Zilele trecute, am avut plăcerea să discut, la redacţie, cu dr. ing. Călin Tarău, care ne-a vizitat împreună cu prof. dr. ing. Gabriel Andrei, co-organizator, alături de prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, al conferinţei “Tehnologii pentru explorarea zonelor permanent umbrite ale lunii”, în cadrul seriei de “Dialoguri ştiinţifice şi culturale” ale Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi.
Evident, nu am abordat subiectul foarte tehnic al prezentării sale, dar l-am rugat pe inginerul Călin Tarău să ne spună care a fost, până la urmă, miezul comunicării sale cu studenţii gălăţeni, dar şi cu membri ai corpului profesoral.
“Topicul a fost un pretext să le vorbesc studenților pentru a-i inspira, pentru a-i face să înţeleagă unde pot ajunge. Dacă eu am fost absolvent aici și munca mea este apreciată, ei sunt de asemenea absolvenți aici și munca lor are aceeași șansă să fie apreciată mai târziu. Deci, cred că asta e cheia a tot ce am făcut astăzi (luni, 28 octombrie 2024 n.a.). Acel subiect tehnic l-am prezentat fiindcă este ceea ce fac, în meseria pe care o iubesc enorm! Și am considerat chiar că este atrăgător și fascinant, pentru că este un subiect de astronautică, de cucerirea spațiului și a suprafețelor planetare, este de viitor, este în vogă, e fascinant. Am avut norocul ăsta, de a avea plăcere, bucurie şi succes să lucrez într-un domeniu care se întâmplă să atragă oamenii și să-i fascineze”, a precizat Călin Tarău.
Călin Tarău crede că școala te ajută să-ţi alegi drumul, cel puţin aşa s-a întâmplat în cazul său. "În școală, prin discipline, vezi mai în detaliu ce inclinații ai. În cazul meu, inclinațiile mecanice au fost mult înainte de școală. De copil mi-au plăcut mașinile, tractoarele, trenurile electrice. Prin clasa a VIII-a, în anul I de liceu, le depanam locomotivele, sofisticate asamblări mecanice cu roți dinţate, cu arbori de transmisie, cu sisteme cardanice, tuturor prietenilor mei, că aveam atelier acasă. Deci asta m-a fascinat de atunci. Mi-am construit masă cu trenuri sofisticate, în apartamentul părinților la bloc. Așa, pe băncile liceului, mi-au plăcut foarte mult disciplinele matematice și fizica, mecanică, termodinamică, electricitate. Noi o numim fizică, dar de fapt ele sunt discipline foarte separate. Fizica în facultate a însemnat altceva. Vorbesc de fizica din liceu, că mi-a deschis mie ochii. Eu am făcut la LICM 1 (Liceul Industrial de Construcţii de Maşini), pe Radu Negru. Era cel mai bun liceu tehnic, cum s-ar zice acum. L-am avut profesor patru ani pe dl Istrate."
"Nu am luat notiţe la cursuri niciodată!"
Fiecare învaţă în modul propriu, nu există reţete pentru toată lumea, dar important este să fii persistent. "În facultate, nu am luat notiţe la curs niciodată, nici aici, nici în graduate school, la New York. Eu stăteam în clasă și încercam să înțeleg. Și învățam de pe cursurile colegilor, cred că 70% din cursuri Elena Mereuță mi le dădea. Nu pot să iau notiţe la curs, că mă deconectez şi pierd șirul, şi după aceea totul devine nefolositor. Dar de învăţat, am învăţat. Și, în facultate, am aprofundat discipline care au început să-mi placă în liceu:Rezistența materialelor, Mecanica fluidelor şi transferul de căldură, Termodinamica şi Mecanicile cu domnul Matulea au fost de referință pentru mine. După facultate imediat am lucrat cu repartiție la Brăila, la Navrom. Acolo, a fost un moment de stagnare. Ştiam că termin stagiatura şi o să vin la facultate. Dar s-a întâmplat mai devreme, că a venit Revoluția, şi în 90, prin concurs, am venit preparator. M-am trezit în mijlocul unui corp didactic foarte evoluat, foarte experimentat şi am înțeles că e momentul să pun osul la treabă, după doi ani de stagnare, în care le făceam proiectele unor ingineri care studiau la seral. Și după aceea am început cariera didactică, de care şi acum sunt îndrăgostit. Pentru că, deşi nu sunt la universitate, inginerii mei sunt ca și cum ar fi studenții mei, mă mândresc cu ei."
"O schimbare de viaţă când eşti fericit este groaznică"
Călin Tarău îşi aminteşte cu nostalgie perioada cât a lucrat la Universitatea "Dunărea de Jos". "Nouă ani, cât am fost cadru didactic, credeam că asta voi face tot restul vieții mele. Și eram fericit. Eu nu am vrut să plec în America când a apărut şansa. Eram atât de fericit cum sunt și acum. Și nu aveam bani, salariul era mic, dar nu conta pentru mine, că stăteam cu părinţii. Și la momentul ăla nu aveam copii, viața mea era frumoasă, îmi plăcea tot ce fac", mărturiseşte specialistul. "Aveai tu grijă să faci doar ce-ţi place!", spune, râzând, prof. Gabriel Andrei, conchizând: "Călin este un fericit incurabil!". Cunoscutul profesor gălăţean rememorează perioada: “Unde este Facultatea de Arte, la stradă, era un spaţiu impropriu, că fusese un fel de cămin pentru profesori. Și noi ne-am îngrămădit acolo, că sediul nostru era în reconstrucție, era Constantin rector şi se renova corpul vechi. Și eram acolo îngrămădiți cu toţii, mai era şi Ovidiu Vasilcan, iar Călin practic stătea și lucra de dimineață până seara şi noaptea lucra (studenţii îşi făceau proiecte şi îi ajuta n.a.). Mai pleca el să facă baie în mare, la ora 9,00, pe urmă tot acolo se întorcea.”
Călin Tarău spune că oportunitatea de a pleca în America nu a fost un motiv de bucurie, iar întrebarea profesorului Leonard Domnişoru, pe 8 aprilie 1998, dacă ştie ceva despre domeniul de studiu al bursei de la New York, turbulenţă, fenomene aerodinamice etc, a fost întâmpinată cu răspunsul "Nu ştiu absolut nimic!".
Călin Tarău crede că izvorul acestei întâmplări este Adrian Bejan, care a facilitat multe burse, printre care și pe ale unor studenți cu care el lucrase şi care, ajunşi la Southern Methodist University din Dallas, l-au recomandat viitorului său profesor din New York, aflat în vizită. Acesta avea în momentul acela trei granturi, unul de la Air Force, unul de la NASA şi unul de la National Science Foundation, şi avea nevoie de studenți. "A trimis oferta la Galati şi Domnișoru a venit la mine, a intrat pe ușă și mi-a zis: Vrei să te duci?. Am zis nu, da, nu. Un an de zile mi-a trebuit să mă decid. Nu a fost așa roz. Nu am fost fericit. Deci o schimbare din asta de viață tentantă, când tu deja ești fericit, este groaznică. Și mi-a trebuit un an de zile să mă decid să plec. Am dat primul test TEOFL pe care L-am picat, nu tare, dar l-am picat. Am fost satisfăcut, am spus că sunt forțe care mă țin aici. Dar l-am mai dat o dată și am reușit cu puțin, apoi am plecat. Cred că, dacă îl picam încă o dată, nu mai plecam. Acolo, am ajuns student din nou, a trebuit să mă adaptez la cultură, limbă, singurătate, dor de casă. M-a salvat sportul. Dar, până să găsesc oameni să joc (fotbal tenis n.a.), doi ani de zile am fost în agonie mentală. M-a mai menținut examenul de calificare, examenul vieții mele, tare, dur. Știam că e pe viață și pe moarte, l-am luat din prima, dar m-am pregătit tare de tot. Întâmplarea face că soția mea de atunci a rămas însărcinată şi nu numai că am luat examenul, două luni mai târziu s-a născut și primul meu băiat."
Doctorate doar de dragul diplomei, un trend nociv
În SUA, Călin Tarău a studiat "mai mult fluide şi transfer de căldură, din cauza profilului aerodinamic", tot bagajul de cunoștinţe de structuri și rezistența materialelor i-a rămas din Galaţi, de la profesorii "Modiga, Stoicescu, Matulea şi Jîşcanu la Organe de mașini şi d-nul Vasilescu, la Fluide, şi Gociu ș. a. m.d. Vreau să știți că cinci ani de facultate de la noi, în Statele Unite se echivalează cu master. Deci noi aveam masteratul, că învățam cinci ani și şase zile pe săptămână", îşi aminteşte inginerul, care spune că este adeptul doctoratului de la patru ani în sus.
"Inclusiv acum, când angajez ingineri şi aud de doctorat de trei ani, trei ani jumate, sunt sceptic. Eu am petrecut cinci ani jumătate la doctorat, intenşi. Am avut un coleg care a început doctoratul cu profesorii mei, la doi ani după mine şi a terminat în același timp cu mine. Trei ani jumate pe care i-am avut împreună el era coada, venea, cerea ajutor, nu înțelegea nimic, dar voia să termine. Deci pentru el școala a fost un business. Voia să plece repede, să facă bani. Și ca dovadă, el, doctor, specialist în inginerie aerospațială, s-a mutat în Argentina ca persoană politică reprezentând SUA. Și nu mai face nimic din ce a studiat la doctoratul ăla", precizează Călin Tarău.
Prof. Gabriel Andrei îl susţine, adăugând: "Fenomenul ăsta îl simțim noi acum și nu de ieri, de azi. De câțiva ani, exact ceea ce spui tu, vin oameni care sunt colecționari de diplome, fac tot felul de studii şi din păcate ăștia merg direct în social şi politic, pe tot felul de sinecuri".
A renunţat la sport din cauza dopingului din sistem
Călin Tarău a făcut atletism 14 ani, a ajuns în lotul naţional, era “habotnic” în antrenamente, avea blockstart în apartamentul de bloc al părinţilor şi exersa starturile până la 5 dimineaţa, de “credeau vecinii că aud cai”. A renunţat, potrivit propriei declaraţii, în 1985, din cauza dopingului din sistem. I-a dispărut motivaţia, iar situaţia actuală i se pare inadmisibilă. „Știu multe și a devenit politică discuția. Acum, Rusia este afară de la Jocurile Olimpice. De ce? Că este doping la nivelul guvernamental, sponsorizat de guvern. De ce? Pentru că sunt o țară de propagandă. Ei vor să demonstreze cu orice preț că sunt buni în ceva. Și asta a fost tot blocul comunist. În partea cealaltă, ei când se droghează, că nu zic că nu se droghează și acolo, este o decizie individuală a antrenorului sau a lor, dar nu-i sponsorizată de stat. Statul luptă împotriva fenomenului", spune, cu tristeţe, fostul sportiv, care priveşte cu îngrijorare situaţia de peste graniţă, atât de aproape de oraşul său natal, în care, chiar dacă nu mai are rude de sânge, are prieteni şi unde revine mereu cu drag.
Călin Tarău este inginer principal la Advanced Cooling Technologies, Inc. Lancaster, SUA, unde lucrează de 19 ani.
S-a născut pe 31 mai 1963, la Galaţi. A învăţat la Şcoala Generală Nr. 23, apoi a urmat Liceul Industrial de Construcţii de Maşini nr. 1 şi Facultatea de Mecanică, secţia Nave, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi. După absolvirea facultăţii, în 1988, a lucrat timp de doi ani la Navrom Brăila, apoi s-a întors la Universitate, unde a fost cadru didactic până în 1999, când a plecat de pe poziţia de lector, cu o bursă doctorală, la Institutul Politehnic din New York. Şi-a dat doctoratul în 2004, dar nu a rămas în învăţământul superior, ci a optat pentru cercetare în domeniul privat. Conduce un Nissan Sentra, manual, este pasionat de trenuri electrice, muzică şi sport.
