Mai bine de două ore a durat dezbaterea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi pentru anul 2025, aprobat în cele din urmă cu 23 de voturi „pentru” şi trei „împotrivă” (PACT pentru Galaţi).
Conform datelor prezentate de primarul Ionuţ Pucheanu, bugetul municipiului Galați este de 1.441,31 milioane de lei, din care se alocă 58,48 la sută pentru dezvoltare și 41,51 la sută pentru funcționare. Bugetul total consolidat, care include finanțări nerambursabile, venituri proprii ale bugetului local şi subvenții de la bugetul de stat se ridică la 1.775,19 milioane de lei.
Zeci de propuneri şi de amendamente, formulate de aleşii locali PNL, AUR, Forţa Dreptei şi USR, au fost prezentate şi dezbătute joi, 27 martie 2025, în şedinţa Consiliului Local al municipiului Galaţi. Unele se regăseau deja în buget, incluse din anii trecuţi, altele au fost prinse doar cu filă bugetară, iar altele au fost respinse.
Grupul PACT pentru Galaţi nu a venit cu amendamente sau propuneri, ci cu o serie de observaţii critice asupra bugetului. Prin vocea lui Gregor Teodorescu, aleşii PACT au anunţat că nu vor susţine proiectul: „Este un buget al unui potenţial ratat. Propuneţi un buget socialist, care nu aduce niciun fel de valoare economică şi finanţează proiecte fără impact economic”.
Într-o conferinţă de presă susţinută cu câteva ore înainte de şedinţa Consiliului Local, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a declarat că bugetul este unul record din perspectiva sumelor alocate: „Este cel mai mare buget al orașului, grație fondurilor europene pe care le-am atras. De asemenea, capitolul pentru dezvoltare este cel mai consistent. Asta înseamnă investiții în toate domeniile esențiale, fie că vorbim de educație, sănătate, străzi, cartiere, cultură sau sport. Sunt circa 200 de obiective de investiții pe care le avem. Iar provocarea va fi să asigurăm partea de cofinanțare de la bugetul local pentru proiectele cu fonduri europene. Și vom reuși, așa cum am reușit întotdeauna. Pentru că tot împreună am reușit să schimbăm foarte multe în acești ani în orașul nostru și vom continua pe această linie”.
Edilul-şef a admis că există o presiune pe bugetul local, despre care spunea, săptămâna trecută, că este „îngenuncheat de fondurile europene”. Tocmai de aceea este nevoie de un credit în valoare de 150 milioane de lei: „Bugetul record nu înseamnă că trebuie să fie strict din taxele și impozitele locale. În momentul de față, avem o presiune pe bugetul local doar din zona proiectelor PNRR. Sunt exact cei 150 milioane de lei pe care vrem să-i contractăm pentru a putea merge mai departe atât cu proiectele începute, cât şi cu cele care urmează să înceapă”, ne-a explicat primarul.
Cheltuielile de funcţionare
Potrivit datelor prezentate de Primărie, cheltuielile de funcționare sunt de 598,32 milioane de lei. Intră aici: serviciile de salubrizare, lucrările de reparații și marcaje pe străzi; subvențiile în transportul public pentru acoperirea diferențelor de preț și a gratuităților acordate pensionarilor, elevilor, veteranilor etc.; cheltuielile cu extinderea, modernizarea și mentenanța iluminatului public; întreținerea parcurilor și zonelor verzi; asigurarea bugetului de funcționare a instituțiilor culturale din subordinea municipalității; finanțările acordate proiectelor incluse pe agendele de evenimente ale orașului; acoperirea costurilor serviciilor sociale etc.
Ce înseamnă dezvoltare
Bugetul de dezvoltare - 842,99 milioane de lei - îl depășește pe cel de funcționare - 598,32 milioane de lei. Administraţia locală a numărat 188 de proiecte pentru dezvoltarea Galațiului. Iată cele mai importante alocări nominalizate de Primărie: 13 la sută din buget pentru Educație (182,60 milioane de lei); 4 la sută din buget pentru Sănătate (52 milioane de lei); 5 la sută din buget pentru Sport, Cultură, Spații verzi şi zone de agrement (71,20 milioane de lei); 11 la sută din buget pentru Locuințe, Servicii şi Dezvoltare publică (148 milioane de lei); 4,3 la sută din buget pentru Protecția mediului (60 de milioane de lei); 23,26 la sută din buget pentru Transport rutier şi străzi (332 milioane de lei).
În ceea ce priveşte obiective noi de investiții în 2025, municipalitatea spune că sunt 23, în valoare de 136.385.707 lei, de la bugetul local, şi 33 de obiective noi, în valoare de 439.973.338 lei, din fonduri europene.
Iată şi totalul investiţiilor cu fonduri europene aflate în implementare la Galați în 2025: 122 de proiecte, în valoare totală de 1.583.700.497 de lei (316,7 milioane de euro).