(esenţă de vânt)
Cad păsări îngheţate şi se sparg
în mii de cântece fără păcate,
încerc să le număr şi să le adun,
caut un timp să le ascult pe toate.
Cad toată noaptea, se aud încet:
poc!poc!…şi îmi aduc aminte
ce pline au fost pădurile cu ele
când nu aveam trecutul înainte,
când Niciodată nici măcar o dată
încă nu venise să mă vadă,
când ograda era tocmai în grădină
şi grădina era tocmai în ogradă…
Ce frumos bate o esenţă de vânt,
parcă vine începerea lumii, parcă
toate păsările lasă acest pământ
şi fug să caute o lume mai largă!
Îmi pare rău că nu am omorât-o
pe asta aşa blândă şi colorată:
uită-te la ea cum aşteaptă să cadă
cântând aşa, foarte îngheţată!
Nu mai am ce să fac, mi se pare
că zâmbetul tău se va lovi de tot
ce nu ai ştiut să mă laşi a-ţi spune:
păsările îşi cară cântecul spre nord!