„Astfel de investiții salvează vieți omenești!”. Proiectul de reducere a riscului de inundații în Tecuci, finalizat

„Astfel de investiții salvează vieți omenești!”. Proiectul de reducere a riscului de inundații în Tecuci, finalizat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a organizat, marți, la sediul Primăriei Tecuci, conferința de presă de finalizare a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Reducerea riscului la inundații a municipiului Tecuci, județul Galați”. Proiectul a fost cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 217,571 milioane de lei. 

Conform directorului ABA Prut-Bârlad, Șerban Chihaia, prin proiect s-au realizat lucrări de regularizare a cursului de apă Tecucel, o acumulare nepermanentă pe cursul Tecucel cu o capacitate de 2,76 milioane de metri cubi, plantări de cordoane forestiere pe o lungime de 3.300 de metri pe cursurile de apă Râpa Roşie și Tecucelu sec, totodată fiind reabilitate și două stații de pompare. „Aceste lucrări au ca scop principal apărarea împotriva inundațiilor a obiectivelor socio-economice și a populației din municipiul Tecuci și din comunele Buciumeni și Nicorești”, a spus Șerban Chihaia.

„Realizarea acumulării nepermanente de pe cursul de apă Tecucel este piesa centrală a întregii investiții”, a spus reprezentantul firmei Consitrans SRL, managerul de proiect. „Acumularea are rol de a atenua unda de viitură, prin stocarea temporară a debitelor ridicate în timpul precipitațiilor intense și eliberându-le controlat spre aval. Asociat acestei acumulări este un baraj de pământ realizat din materiale locale, cu o lățime a secțiunii transversale de cinci metri, care asigură atât stabilitatea structurală, cât și acces pentru vehiculele de întreținere și inspecție. Au fost stabilite și elemente de disipare a energiei: descărcătoare de apă mare, canale de evacuare, totul conform standardelor actuale din construcțiile hidrotehnice. Regularizarea albiei cursului Tecucel a fost al doilea principal obiectiv al obiectivului și am acordat o atenție deosebită și celor două stații de pompare, aflate într-o stare avansată de uzură”.

Prezent la conferință, vicepreședintele Consiliului Județean Galați, Mitică Sandu, a afirmat: „Este o bucurie pentru noi, ca gălățeni, că s-a realizat în sfârșit o amenajare care să asigure securitatea cetățenilor, ceea ce urmărim cu toții. Anul trecut știm ce probleme extraordinar de mari am avut de la Cudalbi încoace, la Costache Negri, Cuza Vodă, Pechea, Slobozia, Piscu. Știm și ce s-a întâmplat zilele trecute în nordul țării. Astfel de amenajări care previn eventuale inundații sunt binevenite și eu sunt convins că Apele Române vor demara și alte studii de fezabilitate în zone în care există riscuri de inundații”.

La rândul său, fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, în mandatul căruia a început lucrarea de la Tecuci, a spus: „Meritul nu-mi aparține, aici e munca multor oameni, iar această investiție era nu doar necesară, dar trebuia făcută de mult. Pentru că știm cu toții ce s-a întâmplat în 2024 în județul Galați, când am venit de multe ori și, din păcate, am venit mai mult pentru a constata prăpădul petrecut aici, la fel cum ne putem aminti ce s-a întâmplat chiar aici, la Tecuci, în 2007 și în 2013, când au murit nouă oameni, printre care și un copil de opt ani. Astfel de investiții nu au doar obiectivul de a preveni pagubele materiale. De cele mai multe ori, ele salvează vieți omenești. Un leu investit astăzi într-o amenajare hidrotehnică probabil că, pe durata de viață a exploatării, are un randament de patru până la zece ori. Nu există nicio altă investiție mai bună ca randament. Sper să revin în județul Galați și când vor demara lucrările la Suhurlui, la acea amenajare abandonată care ar fi protejat, probabil, multe comune inundate în 2024”.

(P)

Citit 275 ori Ultima modificare Marți, 05 August 2025 18:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro