Unde ne-a dispărut oraşul cumplit de negustori?
Foto: Sediul Registrului Comerţului din Galaţi

Unde ne-a dispărut oraşul cumplit de negustori?
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Numărul firmelor noi înmatriculate în Galaţi în primele şase luni ale acestui an a crescut cu numai 15,51 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de două ori mai puţin decât rata medie la nivelul întregii ţări.

Articolul "Gălăţenii, printre cei mai leneşi români", publicat săptămâna trecută de "Viaţa liberă", a stârnit destule controverse printre cititorii noştri. Mulţi au fost de acord cu ideea de bază a textului, care se referea la rata de ocupare a resurselor de muncă, reprezentând raportul, exprimat procentual, dintre populaţia ocupată civilă şi resursele de muncă. Cu alte cuvinte, spuneam că, faţă de numărul gălăţenilor apţi de muncă, foarte puţini (statistic vorbind) chiar muncesc. Au fost şi voci care ne-au reproşat că nu luăm în calcul şi condiţiile de pe piaţa muncii Galaţiului, unde patronii vor cât mai multă muncă, dar plătind salariul minim. Alţii au spus că de ce să ne comparăm cu Bucureştiul sau cu marile oraşe din vestul ţării, pentru că situaţiile nu sunt deloc echivalente. Aşa şi este, dar dacă nu ne raportăm la primii din top şi nu încercăm să-i ajungem, mai bine "stăm acasă" - şi asta e valabil în orice domeniu, fie el economic, sportiv sau social. În plus, ce facem, rămânem mereu cu mentalitatea din "Mioriţa", că asta-i soarta şi că totul e împotriva noastră?

Să privim problema şi din alt unghi. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în primele şase luni ale anului 2017, la Galaţi s-au înmatriculat 1.571 de noi firme, cu 15,51 la sută mai multe decât în prima jumătate a anului trecut. Cifra de 1.571 în sine este una rezonabilă şi ne situează undeva la mijlocul topului naţional. Însă creşterea de 15,51 procente, care este la jumătate din media naţională de 31,23 la sută, este una dintre cele mai mici din România. Doar Tulcea, cu 14,25 la sută, şi Giurgiu, cu 6,36 la sută, stau mai rău decât noi.

Şi acum, senzaţia de deja vu: fruntaşii din topul naţional al celor mai multe înmatriculări în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2017 sunt parcă mereu aceiaşi. Iată-i: 1. Bucureşti: 11.472 noi firme, cu 19,34 la sută mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2016, 2. Cluj: 5.145 noi firme (+62,71 la sută), 3. Timiş: 3.588 noi firme (+26,83 la sută), 4. Bihor: 3.291 de înregistrări (+49,18 la sută), 5. Ilfov: 3.169 noi firme (+32,15 la sută). Cele mai numeroase înmatriculări au fost reprezentate de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (15.543 de firme), agricultură, silvicultură şi pescuit (10.605) şi industria prelucrătoare (8.117). Cele mai puţine firme au fost înregistrate în domeniul administraţiei publice şi apărării, asigurări sociale din sistemul public, doar 12 firme în primele şase luni ale anului.

Un cititor comenta pe site-ul ”Vieţii libere” că economia Galaţiului stă doar în baza celor doi mari, ArcelorMittal şi Damen. Şi dacă aşa este, asta ce înseamnă că în fostul "oraş cumplit de negustori" nu mai ştim, nu mai vrem sau nu mai putem să facem afaceri?

Citit 3828 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 20:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.