Trei luni doar cu TRANSURB. Ce s-a ales de transportul în comun FĂRĂ MAXI-TAXI

Trei luni doar cu TRANSURB. Ce s-a ales de transportul în comun FĂRĂ MAXI-TAXI
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Pe 9 august s-au împlinit fix trei luni de când microbuzele maxi-taxi au dispărut de pe străzile Galaţiului şi transportul de persoane se face doar cu autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele Transurb. Ca în orice subiect de impact, părerile gălăţenilor sunt împărţite. Mulţi spun că, prin dispariţia de pe trasee a celor 180 de maxi-taxi, s-a redus evaziunea, precum şi aglomeraţia de pe străzi, iar transportul este mai civilizat. Pe de altă parte, la fel de mulţi cetăţeni afirmă că s-a distrus o afacere profitabilă şi mulţi oameni au rămas fără locuri de muncă, că mijloacele de transport ale Transurb nu fac faţă fluxului actual de călători, că se stă prea mult în staţii şi că, mai ales la orele de vârf, căldura şi aglomeraţia din mijloacele de transport sunt insuportabile. Am stat de vorbă cu câţiva dintre „actorii” care sunt (sau au fost!) direct implicaţi în acest fenomen: doi dintre foştii operatori privaţi de transport şi directorul general al Transurb, Genica Totolici. 

„S-a dorit ca acest segment privat să dispară”


„Forţa de muncă a migrat, mulţi şoferi au plecat la Transurb, câţiva în taximetrie. Eram vreo 70 de oameni, acum suntem doar 15. Am vândut şi maşini, acum am rămas cu vreo 20”, ne-a spus Silviu Cîrlan, reprezentantul fostului operator de transport ACJ Globe Tour. „Facem acum curse convenţie, ne vom reorienta pe service, pe asistenţă tehnică, eventual pe taximetrie, vom vedea din toamnă, când vom încerca să aducem şi nişte modificări legislaţiei. Nu mai avem nicio speranţă să revenim pe traseele din oraş, după cum am fost priviţi aici. S-a dorit ca acest segment privat să dispară. Poate că erau multe probleme şi la noi, la operatorii maxi-taxi, dar, din punct de vedere al investiţiilor, al eforturilor făcute de operatori, consider că se putea găsi o soluţie mult mai bună”, a încheiat Silviu Cîrlan.

„Vorba lui Tănase: Şi cu asta ce-am făcut?”


Un alt reprezentant al unui fost operator privat de transport, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, este ferm: „Succesul maxi-taxi a fost frecvenţa!”. „Au plecat toţi oamenii… Să dai atâţia oameni în şomaj, a fost cumplit! Primăria şi Transurb spun că vor achiziţiona 14 troleibuze noi, dar actuala reţea electrică, foarte veche, nu permite ca acestea să şi circule. Bun, e necesară o investiţie de peste 20 de milioane de lei, care va fi gata după patru ani jumătate. Păi, şi de ce iau troleibuzele acum?”.

L-am întrebat pe interlocutor dacă îşi pune vreo speranţă într-o eventuală subcontractare a unor trasee de către Transurb, idee care s-a vehiculat destul de des: „Subcontractarea este exclusă, legea nu permite aşa ceva! Pentru că ei au o încredinţare directă, nu este o licitaţie, ca să poţi să o subcontractezi. Astea sunt prostii pe care le-au scos fără să înţeleagă nimeni nimic!”.

„Maxi-taxi se adresa unei părţi active a gălăţenilor, adică celor care lucrau. Succesul transportului cu maxi-taxi a fost frecvenţa. Ştiţi foarte bine că la două-trei minute venea maşina în staţie. Ei bine, acei oameni, care erau activi, niciodată nu vor sta jumătate de oră în staţie să aştepte un autobuz, care vine sau nu. Ei toţi s-au reorientat spre maşinile personale, spre alte mijloace de transport. Deci ce-am făcut? Am aglomerat oraşul şi am eliminat o grămadă de salariaţi care plăteau ceva la stat. Infrastructura este varză, acele autobuze pe care spun ei că le aduc sunt autobuze de transfer în aeroport, nu sunt de călători, nici n-au geamuri, nu au voie să aibă geamuri, să nu arunci, să nu faci ceva… Iar acum circulă tot 60 de autobuze în oraş. Vorba lui Tănase: şi cu asta ce-am făcut?”, a încheiat interlocutorul nostru.

La Transurb, un milion de kilometri pe lună


Fără îndoială, după dispariţia maxi-taxi de pe trasee, Transurb este singurul care a avut numai de câştigat, ca front de lucru, ca încasări, ca număr de salariaţi, ca număr de kilometri parcurşi. Conform directorului general Genica Totolici, încasările s-au dublat în aceste luni de vară, dar şi cheltuielile au crescut proporţional. Dar asta e, până la urmă, ca să faci omletă, trebuie să spargi şi nişte ouă.

„Am angajat până acum 135 de conducători auto categoria D, şoferi de autobuz şi troleibuz, dar suntem în continuare în proces de selecţie. Mai facem încă interviuri. Marea majoritate a celor angajaţi a provenit de la transportatorii privaţi. După ce am preluat toate traseele, mai avem încă 188 de posturi de şofer înfiinţate faţă de cele 265 din vechea organigramă. Vor veni şi cele 14 troleibuze, le-a afişat BERD pe site-ul lor şi se aşteaptă oferte până la sfârşitul lunii august”, ne-a spus Genica Totolici.

Am întrebat-o şi cum caracterizează cele trei luni scurse de când transportul în oraş se face doar cu mijloacele Transurb: „Multă muncă, îţi trebuie oameni, vatmani, conducători auto, oameni pentru reparaţii şi întreţinere. De la 56 de mijloace de transport, câte aveam înainte, noi mergem cu 106. S-au dublat. Facem un milion de kilometri pe lună numai cu autobuzele, faţă de 500.000 cât făceam înainte. Dar trebuie şi mai mult personal, şi la întreţinere, şi la revizii. Veniturile cash au crescut de două ori, avem cam 70.000 de lei pe zi vara. Dar şi cheltuielile au crescut, în aceeaşi proporţie”, ne-a spus directorul general Transurb.

Cu peste 20 de autobuze mai puţin, vara


O precizare: cele 106 mijloace de transport menţionate de Genica Totolici că ar fi pe trasee sunt, de fapt, pentru programul normal, în care se va reintra de la 1 septembrie. Pe timp de vară au fost 80 şi, de la 1 august, la orele de vârf, s-au adăugat încă opt. Deci, 88 în total. „Autobuzele la mâna a doua luate din Olanda erau etanşe. La ei, toate autobuzele sunt aşa, fără geamuri. Au trapele şi clima interioară. Clima funcţionează, dar, la 40 de grade afară, e foarte cald. Am solicitat ca aceste autobuze să deţină şi ferestre culisante, pe care le montează în autobază. Încă mai avem modificări de făcut. Mai avem în autobază 15 autobuze care încă nu au intrat pe traseu până acum, cred că le vom băga de la 1 septembrie”.

Cât despre eventuala subcontractare a unor trasee operatorilor privaţi, răspunsul directorului general Transurb nu lasă loc de… întors: „Nu avem ce subcontracta. Noi acoperim toate traseele stabilite de Consiliul Local, cu numărul de mijloace stabilite de CL”.

Mai avem de aşteptat pentru autobuze noi


Transurb va cumpăra şi mijloace de transport noi, nu numai second-hand, numai „dacă Primăria îşi face un plan de modernizare a transportului urban. În strategia prevăzută din 2013, de fosta administraţie, sunt prevăzute să fie cumpărate şi 50 de autobuze noi. La un preţ de 250.000 de euro bucata, cu toate dotările (aer condiţionat, trapă, validatoare), totalul ar fi de 12,5 milioane de euro. Nu ştim ce va face noua administraţie, dar promisiuni sunt… Un autobuz turcesc costă cam 180.000 de euro, dar mărcile mai bune, un Solaris, un Volvo, sunt mult mai scumpe, preţul depinde şi de motorizare, de cutia de viteze. Oricum, când vor fi bani pentru autobuzele noi, trebuie să ştim din timp ce dotări vrem să aibă, pentru că numai producţia lor durează şase luni”, a încheiat Genica Totolici, directorul general Transurb.

Aşadar, dacă vrem autobuze noi, cu aer condiţionat, la vară, ar cam trebui să începem „operaţiunea” încă din iarnă. E ca în proverbul cu carul şi cu sania. Va fi Galaţiul în stare de aşa ceva?

Aerul condiţionat, prea puternic în autobuze. Nu la noi


„Am vorbit recent cu directorul societăţi de transport din Cluj, cărora Boc le-a luat 50 de autobuze noi, cu toate dotările. Ei bine, mi-a spus că au fost foarte multe reclamaţii de la cetăţeni, că au răcit din cauza aerului condiţionat”, a spus directorul Transurb, Genica Totolici. Ţinând cont de ce se întâmplă la noi, probabil că, în medie, la Galaţi şi Cluj e totul în regulă.

Citit 30527 ori Ultima modificare Vineri, 12 August 2016 00:16

22 comentarii

  • postat de Marian
    Sâmbătă, 13 August 2016 17:04
    89.137.136.***
    Simona ori esti vre-o angajata de la Transurb ori esti de o inconstienta crasa ! ori vre-o pensionara care are gratuit pe transport si hai sa mai facem o tura cu autobuzul ca oricum nu ai nici un tel! Si nici bani nu platesti pe bilet ! Ce ar fi sa urci in autobuz la venirea de la servici cand nici macar nu ai cum sa compostezi biletul de aglomeratia din autobuz ! afara 35 grade in autobuz 60 grade si nici macar cand lesin nu ai cum pica jos unde poate aerul poate ca are temperatura de afara ( adica 35 grade ) ! Sa nu mai vorbim ca aceste Cutii ale Mortii numite autobuze nu au aer conditionat si nici macar niste geamuri mici care pot fi deschise le astepti cate 1/2 ora in statie si daca ai de schimbat 3 trasee ca sa ajungi undeva asta inseamna ca trebuie sa pleci cu doua ore mai devrema de acasa ca atat dureaza un traseu de 5Km. Sa nu mai punem la socoteala ca trebuie sa dai 4.5 lei pe bilete . Iar daca ai putina minte ei un taxi dai cu 50 bani mai mult si ajungi in 10 minute maxim 15 min. Si atunci unde este avantajul cu aceste cutii ale mortii ? Dca vrei un exemplu gandeste-te la traseul 68 de la maxi-taxi cu care din Micro 38 puteai ajunge la teatrul Nae Leonard destul de repede si comod ( veneau la cel mult 15 min. de asteptare ) si plus ca circulau prin mijlocul cartierelor si puteai sa-l ie fara sa mai faci 300 metri pana la cea mai apropiata statie de autobuz !
    9
    3
    Raportează
  • postat de niko
    Sâmbătă, 13 August 2016 06:51
    5.13.158.***
    A dovedit cineva ca sa facut evaziune fiscala ?si cine anume ?ca daca sa dovedit ca sa facut erau cercetati penal toti operatorii ,nu-i asa ?,ca strigam pe la colturi de strada ca se fura sa dovedit ceva?,daca doreau sa controleze ceva ,cine ia oprit?ca sa bage sinzanie in cetateni toata lumea se descurca de minune,cu cascarabetele era bine cine vrea sa se urce in ele se urcau cine nu doreau nu doreau si asta basta ,
    15
    5
    Raportează
  • postat de Simona
    Sâmbătă, 13 August 2016 01:18
    84.117.46.***
    Bravo Transurb! Mergem cu pași repezi spre un oraș civilizat, cu mijloace de transport în comun legale. Dacă ar ajuta și politia puțin ar fi și mai bine ( eliberarea strazilor cu doua benzi pe care sunt parcate mașini de nu poți nici ca pieton sa treci). Iar voi cei care va plângeți ca așteptați în stație cu orele sa știți ca abonamentele pe care le aveți sunt valabile și pe rute paralele deci dacă aveți de ajuns din țiglina pana la bănci nu doar autobuzul 102 va poate ajuta, mai sunt și altele. În marile orașe aștepți autobuzul câte o ora, nu doar 10 minute, și ca sa ajungi unde vrei, schimbi vreo 3 mașini, dar na, astea-s marile orașe, o sa spuneți. Ghiciți ce? Și noi avem un oraș mare!! Iar dacă aveți de mers o stație, puteți sa mergeți și pe jos, ca doar face piciorul frumos. Mijloacele de transport în comun nu sunt ca sa va duca din fata ușii pana pe scaunul de la birou. Puteți sa chemați un taxi dacă e nevoie. Și dacă nu respectați programul autobuzelor, nu va plângeți, setati-va ceasurile corect. Am mers cu autobuzul toată viața mea, și doar lenea m-a făcut sa pierd o mașină și sa trebuiască sa o aștept pe următoarea. Și ca sa ajung de acasă la facultate, schimbam doua autobuze, și uite ca se putea. Acum ca s-a oprit evaziunea nu va mai place, de altfel acuzați mai marii orașului ca fura. Acum ca suntem mai civilizați și avem semafoare inteligente, tot pe roșu traversați! Acum ca suntem un oraș modernizat, tot rău va e...da pai cine va mai înțelege fraților? În Constanța, pensionarii au gratuitate pe mijloacele de transport când nu e ora de vârf, daca îi musai sa se plimbe pana la piață și înapoi, trebuie sa plătească bilet. La noi, dimineața la 7, când doarme agricultorul sub taraba, tanti Lenuta de la parter vrea sa se duca sa ia roșii, dacă tot are gratuit pe autobuz.. La 4, pe căldura de foc și când iese lumea de la muncă, ea se duce sa-și ia pensia de la cec și mai face și o plimbare pana în gradina publica cu vecina de la 1, ca doar de, au gratuit pe autobuz..hai sa fim serioși, autobuzele sunt suficiente, mentalitatea noastră e sub nivelul marii și în scădere.. fiți punctuali, fiți civilizați și o sa vedeți ca dracul nu e chiar atât de negru!
    Transurb , ai tot respectul meu! Nu doresc decât binele societății și creșterea ei!
    12
    14
    Raportează
  • postat de naspa
    Vineri, 12 August 2016 18:19
    5.13.188.***
    Daca aia erau chipurile ,,evazionisti'', astia cu taxiurile ce sunt? Nici bilet nu dau si te insala si la kilometrii parcursi........La unu costa 4.50 lei, la altul 5 lei iar la altul 8.50 aceiasi distanta..........cine e evazionistul pana la urma? ....................au distrus maxi-taxi ca sa..................mai comentez?
    6
    6
    Raportează
  • postat de ochiul
    Vineri, 12 August 2016 15:55
    5.13.160.***
    Nu doar frecventa e problema, dar mai ales faptul ca autobuzele vin toate odata. Daca ar fi fost un decalaj era pe jumatate rezolvata situatia, dar asa stai si astepti 10-20 de minute ca apoi sa vina 3 autobuze, in primul se urca lumea, iar celalte 2 raman in plus..
    Apoi faptul ca majoritatea au geamurile foarte mici sau nu se pot deschide.In vechiurile maxi-taxiuri era racoare, frecventa era mai mare si erau si decalate. Si daca motivul evaziunii e cauza pt care au fost scoase inseamna ca suntem imbecili, ca nu putem sa combatem coruptia fara sa pagubim populatia.
    P.S.: Singurii care sunt multumiti de transportul in comun in momentul de fata sunt cei care folosesc masina personala si care practic nu au treaba cu autobuzele (de-asta si raportul absolut stupid al voturilor comentariilor de aici).
    5
    13
    Raportează
  • postat de Diana
    Vineri, 12 August 2016 15:09
    5.13.235.***
    Da ...vormbim de investitii și de progres si de civilizatie ...dar uitati unde anume suntem ...Romania !!!
    Da ...evaziunea este o caracteristica adanc impregnata in ADN ul financiar romanesc si se aplica si la cei de la maxi, darrrrr de ce numai aia mici si prosti sunt gasiti si eliminati ??? pentru ca efectele sunt mult mai ample decat ei ...e si prostimea care trebuie sa astepte 10-15-60-90 minuteeeeee (minute de asteptare in statie, nu masuri, asta de semn de civilizatie si progres ca in Vest) Imi aduc aminte ca daca nu imi convenea cate persoane erau in maxi, il asteptam pe urmatorul dura 2 minute !!! Acesta alegere mi a disparut ... mai interesant a fost cand au suspendat tramvaiul 39 să fii vazut sardelele in 28 cum mureau de lipsa de oxigen ....ca logic nimenimi nu se gandise sa le suplimenteze ...apropo legat de asta imi plac cifrele pe care mi le arunca in cap doamna Genica ....vai .. civilizata ma simt la fiecare statie !
    Si ca sa mergem si pe linia melancoliei ... la utobuzele asta nu se poate merge ca pe vremea lui Ceausescu ...ca autobuzele astea occidentale nu pleaca pana cand nu inchid usile și asa inca un heiiiii-rupppppp pentru Transurb !!!!
    Ma bucur pentru soferii galateni care nu puteau sa circule ( asta fara sa punem la socoteala semaforizarea ...smile) printre maxi, dar imi pare rau de mine ca trebuie sa imi cumpar abonament, pentru ca nu imi pot permite o masina personala și simtttttttt in fiecare zi ca toti cei din conducerea orasului, de la consilieri, la primar la cei din Transurb imi cunosc chinul, pentru ca si ei folosesc zilniccccc transportul in comun și sunt cei mai avizati sa isi dea cu parerea !!!!
    In concluzie asteptati, mergeti civilizat cu transpiratia in calcai și bucurati va de progres !!!
    4
    6
    Raportează
  • postat de Vlad
    Vineri, 12 August 2016 14:40
    5.13.171.***
    Va e dor de dubarii de cartoafecare vara umblau in slapi si maieu,duhnind a transpiratie si mahorca? Va e dor de convorbirile lor telefonice non-stop, despre dumani si concurenta in trafic? Mai vrea cineva sa fie umilit in picioare si pe scara masinii si de evaziunea de miliarde pe care au practicat-o 25 de ani?. In sfarsit Galatiul poate sa mai respire si sa se considere un oras civilizat. Pentru Transurb se impune tinuta la camasa in mod obligatoriu,plus liceul terminat si nu recrutari din randul fostilor dubari, majoritatea marlani sadea si fara scoala.
    4
    11
    Raportează
  • postat de gigel
    Vineri, 12 August 2016 14:22
    5.13.195.***
    ar fi fain sa va interesati cum s-a facut licitatia pentru autobuze, cat au costat ele aici si cum au costat o treime la sursa :-)
    3
    7
    Raportează
  • postat de marius
    Vineri, 12 August 2016 14:19
    41.75.83.***
    ca de obicei,buni sa ne plangem,la organizare insa nu.londra are opt mii de autobuze,punctuale si curate.la galati,cele 106 mijloace de transport,dau batai de cap conducerii care se obisnuise ca maxi-taxi sa preia surplusul de calatori.vedem la prima zapada,cum sta situatia.vorba unui clasic in viata,iarna nu-i ca vara.
    2
    9
    Raportează
  • postat de Maxim I
    Vineri, 12 August 2016 14:14
    82.78.126.***
    @rocky- omule, eu acum traiesc, acum merg la munca, nu am timp sa visez ca peste 20 de ani va fi mai bine. Si nici nu cred ca va fi.

    Nu stiu ce intelegi tu prin "oras civilizat" ca deocamdata s-a facut un mare pas inapoi, retraiesc acum ce am mai trait in anii '90. Civilizat este sa cobori din autobuz cu hainele la fel de ingrijite ca atunci cand ai urcat. Fara trasnpiratie, fara sifonare, fara rupere in ingramadeala.

    Mi s-a taiat o varianta de deplasare rapida prin oras (pe care sa o pot plati) si nu am nimic in loc. In loc sa controleze mai bine firmele de maxi-taxi le-au interzis. "Buna" hotarare!

    Cei care au luat aceasta decizie sunt cinici. Sau incompetenti. Sau a fost vorba de rafuiala pe influenta si noi am fost victime colaterale.
    8
    15
    Raportează
  • postat de Antoniu
    Vineri, 12 August 2016 13:13
    79.116.99.***
    Geamurile nou montate trancane,de te enerveaza galagia cat calatoresti!Se vede ca-s montate artizanal si nu-s etanse ca cele din fabrica.Iar soferii nerespectosi.Daca esti la botul masinii si mai ai doi pasi sa ajungi si sa urci in masina,iti inchid usile in nas de nu te vezi.N-ul intereseaza banutul meu,ca oricum timpul trece,leafa merge!
    14
    11
    Raportează
  • postat de rocky
    Vineri, 12 August 2016 12:41
    193.230.156.***
    Mai lasati carcotelile si nu mai plangeti dupa maxi-taxi pentru ca nu au ce cauta intr- oras care se vrea civilizat. Mergeti prin alte orase din vest sau SUA-Canada, mai emacipati-va si haideti sa contribuim si noi ca orasul Galati sa se indrepte spre normalitate, cum este si normal. E drept ca atitudinea asta trebuie completata cu niste alesii locali mult mai cerebrali dar mai vedem la urmatoarele alegeri! Se pare ca electoratul roman mai da rateuri, fapt reflectat si de continutul unor comentarii de la acest articol.
    Pe de alta parte, e bine ca sa dorim un progres, care sa se regaseasca in confortul si facilitatile transportului in comun din orasul Galati, dar in conditiile unui PIB local insuficient (ganditi-va ca economia subterana in RO reprezinta cam 50%), e de la sine inteles ca nu se pot strange bani, nici credita, pentru a acoperi rapid toate necesitatile acestui oras. Poate multi dintre cititorii ziarului Viata Libera nu cunosc faptul ca numai pentru repararea strazilor din oras - apar scadente la RK de la an la an - primaria trebuie sa aiba anual un fond de reparatii RK mult mai mare decat bugetul actual. Ca sa ai un buget considerabil, cum se intampla in orase de provincie din Vest va trebui ca si mediul privat sa fie atat de dezvoltat astfel incat prin contributia lui la stat sa se genereze suficiente venituri pentru asemenea investitii. Noi inca nu am ajuns in acel punct, mai sunt multe lucruri de crescut si dezvoltat, si chiar sectorul bugetar de modernizat/restructurat. Asta se realizeaza in cateva generatii, nu dupa 4 ani de mandat. Haideti sa fim si realisti. Problema e ca mersul nostru catre un oras mai curat, mai modern si totodata civilizat e impotmolit de interese obscure a celor care ne conduc, in principal si nu numai.
    13
    40
    Raportează
  • postat de AC
    Vineri, 12 August 2016 11:52
    82.137.11.***
    Normalitatea reprezinta pentru Galati o provocare.
    7
    38
    Raportează
  • postat de E bine, dar se putea si mai bine!
    Vineri, 12 August 2016 11:19
    79.114.199.***
    Transportul in Galati merge bine, atat cel public cu mijloace de transport in comun, cat si cel cu masinile personale...mult mai degajat acum! O exceptie ar fi caldura, dara care oricum era si inainte in maxi-taxi, doar ca mai adaugai ceva fum de tigara si vorbe de marlani la telefoane mobile!
    Am calatorit anul acesta si in Constanta, Bucuresti si Brasov...si tot calduri mari erau in auobuze...ot transpirat coborai...ca pana la urmaa nu locuim in Norvegia sa fie racoare mai mereu!
    Carcoteli or sa fie mereu, dar vrand-nevrand trebuie sa intram si noi in randul oraselor mai civilizate, in care marlania-evazionista maxi-taxi nu are ce cauta!
    P.S. Transurb trebuie sa mai puna la punct cateva lucruri; auobuze noi, troleibuze mai multe, afisarea electronica in statii a timpilor de sosire, compostoare electronice, valabilitatea biletului timp de 50 -60 min astfel incat sa nu platesti dou bilete daca esti nevoit sa schimbi doua autobuze, statii acoperite, automate de bilete de unde s șe poti cumpara cash sau cu cardul astfel incat sa iei de pe umerii soferilor povara emiterii biletelor! In cat mai scurt timp poate vedem toate acestea realizate!
    14
    52
    Raportează
  • postat de Iancu Jianul
    Vineri, 12 August 2016 11:02
    5.13.197.***
    Exact maxi-taxi singul punct forte: frecventa si rapiditatea trasportului cu orice cost! In rest... nimic. Evaziune cat cuprinde! Romanul aproape orice lucru I-l face in graba mult si prost! Cu putine excepti... in rest bani sa iasa! SI REPEDE! Statul mafiotul principal vrea doar sa intinda mana ca un cersetor NEGANDIND ca montarea de taxe prostesti si multe isi taie singur cracile! Si pierde enorma dar nu exista nimeni sa verifice cu adevarat cati bani se aduna cati dispar pe traseu, ce se fac cu ei si unde se reinvestesc in final! Infrastuctura ioc, locuri de munca canci, evolutie in 26 de ani nada! Pana la urma capsunarii s-au cam reorientat spre alte tari definitive... vom vedea efectul cand vor disparea pensionatii cine va tine tara in picioare? Unde nu-I cap vai de picioare (...)
    7
    27
    Raportează
  • postat de Lus
    Vineri, 12 August 2016 10:58
    89.137.231.***
    De ce nu se cumpara autobuze noi de la Brasov , ca am inteles ca sunt dotate cu de toate inclusiv cu EURO 5 ? Cum acestea put fi vandute la arabi sau mai stiu eu unde iar la noi nu sunt bune si se prefera sa se cumpere de la SH ? Cine poate da niste explicatii la obiect si in deplina cunostinta de cauza la aceste intrebari ?
    5
    51
    Raportează
  • postat de Gica Contra de Galati
    Vineri, 12 August 2016 10:16
    89.136.1.***
    Cand nu exisa concurenta lucrurile vor merge din rau in mai rau.!!!
    31
    19
    Raportează
  • postat de Miu
    Vineri, 12 August 2016 09:23
    109.103.162.***
    Dar cand ati cumparat autobuzele acelea ermetice nu v-ati gandit ca murim asfixiati? Sau ati crezut ca veti transporta cartofi? Cine a hotarat achizitia lor sa plateasca montarea geamurilor. Si cine mai cumpara autobuze fara conditii decente sa le plateasca din buzunarul propriu.
    12
    30
    Raportează
  • postat de Moustache
    Vineri, 12 August 2016 08:42
    5.2.205.***
    Pentru persoana care a preferat sa nu isi dea numele, motiv pentru care si eu o sa folosesc un pseudonim : Stimate domn, SUCCESUL maxi-taxi nu a fost frecventa, asa cum declarati, ci EVAZIUNEA FISCALA, ceea ce reprezinta INCALCAREA LEGII, cu largul concurs al ,,organelor statului''. Punct
    11
    48
    Raportează
  • postat de DEZAMĂGITĂ ŞI FĂRĂ SPERANŢĂ
    Vineri, 12 August 2016 08:30
    109.103.173.***
    Transportul în comun din Galaţi este CUMPLIT! Pentru un om activ ca mine totul este fără speranţă! Degeaba ne spunem părerea! Nu avem nicio putere în faţa "argumentelor" semidocte ale celor din conducerea oraşului. Îmi amintesc "cu drag" momentele când aşteptam ori tramvaiul, ori autobuzul, apoi cum alergam dintr-o parte în alta a străzii pentru a prinde un loc pe scară! Niciodată nu eram sigură că voi ajunge la timp la serviciu! Frumoase vremuri, nu? Numai că erau în altă EPOCĂ, pe care acum o hulim. Nu cumva ne-am întors la ea?
    33
    22
    Raportează
  • postat de Adrian
    Vineri, 12 August 2016 07:56
    5.2.205.***
    E bine tare fara maxi taxi.
    Chiar daca stau 10-15 min, de cele mai multe ori gasesc loc pe scaun, iar daca nu gasesc se sta foarte bine in picioare.
    Imi aduc aminte de jegurile de maxi taxi care erau pline mereu, oamenii stateau in picioare, inghesuiti ca vai de ei.
    Binenteles, si traficul e mult mai lejer.
    26
    38
    Raportează
  • postat de TURBAca
    Vineri, 12 August 2016 05:19
    84.117.40.***
    E firesc ca Orasu Rosu comunist sa aiba un transport in comum ca acu 30 de ani: calatori inghesuiti ca sardelele, fara aer conditionat, stand cate o ora prin statie
    34
    29
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.