Nici nu-mi vine să cred ce-mi răspunde soacră-mea! N-am mai auzit şi n-am mai văzut pe nimeni, niciodată, vorbind aşa de calm şi de liniştit, mai ales când e vorba de moarte! Eu îi spun că nu merg drumurile din cauza cestei zăpezi cât copacii, o rog să mai aştepte până se face oleacă de urmă şi oleacă de pârtie, iar ea mă ascultă şi mă înţelege, dar îmi răspunde ca şi cum ar şti ce necaz înseamnă (pentru mine) să moară în toiul iernii... şi ce necaz înseamnă să fac atâta mâncare de pomană, şi s-o aduc de la Galaţi tocmai la Băleni, şi să nu poată veni nimeni la slujba de plecare, la slujba din biserică, la pogorârea în groapă, la haleala şi la băutura de adio! Îmi răspunde senin, împăciuitor, liniştitor: "Da, Marie, da... mai aştept... dar să ştii că nu mai pot ţine decât până joi!"...
Apoi, dincolo de aceste vorbe pe care nu mai pot să le uit, pe care n-am cum să le uit, soacră-mea Tudosia Damian are o singură părere de rău şi mi-o zice tot la fel de scurt şi tot la fel de cuprinzător: "Marie... dragă noră Marie... te rog frumos, Marie... zi şi tu, Marie... cum să plec eu de la căsuşoara mea... pe care am lutuit-o şi am înălţat-o cum numai rândunica îşi înalţă cuibarul de rândunică?!... Zi şi tu, Marie... şi nici vremea asta nu ţine cu mine, nu ţine cu moartea mea... şi nu ţine cu tine, cu voi, care trebuie să plângeţi, care trebuie să alergaţi pentru mine... şi nici cu preotul Ion Nechifor nu ţine... că trebuie să vină prin omăt să prohodească, să cânte, să citească... şi cum vine, sărmanul, prin nămeţi, şi cu dascălul după el... şi cum cară oamenii toate cele care trebuie cărate pe lângă moarta din căruţă?!... Zi şi tu, Marie... dacă am dreptate ori nu am dreptate?!... Zi şi tu, Marie... dar, ţi-am spus şi-ţi repet, să ştii că nu mai pot ţine decât până joi!... Auzi, Marie?!"
Aud... cum să n-aud!? Cine nu poate să audă cea mai limpede şi cea mai uluitoare tângă din lume? Şi n-am văzut şi nici nu văd măcar o lacrimă în ochii ei gata să se oprească din privit, gata să-şi închidă/încuie obloanele pentru totdeauna... gata să ia cu ei toate icoanele bucuriilor şi suferinţelor din atâţia ani, din atâtea anotimpuri... şi din atâtea ierni la fel de frumoase şi de grele, mai ales!
Sigur că da!... E miercuri spre joi!... Mama soacră se ţine de cuvânt!... Se ţine de cuvânt aşa cum s-a ţinut toată viaţa!... Tudosia Damian nu şi-a călcat cuvântul niciodată!... Sigur că da!... Se ţine de cuvânt... şi moare!... Şi toate drumurile încep să umble încolo şi încoace, înainte şi înapoi!... Că aşa-i la mort: toate drumurile duc la cimitir! Nu?... (Să vedem!)
