Un hoț a dat foc la casele gălățenilor plecați în străinătate

Un hoț a dat foc la casele gălățenilor plecați în străinătate
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Un gălățean care locuiește într-un sat din nordul județului a fost reținut după ce s-a jucat de-a hoții și vardiștii, dând foc la mai multe case în decurs de câteva minute. Individul, cu posibile afecțiuni psihice, a spart mai multe locuințe ale căror proprietari sunt plecați la muncă în străinătate, după care le-a incendiat, încercând astfel să-și șteargă urmele. 

Ultima ispravă a individului, care a și dus la prinderea lui, a avut loc aproape de miezul nopții de luni spre marți, când a dat foc unei gospodării din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni. Focul a fost văzut la timp de o vecină, care a sunat la 112. Pompierii de la Primăria Ghidigeni au ajuns primii la fața locului și au intervenit înainte ca flăcările să facă un dezastru și mai mare, lăsând loc polițiștilor să constate că aveau de-a face cu un individ care dăduse mai multe lovituri chiar în aceeași seară, prin același mod de operare. 

”Din primele verificări, s-a stabilit faptul că focul ar fi fost provocat cu intenție, de către un bărbat, de 47 de ani, din sat Tălpigi, comuna Ghidigeni, județul Galați, bănuit că anterior, în cursul aceleiași seri, ar fi pătruns în curtea respectivă, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Chiar în timpul intervenției, polițiștii au fost sesizați referitor la faptul că alte trei incendii ar fi izbucnit la imobile aflate în apropiere, care nu erau locuite, întrucât proprietarii sunt plecați din țară sau în alte localități. Pompierii au intervenit și aici, lichidând incendiile”, a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. 

În urma verificărilor, polițiștii au aflat că individul dăduse foc unor case în care pătrunsese în prealabil prin efracție și de unde furase ce apucase. Din fericire, bărbatul suspectat de comiterea acestui raid nu a ajuns prea departe și nici nu a mai apucat să facă alte pagube, el fiind depistat și reținut de polițiștii de la Tecuci. El este cercetat pentru furt calificat, distrugere prin incendiere și violare de domiciliu. 

Citit 6222 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2024 22:24

4 comentarii

  • postat de Vasilică
    Miercuri, 20 Martie 2024 09:44
    86.124.200.***
    Îl eliberează, va fi găsit nepericulos pentru societate. Ori va fi declarat iresponsabil. Așa se rezolvă cazurile astea acum. Justiția românească.
    1
    16
  • postat de Veronica
    Miercuri, 20 Martie 2024 07:00
    5.13.213.***
    Mare poet Eminescu:
    Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni.
    1
    18
  • postat de marr
    Marți, 19 Martie 2024 22:44
    86.124.202.***
    La ce il mai cercetati ..?!
    Oricum o sa-i dati drumul pe motiv ca ...N-are Discernamant(dupa cum ne-am obisnuit sa vedem) .
    4
    67
  • postat de Un imbecil
    Marți, 19 Martie 2024 21:29
    86.124.202.***
    Boschetarii societatii. Astia in special din mediul rural care nu fac nimic decat sa bea de dimineata pana seara si sa isi bata nevestele de oftica ca n-au fost capabili sa realizeze nimic in viata lor. Si cand ii intrebi de ce. Absolut niciunul nu da vina pe bautura.
    3
    74

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.