„Capturile” oamenilor legii în weekend

„Capturile” oamenilor legii în weekend
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În cursul zilei de sâmbătă, 28 octombrie, și al nopții de 28/29 octombrie 2023, oamenii legii au avut de-a face cu mai mulți indivizi care au condus băuți și drogați. Una dintre persoanele luate în vizor de polițiști este o femeie care, după ce s-a cinstit, s-a urcat la volan și a plecat la plimbare prin sat.

Primul șofer care s-a întâlnit cu Poliția Rutieră este un bărbat de 51 de ani, din Tulucești. Acesta a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție în timp ce conducea un autoturism pe strada Liliacului, din localitatea Tulucești, județul Galați, în jurul prânzului. În urma testării cu aparatul etilotest a fost indicată valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.  

O a doua „victimă” a polițiștilor este, de această dată, o femeie de 50 de ani, din comuna Umbrărești, județul Galați. Șoferița a fost oprită în trafic pentru control de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Umbrărești, pe Drumul Comunal 58, în interiorul localității de domiciliu, în jurul orei 19,15. În urma testării cu aparatul etilotest a fost indicată valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică, 29 octombrie 2023, în jurul orei 15,45, un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Galați, în timpul executării unor activități pe linie rutieră dispuse în baza unui plan de acțiune în acest sens la nivelul Poliției Municipiului Galați, a oprit în trafic, pentru control, pe strada Ștefan cel Mare, în interiorul localității Umbrărești, un autoturism care era condus de un tânăr de 20 de ani, cu domiciliul în această localitate. „Conducătorul auto a fost testat atât pentru consumul de băuturi alcoolice, cât și pentru cel de substanțe psihoactive.

În primul caz, rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea caz au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. De asemenea, s-a stabilit că tânărul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați, agent-șef principal Ciprian Stoica. În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.

Citit 4009 ori Ultima modificare Luni, 30 Octombrie 2023 17:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.