Protestele Cartel ALFA, fără reacție din partea autorităților
Foto: Marian Calestru

Protestele Cartel ALFA, fără reacție din partea autorităților
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Peste 100 de membri gălățeni ai Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA au pichetat, luni dimineață, 22 februarie 2021, sediul Prefecturii gălățene, a doua astfel de acțiune de protest în decurs de mai puțin de o lună.

"În campanie promiteți, după vot omiteți!" și "Vrem dialog social real, nu mimat!" sunt doar două dintre lozincile care au fost fluturate de sindicaliști pe durata protestului de ieri. La acțiune au participat toate sindicatele locale afiliate la Cartel ALFA, atât din mediul bugetar, cât și din cel economic. Au fost prezenți sindicaliști de la Siderurgistul, Gospodărire Urbană, ICMRSG, Atlas, Îmbunătățiri Funciare, din sănătate, educație și asistență socială, din comerț, au venit și reprezentanți ai polițiștilor și personalului contractual. "Poliția a reușit să distrugă toate mafiile, numai pe cea politică nu. Când polițistul se apropie de ticălos cu lațul, ticălosul scapă pentru că are pâinea și cuțitul. Ticălosul schimbă legea și transformă infracțiunea în contravenție!", a fost unul din mesajele rostite de reprezentanții polițiștilor în fața protestatarilor, pe fondul unui cor de fluierături și de huiduieli.

"Nemulțumirile sunt cele de acum o lună și jumătate, când am ieșit în stradă. Este vorba despre austeritatea impusă de Guvernul Cîțu, despre înghețarea salariilor și mărirea salariului minim cu numai 41 de lei, despre injustiția socială atât în sistemul salarizării, cât și în sistemul de pensii, despre Legea dialogului social, care nu se respectă. Uitați-vă că suntem în stradă de o lună și jumătate și nu a catadicsit nimeni măcar să ne cheme la dialog până acum. Vom rămâne în stradă, ne mutăm deja la București și numai în fața Guvernului, pe care îl considerăm principalul vinovat de ceea ce se întâmplă acum în România", ne-a spus liderul Cartel ALFA Galați, Romică Gîrneață.

Conform acestuia, campania națională de proteste a Cartel ALFA nu a adus până acum nicio reacție nici din partea președintelui Iohannis, nici din cea a prim-ministrului Cîțu, "căruia i-am făcut adresă să convoace Consiliul Național Tripartit de dialog social. Doar doamna Turcan a invitat toate sindicatele la o ședință și nu i-a băgat în seamă pe cei de la Cartel ALFA, pentru că a fost deranjată că sub balconul ei s-au spus multe lucruri adevărate din România", a mai spus Romică Gîrneață.

Citit 2186 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2021 21:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.