Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Expoziţie de fotografie de la Muzeul Cotroceni

Luni, 26 Februarie 2018 21:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Muzeul de Artă Vizuală Galaţi şi Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, organizează o expoziţie de fotografie intitulată "Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari", marţi, 27 februarie, de la ora 17,00, în sala "Sergiu Dumitrescu” din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Expoziţia îşi p ...

Cât de prost ne educăm copiii!

Vineri, 23 Februarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu cred că voi putea uita vreodată uraganul de isterie maternă cu care am dat piept în urmă cu ceva ani. Scrisesem o amărâtă de ştire în care enumeram câţiva elevi gălăţeni care obţinuseră nişte menţiuni la un concurs naţional. Doar încercam să fac o bucurie unor copii care se străduiseră, chiar dacă nu urcaseră pe podium. Nici prin cap nu-mi trecuse ce apocalipsă urma să se abată asupra mea în ziua apariţiei celor cinci rânduri. M-am trezit cu mama unuia dintre c ...

Sfârşit de săptămână plin, la Dramatic. Spectacole cu zâmbet şi lacrimă, cum e viaţa

Vineri, 23 Februarie 2018 00:02 | Publicat în CULTURA
O comedie amară, o poveste sensibilă despre un impresar de teatru din epoca victoriană, dar şi un spectacol plin de suspans, după Agatha Christie, sunt cele trei spectacole care se vor juca în acest sfârşit de săptămână, menite să mulţumească şi cele mai exigente gusturi ale  spectatorilor aşteptaţi la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". Vineri, de la ora 19,00, este programată piesa "Fat Pig", în Sala Studio. Este o comedie amară despre cât curaj avem să fim noi înşine, ...

Crăiasa zăpezii, la Gulliver

Vineri, 23 Februarie 2018 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Măcar în poveste să se bucure şi copiii de iarnă! Prin urmare, cei mici sunt aşteptaţi astăzi, de la ora 10,00, şi duminică, 25 februarie, de la ora 10,30, la "Crăiasa zăpezii", la Teatrul Dramatic, de către păpuşarii de la "Gulliver". "Încântătoarea poveste clasică a fost îmbrăcată de Cristian şi Cristina Pepino în haine moderne. Atât de moderne, încât autorul muzicii spectacolului, compozitorul Dan Bălan, a declarat, la premieră: "Ăsta nu mai e teatru, este cinema ...

Muzică tradiţională, cu instrumente de muzeu

Vineri, 23 Februarie 2018 11:00 | Publicat în CULTURA
Un concert inedit va avea loc sâmbătă, 24 februarie, de la ora 20,00, la 55 Pub, cu formaţia "Trei parale". Este vorba de un grup revivalist bucureştean, ce face uz de o documentare minuţioasă în domeniul culturii muzicale tradiţionale. Un rol important în acest sens îl are Florin Iordan, etnomuzicolog în cadrul Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti şi conducător al formaţiei. În alcătuirea repertoriului sau conturarea stilului interpretativ, membrii formaţiei se bazează ...

Grimus îşi lansează ultimul album la Galaţi

Vineri, 23 Februarie 2018 14:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Trupa Grimus îşi lansează la Galaţi ultimul album - "Unmanageable Species", sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 21,00, în Daily Pub.Grimus este o formaţie de rock alternativ din Cluj Napoca, înfiinţată în anul 2005. "Grimus" este anagramarea aproximativă a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. E o trupă ajunsă la maturitate deplină, una dintre formaţiile româneşti cu cea mai frumoasă şi constantă evoluţie. "Unmanageable Sp ...

Alexandru Mironov va susţine o conferinţă la Galaţi

Joi, 22 Februarie 2018 15:00 | Publicat în CULTURA
Vineri, de la ora 15,00, în Sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi, va avea loc conferinţa "Despre comunicare în ştiinţă", susţinută de profesorul Alexandru Mironov, alături de astronomul Cătălin Beldea, de la revista "Ştiinţă şi Tehnică". Alexandru Mironov, cunoscut publicului larg ca scriitor şi jurnalist în domeniul ştiinţei, critic SF şi senior-editor la revista "Ştiinţă şi Tehnică", va susţine prezentarea cu ti ...

Operă de patrimoniu universal, la Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard"

Vineri, 23 Februarie 2018 00:00 | Publicat în CULTURA
O operă din patrimoniul mondial, celebra dramă "Rigoletto", a uriaşului compozitor italian Giuseppe Verdi, este oferită publicului gălăţean duminică, 25 februarie, de la ora 18,00, pe scena Teatrului Naţional  de Operă şi Operetă "N. Leonard". Cine nu ştie, cine n-a fredonat cunoscutele "şlagăre" ale compozitorului aplaudat pe scena operelor mari ale lumii, citite pe miile de partituri cumpărate de un public entuziast pe tot globul ori ascultate la colţ de stradă, cântate ...

Expoziţie cu Centenarul Unirii la Muzeul Episcopal

Joi, 22 Februarie 2018 13:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi şi Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos vor deschide, în parteneriat, o expoziţie intitulată "Marea Unire - de la victoria Primului Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari". Vernisajul va avea loc marţi, 27 februarie, începând cu ora 17,00, la Muzeul Episcopiei. Exponatele au fost puse la dispoziţia gălăţenilor de Muzeul Naţional Cotroceni al Ad ...

Lansare de carte la Centrul Cultural

Miercuri, 21 Februarie 2018 17:30 | Publicat în CULTURA
Joi, 22 februarie 2018, la Centrul Cultural "Dunărea de Jos", iubitorii de literatură sunt aşteptaţi la o lansare de carte. Este vorba despre volumul de poezii, apărut la editura Junimea, "Ochi de culoare bacoviană", semnat de Alina Simona Dragomir, aflată la debut editorial. Evenimentul va începe la ora 12,00, la Salonul Artelor al Centrului Cultural "Dunărea de Jos". ...
Pagina 425 din 887