Colţi, măsele şi un maxilar de mamut lânos, cranii de bour, bizon şi cerb gigant, o mandibulă de rinocer lânos - fosile descoperite în rezervaţia Rateş, la ieşirea din Tecuci spre Matca - sunt, cel puţin pentru copii, cele mai spectaculoase exponate ale Muzeului „Teodor Cincu” din Tecuci. Asta fără a pune la socoteală exemplarul celei mai mici bancnote din lume, sutele de vestigii, lucrările de artă ori celebrul „otomobil” Ego 4/14, unic în România.
Sunt doar câteva dintre comorile pe care le găzduieşte superba clădire ce aduce cu un templu grecesc - graţie coloanelor cu capiteluri corintice - ea însăşi o comoară arhitecturală, al cărei prag l-a trecut regele Ferdinand, când la Tecuci a fost centrul de comandă al întregii zone de operaţiuni militare Cosmeşti - Doaga - Mărăşeşti. Aici se oprea uneori şi regina Maria, în drum spre conacul familiei Chrissoveloni de la Ghidigeni. Imobilul, donat de fostul primar tecucean Teodor Cincu, monument istoric de arhitectură atestat documentar în 1894, este, din păcate, neîncăpător pentru a expune tot ceea ce merită să fie admirat la Tecuci.
Paradox
„Culmea, după o reabilitare pe fonduri europene, constatăm că nu avem spaţiu! Avem foarte mult patrimoniu şi nu putem să-l valorificăm expoziţional şi nu numai. Avem foarte mult material, depozitat provizoriu în clădirea fostei unităţi militare. O altă mâhnire este că pe segmentul artă-etnografie nu putem expune decât foarte rar, modificând expoziţia permanentă”, ne-a declarat noul director al muzeului, profesorul Viorel Burlacu.
Mai trist este că instituţia a pierdut şi spaţiul generos unde plasticienii erau obişnuiţi să expună, şi de pe urma cărora colecţia de artă a muzeului se îmbogăţea prin donaţii. În luna mai se împlinesc trei ani de când Galeria de Artă „Gheorghe Petraşcu” a fost închisă şi preluată de Primărie, spaţiul s-a degradat şi e aproape îngropat sub o clădire nouă, aflată în construcţie.
Şi pentru asta, cel mai mult pierd tecucenii, spune muzeograful Lucia Gologan: „Când muzeul era în reparaţie, le arătam copiilor un molar de mamut şi-i întrebam ce este, iar ei nu ştiau să spună. O generaţie întreagă nu a putut să vadă, decât în studenţie, la Muzeul Antipa. Acelaşi lucru se întâmplă acum. Fără obişnuinţa de a vizita o galerie de artă, nu o vor face decât accidental sau dacă vor ajunge în ţări străine şi vor afla că aşa se face”.
Veste bună
„Am o promisiune fermă din partea domnului primar şi a autorităţii locale că vom primi în viitorul apropiat clădirea de vizavi de Muzeu, ceea ce tecucenii numesc fosta subprefectură - Casa Vieru din vremuri mai de demult. Clădirea ar completa foarte bine activitatea muzeului, printr-o secţie de artă-etnografie”, ne-a declarat Viorel Burlacu.
Managerul speră ca, până la primăvară, clădirea, care aparţine Primăriei şi care nu ar avea nevoie decât de o amenajare după ce chiriaşii - nişte partide politice - vor fi mutaţi, să devină parte a unui complex muzeal pe care tecucenii şi-l doresc.
Dar până când acest lucru se va întâmpla, vă invităm într-un tur al Muzeului din Tecuci, unde ghizi ne-au fost muzeografii Lucia Gologan şi Paul Ciobotaru.
Vestigii nepreţuite
În muzeul tecucean pot fi admirate piese din Neolitic, din perioada cucuteniană (descoperite la Brăhăşeşti-Toflea), obiecte reprezentative din Epoca Bronzului şi cea a Fierului. Muzeul deţine cea mai însemnată parte a patrimoniului arheologic descoperit la Poiana, antica aşezare geto-dacică de la Piroboridava. Pe lângă obiecte de ceramică, bronz, fier, tot la Poiana s-au descoperit obiecte din import. De pildă amfore întregi şi un ulcior cu masca lui Dionysos bătrân, aduse de negustorii greci ce veneau cu corăbiile pe Dunăre şi urcau pe Siret, ca să le vândă geto-dacilor ulei de măsline şi vin. Mărturie a comerţului sunt monede callatine, romane, greceşti, bizantine, dar şi cele geto-dacice, din argint, bătute la Poiana! Pentru că aici au fost descoperite şi două ştanţe de bătut monedă, semn că Piroboridava era un veritabil centru politic, pentru că nu orice aşezare avea dreptul de a bate monedă!
Şi tot în muzeu pot fi văzute vestigii descoperite într-o necropolă de la Barcea - pahare din sticlă importate din Orient, printre care şi unul cu inscripţia greacă „Bea ca să trăieşti mereu bine sau frumos”.
Printre exponatele Muzeului din Tecuci, am remarcat un joc de zaruri din os, cu acelaşi marcaj ca şi astăzi, adus pe meleagurile noastre, se pare, de triburile germanice. "Scriitorii antici spuneau că goţii aveau două pasiuni: săritul peste suliţe şi acest joc de zaruri, un fel de păcănele antice. Erau atât de captivaţi de acest joc încât, în momentul în care pierdeau toţi banii, fie îşi puneau viaţa gaj, fie se vindeau ca sclavi şi jucau în continuare", ne-a spus muzeograful Paul Ciobotaru.
În încăperea dedicată numismaticii, merită văzut un exemplar al celei mai mici (ca dimensiune şi valoare) bancnote din lume, românească!, inclusă în Cartea Recordurilor. „În 1917, în urma unei secete urmate de o criză financiară, metalul din care se bătea moneda de zece bani valora mai mult decât moneda, aşa că s-a luat decizia de a o tipări, dar au făcut economie şi la hârtie, se pare”, ne-a declarat muzeograful Paul Ciobotaru.
Misterul picturilor atribuite lui Nicolae Grigorescu
Cei care trec pragul muzeului tecucean pot admira şi două lucrări atribuite pictorului Nicolae Grigorescu: „Car cu boi” şi „Dorobanţ”. Spunem „atribuite” pentru că e greu de spus cine le-a pictat cu adevărat. După cum am aflat de la muzeograful Lucia Gologan, din clipa în care au fost donate muzeului şi până la evaluarea făcută la Muzeul Colecţiilor din Bucureşti, s-a crezut că e vorba de Grigorescu. Ba mai mult, muzeograful lucra la un studiu prin care încerca să demonstreze că denumirea „Dorobanţ” nu e corectă, pentru că e vorba de o „Santinelă”.
Concluzia specialiştilor în opera grigoresciană a fost că lucrările sunt extrem de vechi, realizate în prima parte a secolului de un pictor cu o mână extraordinară. „Una dintre lucrări probabil că a fost făcută cu intenţia de a fi vândută ca fiind a lui Nicolae Grigorescu, de aceea are şi semnătură cu roşu, cealaltă nu are semnătură, dar, ulterior, probabil s-a intenţionat acelaşi lucru”, ne-a declarat muzeograful. Ar mai fi de spus că Grigorescu a realizat circa o sută de lucrări cu aceste teme. Deci, în ciuda evaluărilor, e posibil ca tablourile tecucene să fie ale lui...
În imediata apropiere a picturilor se află un superb vas decorativ din metal, singurul obiect din muzeu despre care se spune că a aparţinut familiei Cincu. Şi tot în Muzeu puteţi privi o pictură reprezentativă a lui Dimitrie Hârlescu, „Magistratul”.
Ego de Tecuci
După momentul său de glorie - apariţia în filmul lui Nae Caramfil „Restul e tăcere”, condus chiar de salvatorul sau, inginerul Gabriel Jelea - „otomobilul” Ego 4/14 din Tecuci s-a întors într-o magazie. Fireşte, dimensiunile lui nu permit expunerea în muzeu, dar condiţiile improprii de depozitare - frigul iernii şi canicula veri - îi pun în pericol existenţa. Şi asta pentru că această bijuterie a tehnicii din 1924 are caroseria din lemn. Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, a fost realizat de o fabrică de avioane, Mercur, care, între cele două războaie mondiale, a făcut, în serie limitată, maşini de curse, printre care şi pe Ego 4/14. Muzeograful Paul Ciobotaru spune că, în 1923, un frate mai mare al lui Ego de Tecuci a câştigat o cursă de automobile în Berlin, condusă de un celebru şofer de curse, Rudolf Caracciola! Şi că maşina de epocă ar mai avea două surori, una în Germania - care a jucat într-un documentar suedez, şi o alta în Muzeul Tehnicii de la Viena.
Noul director promite că va încerca să-i ofere condiţii mai bune de depozitare, dar şi să o includă într-un circuit expoziţional, aşa cum i se cuvine unui autoturism unic în România.
