Concurs de grădinărit cu premii, pentru asociaţiile de proprietari

Concurs de grădinărit cu premii, pentru asociaţiile de proprietari
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

O maşină electrică de tuns iarba, un foarfece electric de tuns gard viu, două seturi de grădinărit sunt câteva din premiile puse în joc de Primăria municipiului Galaţi la concursul "Galaţi - oraşul meu, oraşul nostru!". Competiţia se va desfăşura în perioada 15 martie - 15 iunie 2020 şi se pot înscrie numai asociaţiile de proprietari/ locatari care au încheiat Convenţia privind întreţinerea spaţiilor verzi şi chiar efectuează lucrări de întreţinere a acestora, dar şi a aleilor şi trotuarelor aflate în vecinătatea imobilelor.

Aflat în dezbatere publică în toamna anului trecut, concursul de amenajat şi îngrijit spaţiile verzi aferente blocurilor de locuinţe a primit votul aleşilor locali. Aceştia au aprobat regulamentul de concurs. Comisia de monitorizare-jurizare va fi stabilită prin dispoziţia primarului.

Asociaţiile de proprietari/ locatari se vor putea înscrie depunând la Registratura generală a municipiului o cerere însoţită de maximum cinci fotografii cu spaţiile verzi întreţinute. După realizarea lucrărilor de amenajare, grădinile de la parterul blocurilor vor fi verificate şi punctate de comisia de jurizare. Vor fi evaluate integrarea armonioasă în ansamblul zonei, coerenţa stilistică a elementelor ansamblului, originalitatea, estetica, aportul ecologic, dar vor conta şi amenajarea şi curăţarea aleilor, trotuarelor şi a zonei de intrare în bloc.

Calendarul de concurs este următorul: înscrierea se va putea face în perioada 15 martie - 15 aprilie, jurizarea este programată în intervalul 20 aprilie - 5 iunie, pe 11 iunie vor fi anunţate rezultatele finale, iar pe 15 iunie vor fi înmânate premiile. Acestea vor fi produse/ obiecte destinate lucrărilor de întreţinere a spaţiilor verzi şi vor fi asigurate de către sponsorii concursului. Conform regulamentului, premiul I înseamnă o maşină de tuns iarba în valoare de 400 de lei, premiul II - foarfece electric de tuns gardul viu, premiul III - trimer electric şi greblă, iar menţiunile vor consta în două seturi de grădinărit, în valoare de câte 100 de lei.

Citit 3352 ori Ultima modificare Vineri, 28 Februarie 2020 00:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.