UPDATE. Rezultatele parţiale ale alegerilor, după numărarea voturilor din 99 la sută din secţii

UPDATE. Rezultatele parţiale ale alegerilor, după numărarea voturilor din 99 la sută din secţii
Foto și video: Teodora Miron
Evaluaţi acest articol
(142 voturi)

Potrivit rezultatelor parţiale centralizate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor din peste 99 la sută din secţiile de votare, în municipiul şi judeţul Galaţi, PSD şi-a zdrobit contracandidaţii. Vă prezentăm top trei al câştigătorilor, aşa cum rezultă din contabilizarea opţiunilor electorale exprimate de gălăţeni.

Astfel, la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea (PSD) a obţinut 48,81 la sută din voturi, George Stângă (PNL) – 28,85 la sută, iar Oana Iurescu (PMP) – 5,37 la sută.

La alegerile pentru Consiliul Judeţean, PSD conduce cu 39,72 la sută, PNL a primit 27,1 la sută, USRPLUS – 6,03 la sută, iar PMP – 5,74 la sută.

În bătălia pentru Primăria municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu (PSD) şi-a adjudecat 59,2 la sută din opţiunile alegătorilor, Bogdan Rodeanu (USRPLUS) – 16,29 la sută, iar Cătălin Cristache (PMP) – 5,05 la sută.

La Consiliul Local, top 4 este format din: PSD – 43,49 la sută, PNL – 17,65 la sută, USRPLUS – 11,44 la sută, PACT - 5,90 la sută.


Conform numărătorilor paralele realizate de partidele politice, PSD a câştigat nu doar alegerile la Primăria municipiului Galaţi – Ionuţ Pucheanu obţinând un scor de 59,2 la sută - ci şi majoritatea în Consiliul Local al oraşului, cu 43,5 la sută din voturi. Surpriza alegerilor o reprezintă PACT pentru Galaţi, care va fi reprezentat în Consiliul Local.

Astfel, conform datelor centralizate de partide, la alegerile pentru forul deliberativ local, PSD a obţinut 43,5 la sută, PNL - 17,6 la sută; USR - 11,4 la sută, PACT - 5,9 la sută, iar PMP – 4,9 la sută.

Urmează: ALDE – 3,6 la sută, PPU (s-l) – 2,66 la sută şi Pro România – 2,30 la sută.

Conform estimărilor, cele 27 de mandate de consilier local al municipiului Galaţi se vor împărţi astfel: PSD – 15, PNL - 6, USR - 4 şi PACT - 2.

Vom reveni cu rezultatele oficiale.


 Liderul PSD Galați, eurodeputatul Dan Nica, a anunțat, în această noapte, câștigarea alegerilor de către Ionuț Pucheanu și Costel Fotea, ambii cu peste 50 la sută din voturile exprimate, conform numărătorii paralele a partidului. Victoria celor doi a fost anunţată şi de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la una din televiziunile centrale.

Vom reveni cu date, pe măsură ce ele vor fi anunţate.

Social-democrații gălățeni au ieșit în stradă pentru a-și sărbători victoria în alegeri. O coloană de zeci de autoturisme, formată ad-hoc, a plecat de la sediul organizației municipale a PSD, pe străzile orașului.

Claxoanele mașinilor și steagurile fluturând au atras atenția gălățenilor aflați, cu siguranță, în fața televizoarelor, pentru a afla rezultatele alegerilor locale.

În acest timp, la sediile celorlalte partide domnește liniștea.
Citit 21263 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Octombrie 2020 10:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.