Un scroll pe Facebookul personal mi-a deschis un minivideo cu o secvență în care un grup de copii, mai mari și mai mici, îmbrăcați în ţinută de pionier, intonau ode la adresa familiei Ceauşescu. Am înțeles din respectiva filmare că era vorba despre o adunare de la unul dintre binecunoscutele congrese ale Partidului Comunist Român, la care elevii erau aduși să recite și să le cânte imnuri conducătorilor.
Personal, nu știu dacă era bine sau rău, pentru că, imediat ce am fost făcută pionieră, a venit Revoluția și totul s-a schimbat. Sunt destui cei care au trăit perioada pe propria piele şi pot oferi mărturie. Tot ceea ce știu acum este că, în copilăria mea, când părinții mei aveau vârsta mea de acum, nu îi vedeam îngrijorați și stresați pentru grija zilei de mâine. Nu îmi amintesc să îi fi auzit văitându-se că ziua de salariu a trecut și banii nu s-au dat sau că nu își vor permite să achite rata la bancă sau niscaiva facturi, care acum ne cocoșează.
Nu îmi aduc aminte să fi auzit oameni care se plângeau de foame sau tineri care terminau licee sau facultăți și nu aveau de muncă. Cuvântul "șomer" l-am auzit prima dată după Revoluție.
Zic oamenii că erau magazinele goale, că nu se găsea nimic de mâncare. Astăzi sunt magazinele burdușite cu tot ce vrei, intri, privești și ieși, pentru că banii sunt puțini și trebuie păstrați pentru altele. Acum pui copilul să aleagă între suc și înghețată, căci costă prea mult să i le iei pe ambele.
Îmi amintesc despre cealaltă vreme, că plecam în concediu, în vacanța de vară, și la munte, și la mare, iar la întoarcerea acasă părinții mei nu erau nevoiți să tragă mâța de coadă până la următorul salariu. Acum, câți dintre noi își mai permit un concediu și la munte și la mare în același an? Sau câţi îşi mai permit concediu?
Îmi mai aduc aminte că mă jucam afară sau mă plimbam prin cartier fără să îmi frică că mi s-ar putea întâmpla ceva. E drept, jocurile de atunci erau în gașcă. Și, chiar dacă nu aveam tablete, telefoane sau alte minuni ale tehnologiei moderne, inventam jocuri cu prietenii din cartier, seară de seară. Acum nu mai există găști de cartier, decât în sensul rău al cuvântului. Acum doi, trei copii adunați în același loc, afară, în fața blocului, se joacă ore bune pe tabletă sau pe telefon, în rețea. Și îmi mai aduc aminte că școala era școală, cu reguli, disciplină și uniformă, cu profesori dedicaţi şi implicaţi.
Cu siguranță, toată acea perioadă a avut și multe părți rele, pe care părinții nu mi le spuneau, poate și din dorința de a mă proteja, poate pentru că eram prea mică și oricum n-aș fi înțeles. În haosul acestei lumi în care eu sunt adult, nu îmi rămâne decât să mă adaptez, căci nu te poți pune contra vremurilor și să sper că pot să-mi protejez şi eu cât mai mult copiii de stresul cotidian. Important este că sunt liberă să fac eu, pentru mine şi pentru ei, cele mai bune alegeri.
