Declarații care se bat cap în cap despre vânzarea combinatului siderurgic din Galaţi

Declarații care se bat cap în cap despre vânzarea combinatului siderurgic din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Prefectura Galați a organizat, joi, o nouă întâlnire a Comisiei de dialog social, la care au fost invitați și toți parlamentarii gălățeni. A fost, astfel, o comisie mai aparte, pentru că pe ordinea de zi s-au aflat subiecte pentru care Galațiul arde, la propriu: situația Combinatului Liberty și impactul asupra economiei locale, analiza principalelor direcții de dezvoltare a județului, sprijinul instituțional și parlamentar pentru dezvoltarea economică și socială a Galațiului. Din păcate, subiectul Liberty a rămas ca-n tren și veți vedea imediat de ce.

Ședința a început cu două momente de reculegere, unul în memoria victimelor de la "Colectiv", iar cel de-al doilea în amintirea regretatului președinte al Patronatului IMM-urilor, Marian Filimon.

Din start trebuie spus că parlamentarii gălățeni „nu au făcut majoritatea” la Comisia de dialog social. Au fost prezenți doar cinci din 13, ceilalți fiind ori prinși în alte comisii, ori au confirmat și n-au mai venit, ori nu au fost interesați. Parlamentarii prezenți au fost Bogdan Rodeanu și George Ștefanache, Marius Humelnicu, Viorica Sandu și Bogdan Ciucă. AUR a strălucit prin absență, la fel şi independenţii.

Administratorul concordatar Remus Borza zice una...

În ceea ce privește cazul combinatului siderurgic Liberty Galați, discuțiile din cadrul comisiei au luat o turnură incredibilă, greu de explicat. Pentru mine personal, a fost pentru prima dată în trei decenii de jurnalism când am plecat de la un eveniment fără să știu ce să scriu.

Mai exact, administratorul concordatar al Liberty, Remus Borza, a avut o intervenție în direct, pe telefonul prefectei Andreea Naggar, în care a spus: „Ședința Comitetului interministerial pentru Liberty încă nu s-a încheiat, dar s-au votat modificările planului de restucturare și derularea vânzării accelerate a core-businessului Liberty. Va fi o licitație internațională, la care se știu deja doi participanți (UMB și grupul ucraineanului Ahmetov) și de care s-a arătat interesat și un conglomerat indian (Jindal Group - n.r.).

Suntem deja în faza finală a evaluării activelor Liberty și vom începe curând promovarea internațională a licitației. În două luni sperăm să avem licitația, iar prețul obținut va fi între 420 milioane de euro (prețul de lichidare) și circa 800 milioane de euro (valoarea de piață).

Vom acoperi toate creanțele garantate (Eximbank, ANAF, Primăria Galați) și plata tuturor salariilor restante. Lichidarea lunii august și salariile pe lunile septembrie și octombrie ar putea începe încă din noiembrie, iar prima plată, pentru lichidarea pe august, va fi în cel mult două săptămâni.

Vânzarea accelerată creează premise reale pentru repornirea Combinatului, într-un termen de 4-6 luni.

Dacă se va semna și contractul de tolling cu un consorțiu germano-italiano-spaniol, în 45 de zile am putea reporni toate secțiile, asta înseamnă până la sfârșitul anului”.

Tot prin telefonul prefectului, Remus Borza i-a spus viceprimarului Sorin Enache că stația de captare Priza Dunării nu va fi dată în plată către Primăria Galați și că o decizie va fi luată de eventualul cumpărător. „Putem găsi o formulă juridică și putem vorbi, la un moment dat, de stadionul Oțelul”, i-a mai spus Borza viceprimarului, acesta din urmă afirmând că preluarea stadionului nu este o urgență chiar atât de mare.

...ministrul Economiei și secretarul de stat Gîdei zic alta

Toate bune și frumoase după declarațiile lui Remus Borza, numai că imediat a venit... găleata cu apă rece.

„Nu s-a votat nimic astăzi în comitetul interministerial!”, a spus Bogdan Rodeanu (USR), după ce a vorbit cu ministrul Economiei, Radu Miruță, coleg de partid cu deputatul gălăţean.

A treia „sursă” pe acest subiect a fost secretarul de stat în Ministerul Economiei, Laurențiu Gîdei (PSD), care a participat la ședința de comitet de joi și a confirmat ceea ce a spus Bogdan Rodeanu.

Conform lui Gîdei, comitetul interministerial nu ia decizii, ci doar analizează și elaborează propuneri. Una din aceste propuneri este ca administratorul concordatar să includă în planul de restructurare a Liberty și clauze privind închirierea unor linii de producții, deoarece „sunt multe firme interesate”.

„Preocuparea noastră este cum vor fi achitate salariile restante și resimțim o presiune socială enormă. Astfel de știri, care nu se bazează pe situația reală, nu ne fac bine. Oficial, sunt tatonări, discuții, intenții. În primul rând, concordatarul trebuie să fie de acord cu propunerile de modificări ale planului [...]. Săptămâna viitoare ar putea fi știri consistente oficiale”, a mai spus secretarul de stat Laurențiu Gîdei.

Citit 5693 ori Ultima modificare Joi, 30 Octombrie 2025 18:44

6 comentarii

  • postat de Roman
    Joi, 30 Octombrie 2025 21:16
    86.124.201.***
    Dacă nici domnul Luca nu a înțeles nimic "noi" nici atât.E un fel de vrăjeală sa liniștească oamenii.Ideea e ca Bănci românești girează ceea ce nu prea e normal .
    0
    1
  • postat de Albert
    Joi, 30 Octombrie 2025 20:54
    79.115.136.***
    Știe borza ce spune si face.....Experienta de la hidroelectrica și de parlamentar în ajuta f mult.
    3
    1
  • postat de csg 1960
    Joi, 30 Octombrie 2025 20:14
    89.136.184.***
    Daca nu se dau salariile, macar 75% la timp toata lumea va pleca la alte locuri de munca si nu veti mai avea cu cine sa deschideti. Dati salariile la oameni anticipat ca sa reziste perioada asta
    1
    3
  • postat de IULIAN
    Joi, 30 Octombrie 2025 19:51
    89.137.30.***
    Omul este creat de Dumnezeu,Combinatul de Ceaușescu indienii sunt cei mai săraci bogați de pe planetă...nu mai înțeleg nimic,se pare că undeva e o greșeală.
    1
    7
  • postat de Quaestio
    Joi, 30 Octombrie 2025 19:29
    86.124.201.***
    Aia'i ...tot Asteapta si tot Trag de timp .
    Pare un blocaj in comisie ...Intentionat . Asteapta sa treaca congresul Psd , sa le intre si lor 'parandaratul' ?
    Ce Asteapta ?
    1
    9
  • postat de IULIAN
    Joi, 30 Octombrie 2025 19:12
    89.137.30.***
    E simplu, cel puțin 5-6 ani se vor gândi cine o să exploateze fierul vechi,însă între timp Electrocentrale (Remat acum) nu dovedește să care ce se taie.Mai vorbim.
    1
    10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro