Procurorul acuzat de măsluirea unui dosar de viol, eliberat din arestul Poliției

Procurorul acuzat de măsluirea unui dosar de viol, eliberat din arestul Poliției
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Decizia îi aparține Curții de Apel Galați care luni, 1 septembrie, a analizat oportunitatea prelungirii măsurii arestării preventive a procurorului gălățean Nicolae Cuzi, fost șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor.

Trimis în judecată pentru distrugere de înscrisuri într-un dosar penal de viol, magistratul a cerut din nou instanței să fie eliberat din arestul Poliției, unde se află din luna iunie. Judecătorii Curții au admis solicitarea inculpatului și au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru următoarele 30 de zile.

La fel ca și arestul preventiv, arestul la domiciliu se va socoti drept detenție executată, perioada urmând a fi scăzută din cuantumul final al sentinței ce îi va fi aplicată în cazul în care va fi găsit vinovat.

Reamintim că procurorul Nicolae Cuzi a fost acuzat, arestat și trimis în judecată sub suspiciunea că, în urmă cu un an, l-a favorizat pe un preot din Foltești într-un dosar penal în care reprezentantul Bisericii fusese acuzat de viol de o minoră de 15 ani. Până la acest moment, preotul ”scăpat” prin soluția de clasare a fostului prim-procuror Cuzi nu a fost trimis în judecată, deși cercetările în privința lui au fost reluate în urmă cu câteva luni.

Citit 888 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

1 comentariu

  • postat de Camelia
    Luni, 01 Septembrie 2025 16:03
    86.124.202.***
    Altul care NU SUPORTA DETENTIA si mai ravneste si la pensie speciala. Seful a spus ca: "munceste de două-trei ori mai mult decât omologii europeni".
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro