A trecut şi Buna Vestire, mâine, poimâine sunt Floriile şi până la Paşti mai e un pic. Treaba asta se simte şi prin magazine, unde vezi preţuri deja umflate cu pompa până la refuz şi tot felul de mărfuri de sezon, de la ouă de ciocolată şi vopseluri de ouă, până la coşuleţe de aşezat ouăle odată vopsite şi orice decoraţiuni în formă de iepuraş pe care ţi le poţi imagina, alături de candele, candeluţe, candeloaie - nu glumesc, am văzut unele de 40 de cm, nu pricep, le ard continuu până la Înălţare?! - care de fapt sunt nişte lumânări uriaşe, adăpostite în cuşti de plastic de diferite culori. Nu am înţeles niciodată de ce o simplă lumânare de ceară luată de la biserică nu ar fi suficientă să aduci lumina acasă (bine, să spunem că aprinzi cu ea o lumânare mică, din aceea cu capac, dar de ce e nevoie de una de jumătate de metru?!), de ce se pune mai mult preţ pe formă, decât pe fond, chiar şi în ceea ce priveşte acest ritual sacru...
În acelaşi stil, nu am priceput de ce să ţii post a devenit nu o opţiune personală, ci o modă care trebuie musai promovată pe reţelele de socializare, laolaltă cu reţete care mai de care mai complicate şi necesitând ingrediente de provenienţă exotică, deşi, slavă Cerului, cartofi, varză, fasole, bostănei, urzici şi ceapă se găsesc şi de provenienţă autohtonă. Brusc, nu o mai fi bună zacusca, nici ciorba de zarzavat a bunicii, iar de chifteluţe de dovlecei (care se pot face şi la cuptor, complet fără ulei) s-a săturat toată lumea, e musai să pregătim mâncare indiană, chinezească sau tailandeză, că altfel tuşim... Evident, exagerez un pic, dar chiar nu înţeleg tendinţa recentă de a folosi brânză care nu e brânză, lapte care nu e lapte şi a face şniţele din soia, ca să mimăm nişte mâncăruri "de dulce", dar făcute din produse vegetale, când există vegetale care pot fi consumate ca atare.
De altfel, postul presupune o curăţare, o renunţare, un mic sacrificiu să spunem, de la plăcerile trupului, pentru a-i permite sufletului să se pregătească aşa cum se cuvine pentru a-l însoţi, fiecare după posibilităţi, pe Iisus în durerosul său drum spre Golgota, în rugăciune şi cu disponibilitatea de a dărui din prea-plinul nostru aproapelui încercat, de a alina dureri, de a însoţi cu bunăvoinţă şi dedicare suflete aflate în suferinţă.
Pentru fiecare dintre noi, postul Paştelui ar trebui să fie un spaţiu de meditaţie şi de reflecţie la cum am putea să fim mai buni cu oamenii şi cu animalele, pentru a deveni şi noi, în măsura propriilor capacităţi, exemple pentru generaţiile ce vin după noi.
Nicăieri nu spune Sfânta Scriptură că e musai să avem pe masă, de Paşti, şerveţele cu chipul lui Hristos (da, există aşa ceva, sincer, mie mi se pare absolut lipsit de bun-simţ să te ştergi la gură cu chipul Mântuitorului) sau nu ştiu ce fel de obiecte decorative, feţe de masă şi alte bazaconii cu care suntem îmbiaţi în această perioadă - taman când ar trebui să rezistăm tentaţiilor de tot felul - din magazine, de pe site-uri online etc. Poate nu ne-ar strica un pic mai multă măsură în toate. Din păcate, asta nu se găseşte la ofertă.
