Valabile din anul 2023, tarifele practicate de compania publică de transport Transurb SA ar putea suferi majorări substanţiale, dacă aleşii locali vor fi de acord. Operatorul de transport a solicitat majorarea tarifelor după ce a făcut o analiză.
„La ora actuală tariful biletului de călătorie este de 2,5 lei pentru 60 de minute, cu valabilitate 24 de ore, cu mult sub tariful rezultat din analiza efectuată. Drept urmare, pentru aşezarea tarifului la nivel de grad de suportabilitate pentru călători, vă rugăm să aprobaţi modificarea acestuia şi stabilirea lui la cel puţin 3,5 lei pentru 60 de minute”, este solicitarea pe care SC Transurb SA a făcut-o către administraţia locală. Compania a mai cerut ca valoarea biletului de călătorie să fie aceeaşi, indiferent de metoda de achiziţionare, cu excepţia celui plătit prin SMS, iar termenul de valabilitate să fie prelungit la 72 de ore.
Proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor practicate pentru serviciul de transport public local de persoane a ajuns pe masa aleşilor locali. Vă prezentăm în continuare cele mai importante tarife care ar putea suferi modificări. Aşa cum spuneam, de la 2,50 lei la 3,50 lei, aceasta este majorarea propusă pentru preţul unui bilet de călătorie cu durata de 60 de minute, cu mijloacele de transport Transurb.
Conform documentelor ajunse pe masa aleşilor, o majorare importantă ar putea suferi şi abonamentele Plus Nominal: 160 de lei pentru o lună de călătorii nelimitate (care acum costă 114 lei); 455 de lei pentru trei luni de călătorii nelimitate, 875 de lei pentru şase luni de călătorii nelimitate.
Şi abonamentele Basic (cu număr limitat de călătorii, în intervalul de valabilitate al abonamentului) vor fi mai scumpe: tariful pentru Basic 25 ar urma să crească de la 56 de lei la 78 de lei, Basic 45 – de la 70 de lei la 98 de lei; Basic 60 - 167 de lei, Basic 135 - 272 de lei, Basic 270 - 526 de lei.
În cazul extraportofelului electronic, zece călătorii vor costa 34 de lei.
Iată şi alte modificări propuse: plată prin SMS a biletului de călătorie cu durata de 60 minute - 0,84 euro+TVA; plată prin aplicația mobilPay Wallet a biletului de călătorie cu durata de 60 minute - 3,50 lei.
Biletul special de călătorie cu durata de 60 minute - pentru persoanele care nu deţin titlu de călătorie valabil validat sau documente care atestă gratuitatea va costa 40 de lei.
Rămâne de văzut dacă aleşii locali vor fi de acord cu majorarea şi de când se vor aplica noile tarife.