Cu CASA ARSĂ, așteaptă de 10 luni PLATA ASIGURĂRII
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

Cu CASA ARSĂ, așteaptă de 10 luni PLATA ASIGURĂRII
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Un incendiu care i-a lăsat „muţi” pe cei de la City Insurance timp de zece luni * Şi numărătoarea continuă


Coşmarul Dumitrei Sandache, din localitatea Hanu Conachi, a început pe 3 ianuarie anul acesta, atunci când i-a luat foc casa. Femeia se afla la muncă, în Italia, şi s-a întors acasă cât de repede a putut, o săptămână mai târziu. Ajunsă acasă, jale: toată casa era scrum, la pământ, din trei camere nu mai rămăsese nimic, nici pereţi, nici mobilă… Nimic! Agoniseala de-o viaţă ajunsese un morman de moloz şi de lucruri arse în mijlocul curţii. Mai mult, soţul femeii, care nici aşa nu se afla într-o stare prea fericită de sănătate, nu a mai putut să meargă deloc de când cu incendiul, din cauza şocului. De atunci stă numai în pat şi a făcut escare din cauza stării de imobilitate în care se află de mai bine de zece luni. Cei doi locuiesc de atunci într-o improvizaţie de locuinţă, căci altfel nu se poate numi, o casă neterminată, fără ferestre şi cu celofan prins cu leucoplast în loc de geamuri, cu un acoperiş reparat de curând şi prin care ploua „cu generozitate”, cu un fir de curent tras de la vecini, cu paturi şi şifonier de la „ajutoare” şi cu lucruri primite de la oameni cu inima mare, fie ei cunoscuţi sau nu. Nici contor nu au putut să-şi pună, pentru că nu au de unde să plătească 3.000 de lei, atât cât li s-a cerut. Îi mai ajută vecinii sau prietenii, cum e cazul tânărului Zamfir Stoica, un om admirabil, care, atunci când poate, vine şi pune mâna la tencuit pereţii şi la reparat acoperişul sau soba. Coincidenţă sau nu, chiar în ziua când noi am ajuns la casa femeii, o volă trimisă de primar luase un prim de transport din gunoiul şi molozul din curte. Mai bine mai târziu!…

„După ce ne-a luat foc casa, m-am întors acasă şi totul era scrum. A ars tot, aveam şi o bibliotecă cu o sută de cărţi, din care nu a mai rămas nimic. Am stat la fratele meu, la Tudor Vladimirescu, până în aprilie. Şi de atunci am stat fără curent, doar cu lumânare. Noroc cu vecina, care mi-a dat un fir. Domnii de la Electrica au spus că cei de la contoare sunt firmă separată şi că ei nu se ocupă de cazuri sociale, că trebuie să dau 30 de milioane (lei vechi - n.r.) să-mi pună contor. Contorul meu a ars. Chiar ieri a venit factura de la Electrica şi scrie că am minus 150 de lei, adică le-am plătit mai mult decât consumasem. Pentru că eu am plătit după ce mi-a luat foc casa, am zis să că, atunci când îmi pun contor, să nu mă încurce facturile alea dacă nu le plătesc, iar banii au rămas la ei, cu toate că nu avem contor. De la primărie mi-au zis că trebuie să plătesc două milioane, că doar nu munceşte nimeni degeaba, ca să-mi dea autorizaţiile alea ca să-mi pună lumină”, ne-a spus Dumitra Sandache.

Poliţă de asigurare degeaba?

Adevăratul subiect al evenimentului nefericit de la Hanu Conachi îl reprezintă faptul că Dumitra Sandache era asigurată pentru 20.000 de euro şi că nici până în ziua de azi, adică după mai bine de zece luni, femeia nu şi-a primit banii cuveniţi prin contractul semnat cu City Insurance. Pentru că, până la urmă, o poliţă de asigurare este un contract care trebuie respectat de ambele părţi care l-au semnat. Pe de o parte, asiguratul este obligat să respecte termenii stabiliţi, adică să plătească anual rata prevăzută, iar pe de altă parte asigurătorul trebuie să se achite de obligaţie şi să plătească despăgubirea respectivă în cazul în care evenimentul nefericit petrecut - în acest caz, incendiul - era  acoperit prin poliţă. Şi era!

Asigurarea de la City Insurance, o asigurare facultativă pentru locuinţe, „Optim Casa”, fusese încheiată pe 12 august 2015 şi era valabilă până pe 11 august 2016. Incendiul s-a produs pe 3 ianuarie 2016, deci în termenul din poliţă. Prima de asigurare anuală, de 15 euro, fusese achitată integral pe 11 august 2015, prin ordin de plată. La categoria riscurilor asigurate: „cutremur de pământ, prăbuşire sau alunecare de teren, inundaţie, (…), explozie, căderi de corpuri, INCENDIU (s.n.)” etc. Deci, în ceea ce o priveşte, Dumitra Sandache era în regulă cu obligaţiile care îi reveneau - era asigurată în termen, cu plata la zi, iar incendiul era acoperit de poliţă, conform celor stipulate în contract. Logic, mingea era acum în terenul celor de la City Insurance, care ar fi trebuit să achite suma asigurată, adică 20.000 de euro. „Suma trebuie achitată”, au declarat, pentru „Viaţa liberă”, surse din piaţa asigurărilor. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Evident, cum s-a mai petrecut de foarte multe ori în România, atunci când firmele de asigurări mai trebuie să şi plătească, nu numai să încaseze banii, brusc ceva nu mai merge. Aşa încât a început o adevărată târguială a celor de la City Insurance cu femeia, „oferta” companiei de asigurări fiind de maxim 3.000 de euro! Probabil pe modelul „gura satului”: „Adică de ce să primeşti tu un miliard?”, cum i-ar fi spus femeii mai mulţi consăteni.

Asigurare sau târguială?

„Cei de la asigurări m-au amânat câteva luni. Au venit odată, când eram la Tudor, la fratele meu, că să semnăm ultimele acte şi să-mi deschid un cont în bancă, pentru că sunt bani mulţi şi nu pot să mi-i dea în numerar. Iar după aceea, ba că nu e numărul scris corect, că l-au scris pompierii greşit, ba că nu ştiu ce, tot au amânat. Am zis că-i dau la televiziune, după două zile m-a sunat dl inspector Stancu şi a zis că-mi face o ofertă de 12.000 de lei. Am zis că nu sunt de acord; aveam coşul de casă dezvelit, îmi ploua în casă, uşa de la intrare mi-a luat foc şi nu mai aveam uşă. Eu cu banii ăia îmi puneam contorul şi nu ştiu dacă reuşeam să-mi învelesc şi casa. Că mi-a ars tot, trei camere, asta în care suntem acum a fost casă nouă neterminată, de asta stăm în ea aşa. Inspectorul spune că, din suma totală, 2.000 de euro sunt lucrurile din casă şi că de asta îmi oferă numai 1.200 de lei. După ce am sunat la Bucureşti şi am spus că prin telefon mi s-a oferit suma aceea, la vreo două zile am primit un plic în care mi se ofereau 14.073 de lei despăgubire. I-am şi întrebat cum au ajuns la cei 73 de lei în coadă. Dacă luam banii, trebuia să semnez că nu o să merg la poliţie sau la o altă instituţie a statului să-i dau în judecată. Nu am semnat şi nu am luat niciun ban. Mi s-a spus că o să se recalculeze de la Bucureşti. Am lăsat să treacă luna august, că am zis că nu prea răspund când sunt în vacanţă, iar din septembrie sun în fiecare săptămână. Şi mi-au zis că o să primesc un răspuns urgent, pentru că sunt un caz social mai aparte, şi cu soţul foarte bolnav”, ne-a spus Dumitra Sandache.

Reacţia City Insurance

În acest paragraf de text ar fi trebuit să apară punctul de vedere al celor de la City Insurance despre cazul de la Hanu Conachi. La cele două numere de telefon la care am încercat să-l contactăm pe inspectorul Nicolae Stancu nu a răspuns nimeni. Am sunat la numărul de contact de pe site-ul City Insurance şi, după patru zile de aşteptări, niciun răspuns. Alte patru numere „de contact” de pe site au sunat în gol tot timpul. E-mailul trimis apoi pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. a rămas, şi el, fără răspuns. În final, filiala Galaţi a companiei, prin amabilitatea dnei Viviana Stoianof, a redirecţionat solicitarea „Vieţii libere” către reprezentanţii de la Bucureşti. Aproape de închiderea ediţiei, a venit, în sfârşit!, prima confirmare că cineva ne-a băgat în seamă, cerându-ne să facem o sesizare pe e-mail, la care să ni se răspundă, nu ştim când, pe aceeaşi cale. Răspunsul City Insurance SA va fi publicat atunci când va sosi.

„Nu se prea reped să despăgubească”

Există o prevedere legală prin care oamenii pot fi amendaţi dacă nu-şi asigură casele. Dar în cazul în care aceştia îşi rup de la gură, plătesc asigurarea şi apoi nu sunt despăgubiţi, cine plăteşte? „Am mai avut probleme cu firmele de asigurări, în sensul că nu se prea reped să despăgubească”, ne-a confirmat situaţia şi Manuel Lupu, primarul comunei Fundeni, de care ţine şi satul Hanu Conachi.

Conform unei statistici recente a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), împotriva societăţii de asigurări City Insurance SA au fost înregistrate, în primele şase luni ale acestui an, cele mai multe petiţii, 1.877 la număr, mai mult de o treime din numărul total. Următoarele două societăţi clasate în topul nemulţumirilor exprimate de consumatori s-au aflat Asirom VIG SA (704 petiţii) şi Carpatica Asig SA (703). Important este că, prin Decizia 901 din 16 aprilie 2016,  ASF a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan la Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance SA, în scopul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale asiguraţilor, ca urmare a constatării faptului că valoarea coeficientului de lichiditate scăzuse sub nivelul limită prevăzut de dispoziţiile legale, ceea ce a condus la imposibilitatea onorării obligaţiilor asumate faţă de creditorii de asigurări.

Cu alte cuvinte, lupta Dumitrei Sandache pentru a-şi primi banii cuveniţi prin poliţa de asigurare ar putea deveni, în cel mai rău caz, un joc de-a „prinde orbul, scoate-i ochii”, iar în cel mai bun caz, dacă poate fi numit bun, o lungă aşteptare a deciziilor instanţelor judecătoreşti în frigul unei ierni pătrunzând prin celofanul prins cu leucoplast în „geam”.

Citit 9525 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Iunie 2023 23:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.