Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
1 comentariu

În cadrul unei ceremonii emoţionante, în prezenţa ÎPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a colegilor, studenţilor şi doctoranzilor, cel mai apreciat chirurg român la nivel internaţional, prof. dr. Irinel Popescu, a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.

Personalitate de excepţie a comunităţii ştiinţifice şi medicale, înscris în top "Zece pentru România", Irinel Popescu este membru corespondent al Academiei Române, preşedinte al Academiei Române de Ştiinţe Medicale, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, director al "Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic" din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Propunerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie este legată de aportul pe care Irinel Popescu l-a adus medicinei româneşti, prin realizarea primului transplant hepatic în România şi coordonarea exemplară a "Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic". De altfel, profesorul a semnat mai multe premiere: a efectuat primul transplant combinat de ficat și pancreas, primul transplant combinat de ficat şi insule pancreatice şi primele transplante de celule stem pentru afecţiuni ale ficatului. Din 2000 până în prezent, a realizat aproape 1.000 de transplante, a ajutat la înfiinţarea Centrului de Transplant Hepatic din Republica Moldova în anul 2013 şi la formarea celui de-al doilea Centru de Transplant Hepatic la Spitalul Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti. În 2005, a înfiinţat Agenţia Naţională de Transplant, iar din 2006, România are - şi datorită lui - o legislaţie aliniată european în ceea ce priveşte transplantul de organe și ţesuturi. Participanţii la ceremonie au insistat şi asupra calităţilor sale care îl fac un model de urmat ca OM: tenacitate, răbdare, seriozitate în procesul de instruire, rigoare, înțelegere şi altruism.
"Aparţineam cu sufletul UDJG, datorită prieteniei cu decanul Aurel Nechita, apoi colaborării în mai multe proiecte cu preşedintele Senatului, Lucian Georgescu. O relaţie de suflet devine astăzi oficială şi voi încerca să o dezvolt. Vreau să transfer către generaţiile viitoare ceea ce am învăţat, în aşa fel încât viitorii chirurgi să fie mai buni decât mine. Cred că Universitatea din Galaţi are şanse mari să se înscrie în rândul instituţiilor de învăţământ superior care vor dăinui", a spus, la finalul ceremoniei, prof. dr. Irinel Popescu.
Pentru profesionalismul său, Irinel Popescu a primit numeroase premii și distincții: Ordinul Naţional "Steaua României" în rang de Mare Ofițer, acordat de Preşedintele României (2000), "Ordre national du merite", în grad de Ofiţer, acordat de Preşedintele Franţei (2011), Ordinul Naţional "Steaua României" în rang de Mare Cruce (2013).

Citit 3261 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2019 19:17

1 comentariu

  • postat de MIHAIL Marți, 18 Iunie 2019 17:00 5.13.250.*** Link la comentariu
    1
    5

    O mare onoare pentru universitatea noastra ,pentru galateni ,in general...

    Raportează

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro