UPDATE Autobuz Transurb cuprins de flăcări (VIDEO)

UPDATE Autobuz Transurb cuprins de flăcări (VIDEO)

captură video
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
4 comentarii

* Șoferul a avut prezență de spirit și a reușit să scoată din trafic autobuzul, care face parte din flota veche a Transurb * Autobuzul a fost distrus în totalitate (imagini)


Un autobuz al Transurb a fost cuprins de flăcări, duminică seară, în Bariera Traian. Mijlocul de transport în comun se retrăgea la bază, după ce şoferul sesizase că are o problemă, motiv pentru care nu erau pasageri în interior. De asemenea, şoferul a reuşit să se autoevacueze.

Incendiul a fost anunțat la 112, iar la fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În momentiul în care echipajele ISU au ajuns la fața locului flăcările se manifestau violent la partea din spate a autobuzului.

”În momentul în care au ajuns forţele în teren, incendiul se manifesta generalizat la întregul autobuz. S-a intervenit cu două echipaje şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost localizat si lichidat in limitele găsite, în aproximativ 20 de minute, fără ca flăcările să afecteze şi alte maşini. Din primele cercetări, cauza probabilă ar fi un  scurt circuit electric la instalaţia autobuzului”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Autobuzul făcea parte din flota Transurb, fiind de provenienţă Ucraina, fiind cumpărat, nou, în anul 2008. Se pare că  şoferul a observat că are o problemă şi a cerut ajutor la bază. În timp ce maşina de intervenţie tracta autobuzul către bază, acesta a luat foc.

Sursa video: Facebook, Grupul Șoferilor din Galați

CITEȘTE ȘI: Microbuz cuprins de flăcări pe Drumul de Centură (VIDEO)

„În momentul în care a ajuns la Şantierul Naval, şoferul a constatat că autobuzul are o problemă şi a cerut ajutor. La faţa locului s-a deplasat maşina de intervenţie, iar pe drum spre baza Transurb, când urcau pe strada Tunelului, autobuzul a luat foc. Flăcările s-au extins extrem de repede, în aproximativ două minute. Din fericire nu au existat victime. Este un autobuz vechi, iar problemele la instalaţia electrică pot apărea oricând”, ne-a declarat Mihai Cadinoiu,  directorul Transurb Galaţi.

Autobuzul a fost distrus în totalitate.

Conform sursei citate, un autobuz face aproximativ 10.000 de kilometri pe lună. Aşadar, autobuzul are peste 1.300.000 de kilometri, ceea ce, pentru un mijloc de transport în comun, este mult prea mult. Asta în condiţiile în care cetăţenii ar trebui totuşi transportaţi în siguranţă.

Citit 6243 ori Ultima modificare Marți, 17 Septembrie 2019 14:18

4 comentarii

  • postat de Pontias Luni, 16 Septembrie 2019 15:05 188.24.214.*** Link la comentariu
    0
    7

    Daca Consiliul local sau primarul vrea sa avem fel de fel de tipuri de autobuze hibride, elelectrice, vom avea, asa cum a vrut primarul de la Cluj , numai ca al nostru primar e tare cu propaganda decat cu faptele, ca asa e in Moldova la noi.

    Raportează
  • postat de Ionut Luni, 16 Septembrie 2019 14:34 82.76.132.*** Link la comentariu
    0
    8

    "....flota veche a Transurb". Pai in afara de troleibuze, toate celelalte autobuze sunt vechi. De tramvaie nici nu mai vorbim.

    Raportează
  • postat de Terente Luni, 16 Septembrie 2019 12:48 81.12.149.*** Link la comentariu
    3
    18

    Management politic, de rahat la acest TRANS..SUPT!.
    Trebuiau achizitionate preponderent microbuze noi hibride sau electrice, care sunt cele mai eficiente si flexibile!

    Raportează
  • postat de eu Duminică, 15 Septembrie 2019 23:24 89.137.138.*** Link la comentariu
    6
    49

    In rest, bine ca un bilet costa mai mult decat la Bucuresti.
    Investitii din parti, in schimb. Ati cumparat toate rablele date la casat prin Occident.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.