Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)
Marți, 11 Noiembrie 2025 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Albaniei în România, prilej cu care s-a întâlnit cu reprezentanţii Universităţii "Dunărea de Jos" şi ai autorităţilor locale, pentru a identifica împreună posibile noi linii de cooperare.
În context, prima întâlnire, de la Universitatea "Dunărea de Jos", a avut loc între E.S. Enkeleda Merkuri şi conducerea instituţiei de î ...
Ceremonie cu huiduieli de Ziua Unirii Principatelor. Susţinători ai lui Călin Georgescu au perturbat manifestările
Vineri, 24 Ianuarie 2025 19:21 | Publicat în EVENIMENT
Sărbătoarea de Ziua Unirii Principatelor a fost pregătită așa cum se cuvine și la Galați.
Gălățeni curioși, copiii cu părinți și bunici, cu steaguri în mânuțe și cu tricolorul în piept, au privit cu sufletul la gură statuia Domnitorului Cuza care în câteva zeci de minute s-a umplut de flori. Din păcate, însemnătatea momentului a fost umbrită de prezența unui grup de gălățeni, susținători ai candidatului independent la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, ca ...
* TVR. Galaţiul va deschide noul sezon al emisiunii "Exclusiv în România", duminică, 27 octombrie, de la ora 17,00, pe TVR1. Cristi Tabără şi Cristina Șoloc îi vor purta pe telespectatori prin Galați, "un oraș frumos, despre care se știe destul de puțin", afirmă televiziunea naţională în promo. "Turnul de televiziune de la Galați este un obiectiv turistic emblematic, însă războiul din apropierea granițelor l-a transformat într-un obiectiv strategic, așa că poate fi admir ...
Scriitorul şi profesorul tecucean Vasile Ghica vine la "Casa Cuza" din Galați, marți, 2 aprilie 2024, de la ora 12.00, însoțit de... Cocuța Conachi, Marea Doamnă a Unirii Principatelor, de la naşterea căreia au trecut 195 de ani. Vasile Ghica îşi va lansa volumul "Ecaterina (Cocuţa) Conachi-Vogoride. Eseu despre eroina din umbră", în cadrul unui eveniment moderat de Cristian Dragoș Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" Galați. ...

