Zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii: Sf. Cuvioasă Parascheva, 380 de ani de la trecerea prin Galați

Zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii: Sf. Cuvioasă Parascheva, 380 de ani de la trecerea prin Galați
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Creștinii ortodocși din întreaga țară sărbătoresc joi, 14 octombrie, marea sărbătoare a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Este punctul culminant al pelerinajului anual de la Catedrala Mitropolitană din Iași, dar pentru credincioșii de la Dunărea de Jos este și moment de aducere aminte că primele binecuvântări ale Cuvioasei Parascheva pe pământ românesc au fost chiar aici, la Galați, unde, în 1641, corabia ce sosea cu cinstitele moaște a fost întâmpinată de alaiul domnesc și mulțimile de credincioși.

Strămutarea Sf. Cuvioase Parascheva de la Constantinopol în inima Moldovei a fost unul dintre cele mai importante momente care au marcat viața creștină din acest colț de lume, el fiind consemnat cu toată grija de cronicarii vremii. Acest eveniment de mare însemnătate venea ca urmare a unui gest de recunoștință al Patriarhiei din Constantinopol pentru toate binefacerile și sprijinul pe care domnitorul Vasile Lupu l-a acordat creștinilor ortodocși greu apăsați de condițiile religioase și dările impuse de autoritățile turcești.
Pentru primirea Cuvioasei Parascheva la Iași, unde avea să ajungă în iunie 1641, a fost pregătită Mănăstirea "Trei Ierarhi", ctitorie a domnitorului Vasile Lupu. Dar pentru prima dată, vestea sosirii sfintelor moaște pe pământul Moldovei s-a dat la Galați, de clopotele bisericii domnești "Sf. Dumitru"!
După cum avea să consemneze mai târziu Paul de Alep, alaiul ce o însoțea pe Cuvioasa Parascheva a intrat în Moldova "pe Marea Neagră și apoi pe Dunăre la Galați, unde au fost întâmpinate cu foarte multă evlavie și cu imnuri de slavă de către toți episcopii, stareții și călugării țării și de un mare număr de credincioși".
Mulțimea de creștini, alături de domnitorul Vasile Lupu și ierarhii Moldovei - episcopul Evloghie de Roman, episcopul Anastasie de Rădăuți și episcopul Gheorghe de Huși - au putut să se închine la sfintele moaște, o slujbă de mulțumire pentru binefacerile ce Cuvioasa Parascheva le revărsa prin prezența ei fiind ținută la biserica "Sf.Dumitru".
De la Galați, întregul alai a pornit spre Iași, unde racla cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva a fost așezată în ctitoria domnească a bisericii "Trei Ierarhi".
Sfintele moaște, mai scria Paul de Alep, sunt "acoperite de voal de fir brodat și de alte lucruri. Deasupra raclei atârnă lămpi de aur și de argint care ard ziua și noaptea. Când preoții au adus trupul ei, prințul a desemnat ostași de ai săi pentru a-l însoți".
Ecouri ale evenimentelor amintite mai sus le putem simți și astăzi, la 380 de ani de la sosirea Sf. Cuv. Parascheva pe pământul Moldovei, grație reprezentărilor din altarul unde a fost așezat trupul Cuvioasei Parascheva în biserica "Trei Ierarhi" (în 1888, trupul sfintei a fost mutat în biserica mare a Mitropoliei din Iași - n.r.), dar și din gravurile din Cazania tipărită la Iași, în 1643, de Mitropolitul Varlaam.
Dar mai presus de aceste reprezentări, mai trainică este binecuvântarea pe care, de-a lungul secolelor, Sf. Cuvioasă Parascheva a adus-o credincioșilor. Nenumărați sunt cei care s-au bucurat de această "avuție necheltuită" prin care "bolnavii au dobândit vindecare, săracii câștigare, călătorii cârmuire, cei împresurați de primejdii izbăvire, cei în necazuri mângâiere".

Ajutoare pentru sărmani, în parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva"

Premergător marii sărbători a hramului, parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Galați a desfășurat, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, o nouă activitate filantropică pentru cei 100 de asistaţi din cadrul cantinei parohiale şi pentru 50 de persoane cu dizabilităţi din cadrul unui centru social din municipiul Galaţi.
Cei 150 de beneficiari nevoiaşi au primit din partea parohiei alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerii pentru pat, prosoape şi produse de igienă în valoare de 10.500 de lei.
După ce au pregătit darurile, preotul paroh Ioan Gologan şi voluntari din cadrul acestei parohii s-au deplasat la sediul Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi din municipiul Galaţi şi la casele persoanelor asistate, pentru a le oferi darurile. Ajutorul din partea parohiei a fost primit cu mare bucurie şi constituie un real folos pentru cei sărmani.
Activităţile care se derulează prin cantina "Sf. Cuv. Parascheva" sunt asigurate de trei angajaţi ai parohiei, fondurile provenind din parohie și din donații. De la începutul perioadei de pandemie şi până astăzi, cantina a oferit hrană şi alte ajutoare în valoare de 225.000 de lei.

Biserici cu hramul Sf. Cuv. Parascheva

În eparhia Dunării de Jos, 27 de parohii o au drept ocrotitoare cerească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Mai exact, 20 de biserici și capele din județul Galați și șapte din județul Brăila vor marca, joi, hramul, prin slujbe de mulțumire aduse sfintei. Una dintre cele mai mari biserici închinate Sfintei Cuvioase Parascheva este lăcașul ridicat pe malul lacului Cătușa, în Micro 20. Biserica, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1990, se remarcă printr-o arhitectură deosebită.

Citit 2855 ori Ultima modificare Joi, 14 Octombrie 2021 18:18

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro