Prima platformă de foraj construită la Galaţi, dată la fier vechi

Prima platformă de foraj construită la Galaţi, dată la fier vechi

Platforma de foraj Gloria, după lansarea de la Şantierul Naval Galaţi
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)
2 comentarii

Platforma de foraj marin Gloria, care extrage gaze din Marea Neagră de 43 de ani, din septembrie 1976, îşi va încheia activitatea la 1 mai, urmând să fie dezafectată şi tăiată la fier vechi, a declarat Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Un reputat specialist gălăţean a declarat pentru „Viaţa liberă” că Gloria nu mai avea nicio şansă să respecte actualele condiţii de siguranţă impuse printr-o directivă a Uniunii Europene.

„În anii 70 au început primele explorări (petroliere - n.r.) în Marea Neagră. Prin anii 80 a început exploatarea în perimetrul Istria, la renumita platformă Gloria. Aici aş vrea să vă dau un breaking news: pe 1 mai se încheie complet exploatarea gazelor care se face prin platforma Gloria, aceasta urmând să fie dezactivată, mutată la loc uscat şi tăiată la fier vechi. Platforma Gloria ne va părăsi în acest an”, a spus Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, la Forumul Energiei, organizat de publicaţia „Financial Intelligence”. Gloria este cea mai veche platformă de foraj marin din România şi a fost construită la Şantierul Naval Galaţi. Şi-a început activitatea de foraj la 16 septembrie 1976, la o distanţă de 72 de mile marine în largul Mării Negre, la o adâncime maximă a apei de 90 de metri, în perimetrul Istria. În prezent, Gloria este în proprietatea OMV Petrom, care extrage 10 la sută din producţia de gaze naturale a României din Marea Neagră.

De ce?

Între anii 1974 şi 1988, la şantierul gălăţean s-au construit şapte platforme: Gloria, Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter şi Saturn, primele două având în construcţie şi componente americane. Însă doar prima construită dintre ele, Gloria, ajunge la fier vechi, chiar dacă celelalte platforme din serie nu sunt cu mult mai tinere. Conform unui reputat specialist gălăţean în domeniu, Gloria nu mai are nicio şansă de a activa conform standardelor actuale de siguranţă. „Această decizie referitoare la oprirea exploatării de pe Platforma de Foraj Gloria este urmare a duratei ei de viaţă de circa 40 de ani şi, mai ales, a Directivei EU 30/2013 – Offshore Safety Directive, implementată în legislaţia românească prin Legea 165/2016 – Legea siguranţei operaţiunilor petroliere! Cu alte cuvinte, Platforma Gloria nu mai corespunde cerinţelor de siguranţă în exploatare impuse de noua directivă, ceea ce a condus la stoparea licenţei de operare impuse de Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră – ACROPO, care urmăreşte respectarea cerinţelor de siguranţă a mijloacelor de exploatare, forare, explorare etc. offshore. Starea tehnică extrem de jalnică şi, implicit, creşterea continuă a riscurilor în siguranţa operaţiunilor la bordul platformei Gloria s-au datorat şi faptului că, în ultimi 20  de ani,  structura şi echipamentele de lucru şi exploatare ale platformei au rămas fără supravegherea (inspecţiile) unei terţe părţi – respectiv ANR (Autoritatea Navală Română), ISCIR sau o altă societate de clasificare sau organism de verificare – platforma fiind exploatată, întreţinută, reparată şi urmărită exclusiv de beneficiar. De altfel, OMV Petrom a lansat încă din 2017 o licitaţie pentru contractarea serviciilor de “decomisioning”, respectiv de aşa-zisa demolare (tăiere la scrap) a platformei de foraj  Gloria, în condiţii de siguranţă asupra mediului şi a riscurilor de accidente, fiind conştienţi că, prin intrarea în vigoare a noii directive, şansele de a obţine în continuare licenţa de operare era imposibilă”, a declarat, pentru „Viaţa liberă”, specialistul gălăţean citat.
Această opinie este confirmată, indirect, şi de răspunsul OMV Petrom oferit publicaţiei online e-nergia.ro: „Am lansat o licitație pentru serviciile necesare dezafectării și mutării platformei Gloria din poziția curentă, în condiții de siguranță şi eficiență. Platforma Gloria este în funcțiune de 40 de ani și a ajuns la limita duratei de utilizare. Este pentru prima data când, în România, o platformă offshore este dezafectată. Este un proces complex, iar compania va lua toate măsurile pentru ca acesta să se deruleze în condiții de siguranță și securitate. Procesul de selecție a furnizorului pentru acest proiect de excepție a început în 2017, printr-o procedură de achiziții publice, de consultare a pieței. Au fost invitate companii internaționale și locale care au demonstrat experiență în domeniu. În prezent, mai multe oferte sunt în analiză, nu a fost aleasă oferta câștigătoare”.
Conform surselor noastre, cinci dintre celelalte platforme de foraj marin construite la Galaţi (Uranus, Jupiter, Saturn, Orizont, şi Prometeu) sunt în patrimoniul Grupului Servicii Petroliere Constanţa (GSP).

Citit 4397 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2019 12:27

2 comentarii

  • postat de Alte vremuri : Marți, 23 Aprilie 2019 11:13 89.137.225.*** Link la comentariu
    1
    5

    cand la ICEPRONAV si la Santier , se facea cercetare si proiectare adevarata.
    Nu ca acum , ...simple desene pe calculator, pentru altii.

    Raportează
  • postat de Suzi quatro Sâmbătă, 20 Aprilie 2019 07:55 82.137.10.*** Link la comentariu
    3
    2

    Și Combinatul siderurgic a avut și vă avea soarta GLORIEI /// DAR DACĂ O DĂ LA FIER VECHI SE VA TOPI IN ROMANIA/// ARE MULT OȚEL. ALIAT SI MARCAT NUMAI BUN PENTRU ORICE /// ORICUM NU MAI ERA A NOASTRĂ SI PÂNĂ SE EPUIZEAZĂ ZĂCĂMÂNTUL SE VOR TĂIA TOATE CA SĂ NUMAI AVEM NIMIC BJN

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.