Cât de reale sunt raportările Electrica

Cât de reale sunt raportările Electrica
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Există oameni în judeţul Galaţi – şi nu unul, doi, ci sute sau chiar mii – care stau fără curent de aproape două săptămâni, după avaria majoră a reţelelor electrice produsă pe 20 aprilie. Pe hârtie, stăm bine: Electrica SDEE Muntenia Nord afirmă că „mai există deranjamente colective şi individuale”. În practică însă, oamenii din mai multe comune gălăţene sunt disperaţi şi au ajuns să iasă în stradă cu pancarte pe care scria „Vrem curent!”. Se întâmplă în România anului 2017!

Pentru un observator neutru, raportările celor de la Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord cu privire la localităţile racordate din nou la reţea par rupte din Caragiale. Numai Pristanda număra steagurile cu mai mult talent.

Cel mai recent exemplu este al comunei Fundeni care, conform SDEE Muntenia Nord, era ultimul UAT din Galaţi nealimentat parţial. Sâmbătă seara, la ora 20,00, SDEE Muntenia Nord a postat pe site-ul propriu un alt comunicat, care „raporta” şi Fundeniul drept caz rezolvat: „Astăzi (1 mai – n.red.), ora 20,00, au fost alimentate toate localităţile cu energie electrică. În judeţul Galați se va acţiona mâine, 2.05.2017 (ieri, n. red), pe porţiunile de reţea de medie tensiune avariate (cu stâlpi rupţi) care au fost izolate. Pentru remedierea defecțiunilor vor participa un număr de 210 specialiști, organizați în 46 de echipe aparţinând AISE Galați, SDEE Galați, SDEE Brăila și terți. În acest moment mai există deranjamente colective şi individuale în reţelele de joasă tensiune. Intervențiile  vor  continua până la alimentarea integrală a consumatorilor și readucerea instalațiilor la parametrii tehnici corespunzători”. Am încheiat citatul.

Primarul din Fundeni: „E dezastru!”

Am sunat şi noi la Fundeni, să vedem dacă într-adevăr situaţia a fost rezolvată, aşa cum au spus cei de la SDEE Muntenia Nord. „Dacă ei spun că s-a rezolvat, vă invit să vă convingeţi şi dumneavoastră. E jale!”, ne-a răspuns primarul Manuel Lupu. „Hai să spunem că Hanu Conachi are curent sută la sută, deşi mai sunt vreo 15-20 de case care încă nu au fost realimentate. La Fundeni, maximum 40-50 la sută din case au curent, în rest, stâlpi rupţi sau neplantaţi, fire căzute pe jos...  În Lungoci, o treime din sat este alimentată cu un generator, în rest, zero: gropi săpate de mine ca să-i ajutăm pe cei de la Electrica şi care zac, alţi stâlpi rupţi. Au fost zile în care au venit şi 17-18 oameni aduşi de Electrica, dar şi câte cinci, şase sau mai puţini. Au stat şi până la 10 seara, dar după o anumită oră nu mai dădeau randament. Şi nici când au venit foarte mulţi nu prea s-a cunoscut mare lucru. E dezastru!”, ne-a mai spus primarul din Fundeni.

În satul Vameş, încă se văd stâlpi căzuţi pe garduri şi mai sunt două străzi fără curent, vreo 15 gospodării cu totul. „Ni s-a spus că mâine (astăzi, 3 mai – n. red) s-ar putea să ajungă o echipă de la Electrica”, ne-a spus primarul din Piscu, Ştefan Vlad. La Rogojeni, jumătate de sat încă nu are lumină, „e grav, e foarte grav”, ne-a spus o localnică de 70 de ani. La fel este şi în Vădeni de Cavadineşti, unde „nu s-a făcut nicio investiţie în reţele”, ne-a relatat şi dl Gîlcă din localitatea respectivă.

Se fac aproape două săptămâni de când au rămas fără lumină şi mii de oameni vor să ştie când se va rezolva situaţia pe fapte, nu pe vorbe. Îi va auzi oare şi SDEE Muntenia Nord?

Citit 10737 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 09:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.