să ceri informaţii. Într-una a căutat o hartă şi i s-a făcut chiar şi legitimaţie. A fost impresionat de tehnica modernă de bibliotecă, dar mi-a lăsat un leu ca să ajute o bibliotecă judeţeană în ceea ce priveşte dotările mărunte, care ţin însă de civilizaţie: lipsea hârtia igienică. Mde, ca la noi… Vă putem arăta leul cu pricina.
Povesteşte: l-au interesat uşile automate de la vagoanele de tren – rişti să te prindă! La Brăila, un frumos drum spre Dunăre mai-mai că voia să-l abată de pe traseu (păcat că prin porturile româneşti nu prea mai trec vapoare, ne spune. Şi mai zice că e păcat să nu fie legături pe apă între ţările noastre – trebuie să ocoleşti, pe uscat, şi să treci două vămi!). La fel i-a plăcut mult şi Marea Neagră!
E un romantic declarat, are spirit civic (apreciază libertatea protestelor de la noi), are 41 de ani şi a făcut „many jobs” la viaţa lui, de pildă, a reparat PC-uri la un service, ba chiar a livrat pizza la domiciliu. În 2010, pe o postire, nu postare, zdravănă, a făcut prima călătorie pe bicicletă, de două luni, în frumoasa Crimee, anexată acum de ruşi (n-are nimic şi cu oamenii simpli din Rusia, urăşte însă războiul acesta tâmpit!).
Pe traseul din România, Mykola a fost nevoit să-şi mai schimbe planul iniţial de călătorie – din cauza vremii ploioase, dar şi a drumurilor. De la Slobozia, a trebuit să meargă o bucată de drum şi cu trenul. La drumurile noastre, poate că ar fi abandonat traseul, dar „mi-am promis mie să merg până la capăt! Se plânge că sunt obositor de multe semne de circulaţie pe drumurile noastre, însă disciplină în trafic, ioc! Este şi periculos, şi stresant, pentru un biciclist pe drumurile noastre nervoase. În Ucraina, spune el, sunt reguli foarte stricte (ştim, ne-am săturat de câte amenzi am plătit acolo „pe metru pătrat”!). În plus, drumurile ucrainene se lăfăie pe patru benzi, cu două sensuri de circulaţie. În România, zice el, e un puhoi de automobile, pentru că fiecare familie are mai multe maşini, parcate peste tot. Spune că la noi sunt preţuri mai mari decât la ei. În general, n-a găsit şi lucrurile rele pe care le auzise înainte despre noi, iar natura face toţi banii! Puţini, cheltuiţi de un ascet cu leafă mică, voluntar pentru Adevăr, la Wikipedia.
