Deşi e abia în clasa a VII-a, Cristiana Murgoci, în lotul lărgit pentru Balcaniada de Matematică

Deşi e abia în clasa a VII-a, Cristiana Murgoci, în lotul lărgit pentru Balcaniada de Matematică
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Cristiana Andreea Murgoci este abia în clasa a VII-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" şi a reuşit să fie selectată în lotul lărgit pentru Balcaniada juniorilor la Matematică, chiar de la prima sa participare la acest nivel al competiţiei, lucru mai greu de obţinut.

Fire competitivă, Cristiana adună toate premiile, atunci când vine vorba de concursuri la ştiinţele exacte. Numai anul acesta s-a aflat printre primii elevi din judeţ la trei olimpiade: la matematică şi fizică s-a calificat la faza naţională, iar la informatică s-a clasat pe locul al doilea.

Nu este pentru prima dată când i-a revenit onoarea să reprezinte Galaţiul la concursurile naţionale. Anul trecut s-a calificat la faza naţională a olimpiadelor la fizică şi la matematică. Din nefericire, competiţiile derulându-se în aceeaşi perioadă a fost pusă în situaţia să aleagă între cele două calificări. A optat pentru matematică, pasiunea ei din clasele primare, şi bine a făcut, pentru că s-a întors de la naţională cu o medalie de bronz, acordată de Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR).

Anul acesta, la Olimpiada naţională de Matematică a câştigat o menţiune din partea Ministerului Educaţiei şi o medalie de argint din partea SSMR. În plus, a reuşit să intre în lotul lărgit şi e optimistă că va câştiga şi selecţia pentru lotul restrâns, astfel încât să poată reprezenta România la Balcaniada juniorilor, de unde speră că nu se va întoarce cu mâinile  goale. La premiu speră şi la Olimpiada naţională de Fizică, unde se află în prezent.

De altfel, ea e abonată la podium încă de când era în clasa a II-a: "Ştiu că, în matematică, fetele ajung mai greu să facă performanţă, dar eu sunt o excepţie. Am  zeci de premii la  această  disciplină, din clasele mici. În clasa a II-a, am luat premiul I cu punctaj maxim la faza naţională a Concursului "Euclid". Apoi, diplomele au început să se adune", se mândreşte ea.

Bineînţeles, în spatele acestor performanţe se află multă muncă din partea ei, dar şi profesorii care au îndrumat-o: Veronica Grigore şi Romeo Zamfir, la matematică, şi Daniela Domnișoru, la fizică.

Fiind atât de bună la toate ştiinţele exacte, îi e greu să decidă ce va alege să facă în viitor. Ştie însă că şi-ar dori să facă facultatea undeva la o universitate de vârf, dar şi că va alege o carieră în cercetare, pentru că asta crede că i s-ar potrivi.

Are inclusiv un certificat care atestă că se numără printre cei mai deştepţi copii din lume, fiind membră Mensa. În timpul liber, face sport, desenează, cântă la pian. Dar ar renunţa bucuroasă la  orice pentru matematică, dacă s-ar pune problema.

Citit 13772 ori Ultima modificare Joi, 27 Aprilie 2017 01:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.