Se deschide primul Centru de Medicină Dentară Socială, la Galaţi
Foto: Foto: Alina Şerban

Se deschide primul Centru de Medicină Dentară Socială, la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

 

Zeci de mii de gălăţeni vor putea beneficia de consultaţii şi tratamente stomatologice gratuite la Centrul de Medicină Dentară Socială, al Universităţii „Dunărea de Jos”, care se va deschide în luna iunie, cel târziu.

Proiectul, în care Universitatea a investit un milion de lei, este adresat, pe de o parte, studenţilor la Stomatologie (an terminal) ai Facultăţii de Medicină şi cadrelor didactice care îi pregătesc. Pe de altă parte, investiţia are şi o componentă socială, întrucât studenţii şi profesorii lor vor oferi servicii medicale gratuite gălăţenilor cu venituri mici. „Banii provin de la filiala noastră din Sicilia (a Facultăţii de Medicină n.r.), practic reprezintă un profit al filialei”, a precizat Iulian Bîrsan, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”. Prof. dr. Aurel Nechita, fondatorul Facultăţii de Medicină, a afirmat că Centrul de Medicină Dentară Socială de la Galaţi a fost inspirat de un proiect similar implementat la Bucureşti de către Sorin Oprescu. „Toată aparatura este cumpărată de universitate. Primăria va suporta costurile pornind de la o simplă plombă şi până la proteza dentară, care e destul de scumpă (…) Studenţii şi cadrele didactice vor putea lucra şi-şi vor desfăşura orele practice aici, pentru că stomatologia este mult mai grea decât medicina generală. Pe de altă parte, de acest proiect beneficiază şi asistaţii sociali. La momentul la care se contura proiectul, Primăria avea în evidenţe 20.000 de persoane”, a afirmat Aurel Nechita. Primarul Ionuţ Pucheanu a declarat că de consultaţiile şi intervenţiile stomatologice gratuite vor beneficia „cei cu venituri mici, sub limita venitului minim garantat, şi, evident, pensionarii. Este o formă frumoasă de colaborare cu cei de la universitate. Primăria va deconta toate cheltuielile aferente actului medical. Acesta reprezintă de fapt unul dintre obiectivele din domeniul medical cu care am venit în faţa gălăţenilor. Dr. Nechita este artizanul a ceea ce vedeţi aici şi a centrelor de permanenţă pe care le vom amenaja, în curând”, a spus edilul.

Centrul de Medicină Dentară Socială se află pe strada Eroilor, în incinta fostei Policlinici, însă accesul se face de pe Bălcescu. În Centru sunt nouă cabinete, cu aproximativ 20 de aparate de ultimă generaţie, potrivit conf.univ. Răzvan Leaţă.

 

Citit 14284 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 09:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.