Peste 80 de gălățeni, infectați cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

Peste 80 de gălățeni, infectați cu COVID-19 în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

În ultimele 24 de ore, autoritățile sanitare din Galați au raportat o creștere semnificativă a numărului de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 (COVID-19). În județul nostru, numărul de infectări cu noul coronavirus a ajuns la 71.363, odată cu confirmarea, marți, 13 septembrie, a altor 83 de cazuri.
Din totalul bolnavilor gălățeni raportați în ultima perioadă, 46 sunt internați în spitale, 18 dintre aceștia fiind copii. Doi pacienți din Galați, ambii adulți, erau internați marți la Terapie Intensivă.
La nivel național, în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o creștere a numărului de noi cazuri, până la 3.114 persoane infectate, cu 1.640 mai multe față de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 112 persoane au fost reconfirmate.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 era marți, 13 septembrie, de 1.763, cu 178 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la Terapie Intensivă (ATI) sunt internate 151 de persoane, cu cinci mai puține față de ziua anterioară. Dintre cei 151 de pacienți internați la ATI, 129 sunt nevaccinați.
Până marți, 13 septembrie, 66.874 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat la nivel național. În intervalul 12 septembrie (ora 10,00) - 13 septembrie (ora 10,00), au fost raportate 18 decese (11 bărbați și șapte femei). Dintre cele 18 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, două la categoria 50-59 ani, unul la categoria 60-69 ani, opt la categoria 70-79 ani și șase la categoria de vârstă de peste 80 de ani.

Citit 887 ori Ultima modificare Marți, 13 Septembrie 2022 18:49

2 comentarii

  • postat de Onofrei Sergiu-Gabriel
    Miercuri, 14 Septembrie 2022 11:36
    213.233.88.***
    Începe vrăjeala din nou nu?
    Anul trecut a venit carcalacul din vacanță....Anul ăsta vine de la război....
    Ce vrăjeală...Din păcate nu mai pune NIMENI botul!
    Raportați cazurile într-o pungă de 1 leu, o legați la gură și vă ascultăm la cules de smochine din salcâmi!
    Hai sas!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cocovid
    Miercuri, 14 Septembrie 2022 04:43
    109.166.128.***
    Gata ! Vacanța lui covid a luat sfârșit ! Până la primăvară, numărul "infectaților",iar va depăși numărul de locuitori ai României ! Iar începe balul mascaților ! Start la noul "vaccin miraculos" !
    5
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.