Comandanții din Poliție judecați pentru fals au liber să plece din țară

Comandanții din Poliție judecați pentru fals au liber să plece din țară
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

La mai puțin de o săptămână după ce procurorii au trimis în judecată dosarul prin care fostul adjunct al șefului IPJ Galați, comisarul-șef Daniel Miron, și fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale, comisarul-șef Ionuț Surugiu, au fost trimiși în judecată pentru zeci de falsuri în acte, instanța le-a ridicat și ultima măsură preventivă dispusă în cursul anchetei.

Cu un control judiciar care le limita libertatea de comunicare și mișcare revocat și cu doar zece "victime pecuniare" în proces, cei doi ofițeri pot pleca liniștiți în vacanță, în așteptarea primului termen de judecată, care nu a fost încă stabilit. Daniel Miron și Ionuț Surugiu, puși acum la dispoziție și plasați pe funcții de execuție, au reușit, pe rând, să convingă instanța că măsurile prea restrictive n-ar fi în concordanță cu gravitatea faptelor de care sunt acuzați: zeci de falsuri intelectuale în pontajele instituției, menite să "reducă" sau chiar să scutească integral plata orelor suplimentare către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, falsuri însoțite de acte de instigare, puse mai ales în seama fostului număr 2 al comenzii IPJ Galați.

Astfel, zilele trecute, Judecătoria Galați a revocat controlul judiciar dispus inițial împotriva celor doi ofițeri, control care, în primă fază, le interzicea inclusiv să-și exercite meseria. În condițiile în care și această măsură a fost ridicată, Miron și Surugiu nu mai au nicio obligație de a-și raporta mișcările și deplasările, acestea fiindu-le permise inclusiv în afara țării, fără permisiunea organelor judiciare.

În acest timp, tot la Judecătorie se așteaptă acordarea primului termen pentru dosar, termen care are mari șanse să apară după finalizarea vacanței judecătorești. În cauză apar 33 de polițiști ca părți vătămate, consemnați de procurori ca prejudiciați prin actele celor doi șefi care au dorit probabil "să dea bine" la Centru, privându-și subordonații de drepturile legale. Doar zece dintre polițiștii considerați vătămați s-au constituit, însă, părți civile, declarând că vor să fie despăgubiți. Alături de cei doi ofițeri, în dosar mai apare ca răspunzătoare din punct de vedere civil, și partea care, probabil, este cea mai prejudiciată de întregul scandal: Inspectoratul Județean de Poliție.

Citit 4318 ori Ultima modificare Luni, 11 Iulie 2022 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.