Evaluaţi acest articol
(18 voturi)
4 comentarii

O statuie care să-l reprezinte pe ”Sf. Apostol Andrei” cu crucea sa, dar şi patru basoreliefuri cu imagini reprezentative, realizate pe laturile soclului, fac obiectul unei consultări a pieţei lansate ieri, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, de Primăria municipiului Galaţi.

În anunţul postat se arată că Primăria Galaţi doreşte amplasarea pe soclul pe care îl va înălţa la Inelul de Rocadă a statuii şi a basoreliefurilor. „În vederea întocmirii documentaţiei pentru achiziţia şi montajul acestor elemente artistice, autoritatea contractantă doreşte realizarea unui studiu de piaţă privitor la: determinarea valorii estimate a acestor elemente şi a montajului lor, variante de materiale şi preţuri pentru fiecare variantă, termen de realizare şi montare pentru aceste elemente artistice”.

Propunerile persoanelor sau entităţilor interesate sunt aşteptate în scris până pe 6 februarie 2020. „După analizarea acestora, Primăria invită persoanele ale căror propuneri sau recomandări prezintă interes în raport cu aspectele supuse consultării la sediul instituţiei”, se arată în anunţ.

Reamintim că, în acest moment, este în derulare o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de reamenajare a zonei de la Inelul de Rocadă. Este vorba despre realizarea a obeliscului de 26 de metri, pe care va fi expusă statuia Sfântului Andrei. În jurul ansamblului monumental vor fi construite o jardinieră circulară gazonată şi alte patru cu flori sau plante ornamentale, separate de un spaţiu dalat, zona fiind iluminată arhitectural, iar spaţiile verzi adiacente, irigate. Valoarea estimată a contractului este de 2,24 milioane de lei fără TVA, iar singura ofertă a fost depusă de Asocierea SC Rovis Lider SRL - ATU Consulting, cu Marsano - subcontractant.

Citit 2701 ori Ultima modificare Luni, 27 Ianuarie 2020 18:06

4 comentarii

  • postat de maria Marți, 28 Ianuarie 2020 19:27 5.13.226.*** Link la comentariu
    0
    3

    lasati statuia si reabilitati cladirile de patrimoniu, vezi palatul Simion Gheorghiu cares e darima.

    Raportează
  • postat de fbi Vineri, 24 Ianuarie 2020 22:49 89.137.136.*** Link la comentariu
    0
    8

    Nu am inteles de ce trebuie statuie cu sfantul Andrei. Ne apara de saracie si de hoti? De da salarii mai bune? Scade pretul la alimente? Orasul asta e plin de cruci, biserici si alte cele bisericesti de parca vine moartea, de parca suntem intr-un cimitir gri. Vrem o statuie cu Vlad Tepes sa scapam tara de ticalosi.

    Raportează
  • postat de adiilie Vineri, 24 Ianuarie 2020 11:36 5.13.166.*** Link la comentariu
    1
    14

    pai nu stie nimeni cum arata daca nu a existat

    Raportează
  • postat de Vlad Vineri, 24 Ianuarie 2020 10:18 5.13.131.*** Link la comentariu
    2
    30

    Oricum, primarul stie deja foarte bine cine va executa acea statuie! Aceste consultari sunt praf in ochi! "Artistul" - un personaj care ii tine trena lui Pucheanu si l-a comvins ca reprezinta viata culturala a orasului va face acea statuie, nu concurs national, nu jurizare reala - doar manevre politice. Restul sunt baliverne pentru fraieri!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.