De ce nu se fac zebre noaptea pe drumurile naționale. Cozile infernale de la ieșirea din Galați au o explicație

De ce nu se fac zebre noaptea pe drumurile naționale. Cozile infernale de la ieșirea din Galați au o explicație
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Nervii întinși ai șoferilor și cozile kilometrice de mașini care s-au format în ultimele două zile pe DN 25, între Galați și Șendreni, au o explicație mai profundă decât cea pricepută de majoritatea. Drumarii, care lucrează la amenajarea unor marcaje rutiere pentru siguranța pietonilor, susțin că trebuie să muncească ziua, pentru că noaptea sunt riscuri mari ca muncitorii să fie accidentați de șoferii vitezomani care circulă pe această rută.

Două zile la rând, nu a existat șofer care să meargă din Galați spre Șendreni și care să nu fi înjurat, în barbă, faptul că la noi lucrările la șosele se fac mai bine pe timp de zi. Marți și miercuri, șirul de mașini care se deplasa pe sensul Galați-Tecuci se întindea de la ”Borcan” până în centrul comunei Șendreni, acolo unde o echipă de muncitori meșterea la asigurarea unei treceri  de pietoni cu ”covorașe” roșii, speciale pentru a-i avertiza pe șoferi și pe pietoni că pe acolo trebuie redusă viteza și, la nevoie, acordată prioritate.

Manopera nu se putea face noaptea, contrar părerii generale, susțin reprezentanții Secției Drumuri Naționale Galați, pentru că riscurile erau incomensurabil mai mari pentru muncitori. Astfel, amenajarea marcajelor de la Șendreni (marți) și de la Movileni (miercuri) a dus la formarea cozilor de mașini pe timp de zi, șoferii fiind nevoiți să aștepte la semafoarele temporare montate pentru semnalizarea lucrărilor.

"S-a luat decizia montării acestor covorașe pentru că în ultima perioadă au avut loc multe accidente rutiere mortale pe trecerile de pietoni amplasate pe drumurile naționale. Având în vedere specificul segmentului de pe DN 25 pe care s-a lucrat în aceste zile, la Șendreni și Movileni, am făcut o ședință consultativă și am hotărât să ne asumăm riscul de a lucra ziua, pentru că noaptea muncitorii noștri ar fi fost în pericol. Practic, în aceste zone se circulă cu viteze mari pe timpul nopții, chiar și în localitate și am fi riscat să ne fie omorâți oamenii, or, nu ne permitem așa ceva", ne-a declarat miercuri, 5 octombrie, Petru Tudorache, șeful Secției Drumuri Naționale Galați.

Potrivit sursei citate, astfel de momente neplăcute îi mai așteaptă pe șoferi și în perioada următoare. Joi, 6 octombrie, urmează să fie executate astfel de lucrări pe DN 26, în comuna Tulucești, la marcajul din centrul localității, unde săptămâna trecută o femeie a fost ucisă după ce a fost acroșată pe marcajul pietonal. Lucrările sunt preconizate a fi finalizate vineri, 7 octombrie.

Citit 5491 ori Ultima modificare Marți, 11 Octombrie 2022 12:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.