Galațiul face referendum în inima Moscovei: „Să anexăm și noi câte ceva... ”

Galațiul face referendum în inima Moscovei: „Să anexăm și noi câte ceva... ”
(T) Autobuzele Transurb, prin Moscova. Asta e ceea ce poftim
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Ca să fie mai ușoară invadarea Brăilei, mai-marii Galațiului încearcă o mutare ca de șah lângă Kremlin. Detaliile, cu subiect și predicat, sunt în text.

Ce a fost

Înaintea oricărei povești, e utilă și o pagină de istorie. De răsfoit pe nerăsuflate, de trecut în revistă lucrurile care s-au întâmplat, dar mai ales acelea pe care ți le-ai fi dorit din suflet. Cartierul Țarițîno, unul dintre cele mai renumite muzee în aer liber ale Moscovei, are treabă cu Rusia, dar nu numai cu ea. Asta ca să preluăm din narativul oficial al lui Vladimir Putin înainte de organizarea pe repede-nainte a referendumurilor din ținuturile ucrainene. Mahalaua istorică, asta ca să ne exprimăm ca la Covurlui, plină de lacuri, muzee și oarecum atipică prin complexul arhitectural unic, i-a aparținut domnitorului Dimitrie Cantemir. Bingo! Sau șah mat, cum ar zice Gary Kasparov.

Cum le-a venit ideea

Cantemir, domn al Moldovei, fără să fie întrebat, dă numele cartierului colorat din coasta Galațiului, înspre digul care ne separă de Brăila. Dar nu se poate să nu-i convină. Scrie în anumite cărți de istorie că "Petru I a confiscat pământurile familiei Golițîn, în 1712, viitorul Țarițîno, și i le-a acordat prințului moldovean Dimitrie Cantemir, pentru ajutorul dat Rusiei în confruntarea cu Turcia. Prințul a ridicat o biserică de piatră cu o singură cupolă în cinstea Icoanei Maicii Domnului". Nu scrie aici și de ce Galațiul a decis să boteze cu numele marelui cărturar al umanismului românesc cartierul de după râul Siret. Prinși de fiorul acestei informații de aur, mai-marii orașului nostru au prins curaj.

Ce va fi

Conform unor surse slobode la gură, primarul Ionuț Pucheanu și președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, s-au întâlnit recent cu câțiva rebeli ruși, pentru a organiza un referendum în inima Moscovei. Adică la Țarițîno, cartierul cumva înfrățit cu al nostru dinspre Vădeni. "Să anexăm și noi câte ceva... Dacă ne reușește asta, eu zic că putem invada Brăila fără referendum. Nici nu-i anunțăm pe vecinii noștri dragi", i-ar fi spus Pucheanu colegului său de partid. "Iar organizarea noastră n-are cum să dea greș, ne trece referendumul cu 120 la sută, cum ne place nouă", l-ar fi completat Fotea. Dacă le va ieși pasiența, se pare că noii cetățeni "gălățeni" din cartierul moscovit vor avea buletine de Brăila. Asta-i istoria, nu se comentează.

Vrem o Țarițîno ca afară

Pamflet în versuri

COCOTĂ MASCULINĂ de Submarin Cosorescu

Mi-s cocotă masculină,/ marţafoi cu atestat

şi muncesc la „Sfânta Lene”/ - fabrică de puşlamale

şi de trântori şi de cinici/ şi de fanţi cu creier plat,

rezervor de paparude,/ cuib de hoţi şi farfarale!

Nu mi-i frică de nimica/ şi de nimeni, mă comport

după cum e scris pe gena/ dinspre tata, dinspre mama:

mi se rupe de pudoare,/ mi se-ndoaie de efort,

studiez jemanfişismul,/ falsul, ţâfna, panarama!

Unii spun că-s neam-prostie,/ că-s un dandi idiot,

că-s prăsit printre etaje,/ de-un candriu şi de-o candrie:

mi se fâlfâie de toate/ şi de toţi, sunt trematod

şi respect această clasă,/ şi-i port steagul cu mândrie!

Alţii mă apostrofează,/ cică-s bun de aruncat

la gunoi - declar aicea,/ cu zvâcniri microcefale:

mi-s cocotă masculină,/ marţafoi cu atestat

şi muncesc la „Sfânta Lene”/ - fabrică de haimanale!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

 

Atenție la strada Berlin!

* Nu poți face referendum într-un cartier din Moscova fără să duci măcar un autobuz cu alegători. Ei încă există, ne referim la acei alegători bine antrenați. De aceea, un mijloc de transport în comun al Transurbului ar prinde de minune. În plus, la întoarcere ar face și plinul la Giurgiulești.

* Le recomandăm autorităților gălățene să schimbe din timp denumirea străzii Berlin din cartierul Cantemir. La cât de rău au ajuns s-o ducă nemții, n-ar fi o surpriză uriașă să-i vedem pe aici, care cu mapa, care cu sapa. Și cu cancelarul Olaf Scholz în frunte, susurând că-i strada lui. În nomenclator nu mai există acest nume, dar pe Google e prezentă. Și asfaltată.

* Despre calea Galați din Brăila n-are rost să mai vorbim. Ar putea fi cedată la schimb cu strada Brăilei de la noi. Cu toate că vecinii de la sud ar ieși în pierdere. Aceste rânduri ar trebui eliminate înainte să fie citite de vreun curios de pe la primăria condusă de Marian Dragomir.

* La cât occident, aici incluzând și Statele Unite ale Americii, și-a lăsat inima și banii în dialogurile cu expertele noastre în videochat, credem că putem anexa pe oricine de oriunde. Doar puțină voință ne trebuie.

Google, probleme, mă?

Campanie ANAF (de data aceasta) pe bune

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați nu se oprește. Acest organ de specialitate ne atenționează cu privire la o nouă campanie de mesaje, transmise în numele ANAF, prin care contribuabilii sunt anunțați că trebuie să-și achite taxele și impozitele. "Este firesc ca orice om care locuiește într-o comunitate să știe că are de achitat unele și altele, nu trebuie să ne consumăm noi toată energia notificând contribuabilii. Și, dacă se poate, mai repede, că avem și noi salarii de luat pe 15 octombrie", ne-a declarat un reprezentant al AJFP Galați.

ANAF are mere

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1612 ori Ultima modificare Marți, 11 Octombrie 2022 12:52